Registrul Auto cauta nod in papura microbuzelor "Braicar"

miercuri, 31 octombrie 2001, 00:00
3 MIN
 Registrul Auto cauta nod in papura microbuzelor "Braicar"

Microbuzele "Renault-Master", cumparate de municipalitate pentru SC "Braicar" SA, intimpina probleme cu omologarea la Braila. Dupa cum au aratat reprezentantii SC APAN, firma concesionara "Renault" in zona Braila-Galati, prin care s-au comandat microbuzele, problemele se datoreaza sistemului de incalzire cu care este dotat microbuzul. Mai concret, in opinia RAR, acest sistem este deficitar, solicitindu-se firmei franceze producatoare suplimentarea lui. Neomologarea microbuzelor, asa cum au fost ele fabricate, a stirnit mirarea reprezentantilor "Renault", mai ales ca astfel de situatii n-au mai aparut in Europa, privitor la marca "Master", practic, ultimul model la aceasta clasa de autovehicule produse de firma franceza.
Reprezentantii "Renault" au ajuns la concluzia – destul de trista, pentru ei – ca "modernismul marcii trebuie adaptat legilor romanesti", desi ideal ar fi fost ca situatia sa fie exact opusa. "In orice alta tara, ele se pot inmatricula", au aratat oficialii francezi.
Directorul general al "Braicar", Cornel Sandulescu, explica mai pe larg cum stau, de fapt, lucrurile: "E o chestie oarecum discutabila. Microbuzele sint superbe, ultramoderne, depasind, la acest capitol, toate celelalte microbuze care efectueaza transport de persoane in municipiu. La omologare, s-a pus, insa, problema ca «Renault-Master» are sistemul de incalzire in bord, fara a avea unul suplimentar si in salon, unde stau pasagerii. Spatiul destinat pasagerilor oricum nu este despartit de locurile din fata, iar incalzirea din bord ar putea face fata intregii cabine. De altfel, majoritatea covirsitoare a microbuzelor din transportul public nu au un sistem de incalzire suplimentar. S-a pus problema aceasta in cazul «Renault-Master», considerindu-se ca usa de acces in salon se deschide des, oprindu-se in statii, si ca in microbuz va fi frig. Prin urmare, cei de la «Renault» au fost pusi in situatia de a efectua aceste modificari, cei de RAR apreciind ca este nevoie de aceasta suplimentare a incalzirii. Oricum, noi nu avem probleme cu inscrisul in circulatie, pentru ca microbuzele comandate de noi vin deja cu carte de identitate. Nu e problema noastra omologarea, ci a importatorului. Microbuzele noastre circula fara probleme."
Suplimentarea puterii de incalzire a pornit de la faptul ca "Master" nu au fost destinate, din fabricatie, transportului public urban de persoane, ci transportului pe distante lungi, caz in care sistemul de incalzire din bord ar fi fost suficient.
In aceeasi ordine de idei, "Braicar" si calatorii, de altfel, se arata a fi extrem de multumiti de confortul si starea noilor microbuze "Renault". "Autoritatea locala a comandat 15 microbuze, din care 5 au sosit deja, fiind puse in circulatie pe linia 10. Alte 5 ar urma sa fie aduse in acest an, iar restul de 5, la inceputul anului viitor", a anuntat firma APAN.
Pretul unui microbuz "Master" este de 35.500 de euro, adica aproape 1 miliard de lei. Pina in prezent, noile microbuze au "spulberat" concurenta de pe linia 10, conducerea "Braicar" considerind ca acestea s-ar bucura de acelasi succes pe oricare traseu din oras si ca ideal ar fi ca, pe toate liniile "Braicar", sa fie puse in circulatie asemenea microbuze. (Mircea DOAGA)

Comentarii