Politisti demascati

Cel mai dur sector al Politiei brailene inseamna, de fapt, citeva zeci de oameni in negru, baietii de la Interventii, cagulistii, mascatii… Ce se ascunde in spatele unei uniforme-kimono, unde incepe si unde se sfirseste misiunea unui cagulist, ce vor sa spuna ochii aceia albastri si deosebit de senini care "pateaza" frumos negrul cagulei? Sint doar citeva dintre intrebarile pe are ni le-am pus atunci cind i-am vazut in "cimpul de lupta" pe baietii de la Detasamentul de Politie pentru Interventii Rapide din Inspectoratul Judetean de Politie Braila.
Inarmati pina-n dinti, adesea cu instrumente artizanale, corpolenti doar din cauza vestelor antiglont, luptatorii DPIR sint singurii politisti aflati cu adevarat in focul luptei. Ei sint aceia care descind in forta pentru prinderea infractorilor periculosi, alearga dupa hoti, ii prind, ii imobilizeaza si ii dau pe mina legii. Cind infractorul detine o arma mai puternica, singurele solutii de a-si apara viata ramin, pentru cagulist, iutimea mintii, reflexul neconditionat de supravietuire si miinile goale. Ii "demascam" pentru a afla cit de aparata le este siguranta, in conditiile in care ei sint aceia care au ordin sa contribuie la cresterea sigurantei cetateanului. Veti vedea cine sint acesti baieti "rai", formati intr-o echipa imbatabila dintr-o mina de voluntari, fosti sportivi si tineri care au visat, din copilarie, la Legiunea straina.
Campioni in razboiul cu moartea
Echipa DPIR Braila s-a constituit in urma cu doi ani, la initiativa generalului de brigada Iosif Panduru, omul numit si "taticul cagulistilor", avind drept principal criteriu de selectie voluntariatul. Atunci, citiva fosti sportivi au trecut prin toate probele posibile pentru a-si primi statutul de subofiteri MI, pregatindu-se, practic, pentru lupta cu moartea. Baietii care s-au oferit sa devina "politisti de foc" n-au fost remunerati multa vreme si chiar au fost confundati cu paznicii de noapte si agentii societatilor particulare.
In timp, echipa s-a sudat. "Mascatii" au fost scoliti, au primit arme, veste antiglont, scuturi si casti de protectie. Cei care au rezistat au facut-o doar pentru ca le-a placut riscul, au vrut sa fie barbati de cariera si nu au precupetit nimic pentru a stirpi raii urbei. Au pus mina de la mina si si-au inscriptionat uniformele, si-au cumparat diverse chestii care sa-i ajute in munca, si-au perfectionat tinutele si au continuat sa exerseze razboiul cu mafia. DPIR a devenit o forta MI si – chiar daca "mascatii" sint foarte tineri, media de virsta fiind de 25 de ani – ei s-au impus si au reusit, cel putin la Braila, sa penetreze zona fierbinte a sectorului infractiunilor cu violenta.
"In foarte multe situatii de criza a contat omogenitatea echipei, pregatirea fizica si psihica a oamenilor. Deviza noastra este clasica sintagma «unul pentru toti si toti pentru unul» si fara aceasta nu am rezista in strada. Ne pregatim permanent pentru mentinerea conditiei fizice. Facem, indeosebi, exercitii de autoaparare, forta, mobilitate, invatam procedee de imobilizare a infractorului, exersam tehnici secrete de aparare a vietii noastre si a celor din jur. Fizic, ne pregatim foarte bine", a declarat seful DPIR Braila.
Am fost rugati sa nu divulgam numele barbatilor in negru, actiunile lor nefiind unele de bravura, ci strict de viata si de moarte. De altfel, atunci cind este in misiune, echipa DPIR nu are grade, nu-si declina identitatea. Legatura lor se face doar prin parole si nume de cod. "Arkan" este boss-ul. Oricit de mult le-ar placea sa discute despre performantele lor sportive, despre familia lor ori copiii care-i au acasa, baietii sint condamnati la tacere. Strutul, Mameaua, Calu, Susu, Murgu, Lebada, Max, Sageata, Ciocolata, Cola, Uzzi, M.M., Buca, Bunicu, Tiganul, Facalet, Rusu, Maestrul, Marmida, Chioru, Bebel, Neneaca, Nanu, Taranu si Oarca sint doar citeva dintre numele de cod folosite de baietii de la Interventii. Trei sferturi dintre ei au practicat sau practica box, karate, haltere, judo, lupte, rugby, culturism, tir, canoe, caiac, fotbal, tenis… Nici unul nu este strain de artele martiale.
"Dansam cu lupii!"
Toti cagulistii au aceeasi caracteristica: "au singe!", chiar daca nu sint foarte inalti ori lati in spate. Cu totii par grasi si bine facuti doar din cauza vestelor antiglont. Au strins, pina acum, foarte multe diplome pentru performantele lor sportive si IPJ se mindreste cu acestea. Cagulistii multumesc directorului LPS Braila, Jean Preda, care-i ajuta sa-si continue pregatirea fizica.
Desi detine cea mai buna dotare din tara, la capitolul masini, armament si tinuta, DPIR Braila nu poate nega ca are, de fapt, o dotare precara. "Se poate spune ca avem pistoale, veste, bastoane cu soc electric, spray-uri iritant lacrimogene, scuturi…Tot ce trebuie unei singure echipe. Echipa de Interventii are dotarea necesara. Bineinteles ca nu avem tot ce ne trebuie pentru intreg detasamentul, dar contam pe omogenitatea echipei si pe inteligenta baietilor, indrumati sa aplaneze conflictele prin vorba buna, iar nu prin forta", a adaugat seful DPIR. Desi…
"Cind pleci de acasa stii ca-i posibil sa nu te mai intorci. Poti pleca de tot. Nevestele noastre s-au invatat cu acest sentiment, iar noi continuam sa fim aici fiindca ne place, ne place riscul, ne place sa «dansam cu lupii», cum se spune", a declarat "Strutul". Nu de putine ori, PIR-istii au dat piept cu "dusmanul". Cam toti au mici semne de taieturi, intepaturi…In citeva rinduri, baietii au fost intimpinati cu sabii ninja, cutite, topoare. Si-au salvat pielea si au ramas pe baricade, stiind ca atunci cind sint chemati intr-o misiune ar putea sa nu se mai intoarca. Cum n-a aparut inca o lege care sa-i apere, asa cum nu exista nici o lege care sa reglementeze clar autoapararea cetateanului, nu de putine ori PIR-istii sint tiriti prin procese fiindca ar fi agresat nu’s ce infractor.
Comunicare de familie prin biletele lasate pe noptiera
Noaptea este timpul prielnic misiunii, iar ziua este destinata pregatirii fizice. Ceasuri intregi, chiar daca sint liberi, cagulistii merg la sala. Antrenamentul fizic este foarte important atunci cind infractorul devine din ce in ce mai versat, iar armamentul din dotare nu prea mai ajuta in situatii disperate. Prezenta de spirit conteaza enorm fiindca, nu?, in Romania, politistul mai si moare. Cu toate acestea, cagulistii sint niste oameni simpli, cu familii, probleme…
Fost angajat al SPP Bucuresti, dupa ce a fost umbra citorva zeci de diplomati, "Strutul" s-a transferat la DPIR Braila, refuzind orice alt post caldut: "Imi place riscul. In viata, am riscat pe toate planurile. Sotia mea, sint casatorit de aproape sase ani, s-a obisnuit cu mine, cu meseria mea. Nu stie foarte multe din ceea ce fac, iar in ultima vreme am ajuns sa comunicam prin biletele lasate pe noptiera fiindca, intr-o saptamina, ne intilnim de maximum trei, patru ori. Ea, la rindu-i, lucreaza in schimburi. Avem o fetita de un an si trei luni. Copilul nu sta prea mult cu noi, fiindca nu prea sintem acasa. Eu si sotia ne vedem foarte putin. Din cind in cind, foarte rar, ne distram. Stim sa ne bucuram de viata noastra si incercam sa ne impacam cu gindul ca meseria care ne place implica un fel de mers pe muchie de cutit. Cu toate acestea, am ramas la fel de apropiati ca la inceput. Ne sunam, vorbim mult la telefon si ne scriem tot felul de mesaje in biletele. Nu pot sa spun ca nu avem probleme, ciondaneli inerente, dar si munca asta are avantajele ei. Din punct de vedere material, referitor la salariu, avind in vedere ca sintem in Braila, deocamdata merita sa lucrez aici. Bineinteles ca nimic nu merita, insa, sa-mi risc viata. Dar, repet, imi place ceea ce fac si nu stiu cita lume poate spune acest lucru in Romania zilelor noastre."
Acestia sint oamenii obligati sa n-aiba mama, sa n-aiba tata. Oamenii fara prieteni. Prieten le este doar colegul din spate si, poate, vesta antiglont. "Strutul", ca si alti PIR-isti, este unul dintre tinerii care se confrunta cu problema locuintei. Nimic din ceea ce este "romanesc" nu le este strain. Au probleme financiare, sociale… De tot felul.
"Eu inca ma mir ca nevasta-mea nu m-a intrebat, pina acum, la ce facultate sa dea copilul, cind plec de acasa", spune unul, si ceilalti il aproba rizind. Linistea lor interioara, siguranta lor materiala si emotionala sint, pina la urma, piesele unui imens joc de puzzle numit generic: siguranta cetateanului. Cu cagula sau fara, durii care vegheaza la siguranta noastra, a tuturor, nu sint decit niste oameni. Se poate spune raspicat ca ei isi risca viata, adesea obligati sa recurga la metode empirice pentru a ramine intregi si nevatamati, iar societatea nu face decit sa reactioneze la ore fixe: cind moare cite unul! (Nicoleta BUTNARU)