Profesori si elevi amenintati cu moartea

sâmbătă, 05 decembrie 1998, 00:00
2 MIN
 Profesori si elevi amenintati cu moartea

In dupa-amiaza zilei de joi, 3 decembrie a.c., la ora 16.20, conducerea Scolii nr. 23 – "Mihai Eminescu" – a fost anuntata ca in incinta scolii se afla amplasata o bomba ce ar putea exploda in orice moment.
"La telefon a raspuns unul dintre directori si personajul de la celalalt capat al firului a mentionat ca la noi in scoala este o bomba. Am anuntat imediat Politia si am rugat elevii sa paraseasca scoala, fara a intra in panica", ne-a precizat, ieri, profesorul George Barau, directorul Scolii "Mihai Eminescu".
In mai putin de zece minute, toti copiii au evacuat cladirea, unii bucurindu-se pentru ca au scapat de orele de curs, iar altii ingroziti ca ar putea muri in urma exploziei. Multi dintre ei insa, dupa ce si-au lasat acasa ghiozdanele si si-au anuntat parintii despre evenimentul petrecut la scoala, au revenit la unitatea de invatamint pentru a vedea ce se intimpla in realitate in asemenea cazuri si "daca este la fel ca la televizor atunci cind explodeaza o cladire", dupa cum a afirmat o eleva in clasa a VI-a a scolii din cartierul Hipodrom.
Directorul scolii amenintate cu bomba ne-a declarat ca nu au existat probleme in evacuarea cladirii, deoarece in acest sens elevii scolii au efectuat exercitii in caz de incendiu si erau bine pregatiti.
In foarte scurt timp de la apelul telefonic anonim, o echipa mixta formata din specialisti de la Inspectoratul de Politie al Judetului Braila si Serviciul Roman de Informatii s-a prezentat la Scoala "Mihai Eminescu", in scopul depistarii substantelor explozibile.
"Specialistii in astfel de cazuri au ajuns imediat si au cautat in toate salile de clase, dar nu s-a constatat nici un fel de bomba. A fost ca si in alte cazuri, o alarma falsa", ne-a precizat ieri lt. col. Antonel Colceag, inspector sef adjunct in cadrul IPJ.
Directorul scolii amenintate cu distrugerea a mai adaugat ca dupa aproximativ o ora de la telefonul anonim, au mai urmat – citeva apeluri telefonice, dar nu a vorbit nimeni, pentru ca cel care a jucat festa elevilor si profesorilor, "a vrut sa verifice daca mai este cineva in cladire si sa constate reactiile celor prezenti", dupa cum ne-a spus profesorul Barau. (Narcis VOICA)

Comentarii