Un monument de omenie

Ceea ce vor bisericile sa faca in Capitala, un asezamint pentru cei aflati in dificultate, poate deveni o realitate imediata chiar in Braila. Ideea a plecat de la o femeie modesta, care a gasit in sufletul ei mai multa dorinta pentru salvarea tinerilor orfani, izbutind astfel mai mult decit au reusit, in ani de zile, institutiile de resort.
Fost cadru didactic, la 56 de ani, Eugenia Zamfir Litoiu a inteles ca nimic din cele lumesti nu au valoare daca aici, pe pamint, nu intinzi o mina de ajutor celor mai nevoiasi decit tine. Multumindu-se doar cu casa parinteasca, de la numarul 305 de pe Bd. Cuza, femeia s-a gindit sa doneze etajul imobilului cu nr. 309 de pe acelasi bulevard, mostenit si dobindit de curind. Cum fenomenul vagabondajului s-a raspindit printre tinerii de curind iesiti din centrele de plasament, in incercarea de a contribui cu ceva la transformarea acelor generatii de sacrifiu in generatii de tineri asezati la casa lor, Eugenia Litoiu a depus mai multe cereri pentru transformarea, in locuinte sociale, a etajului acelui imobil. Ideea a aflat deschidere atit la Directia Generala Pentru Protectia Drepturilor Copilului, cit si la Primaria Braila, ambele institutii confruntindu-se, de mai bine de 11 ani, cu problema orfanilor care nu reuseau sa se integreze social, din simplul motiv ca societatea nu le da nici o sansa: o casa, un loc de munca.
Acoperisul de deasupra capului
Eugenia Zamfir Litoiu ne-a vizitat la redactie si, cu inima deschisa, a dorit sa-si faca publice intentiile de a-i ajuta pe cei nevoiasi. Domiciliata la imobilul cu numarul 305, femeia s-a gindit sa doneze etajul imobilului 309, mostenit recent de familia sa, in virtutea faptului ca in Braila exista foarte multi orfani care, neavind case, ies pur si simplu in strada din centrele de plasament, dupa implinirea virstei majoratului. "Vreau sa transform acea casa intr-un asezamint pentru copiii orfani, pentru cei care n-au unde se duce. Decit in strada, spun eu, cred ca tinerii se vor aciua mai bine si ca nu-si vor distruge vietile, din lipsa unui acoperis deasupra capului. Puteam sa inchiriez acele camere, 108 m.p., unor familii nevoiase, dar poate ca acestea ar fi distrus spatiul si, la urma urmei, nu aveam nici o multumire sufleteasca. Eu am unde sta, imi ajunge. As vrea sa ajut macar citiva dintre acesti copii. Problema e ca, inainte de a fi repartizate, camerele trebuie renovate putin si, de aceea, am cerut sprijinul autoritatilor", a declarat Eugenia Litoiu.
Intr-adevar, in Braila, ca-n toata tara de fapt, sint foarte multe cazuri de tineri orfani care si-au ratat viata, chiar daca in centrele de plasament au avut parte de ceva educatie. Cei mai multi detinuti provin din rindurile orfanilor. De asemenea, rindurile somerilor se ingroasa anual cu zeci de tineri fara parinti. Cum acestia sint produsul societatii si n-au nici o vina ca s-au nascut, ba, mai mult, ca au crescut in orfelinate, societatea ar trebui sa fie prima care sa le intinda o mina de ajutor. Ajutorul a intirziat sa apara, desi este obligatia fireasca a fiecarei comunitati sa-si puna handicapatii, somerii, orfanii si batrinii, la locul meritat, intr-o casa normala, fara griji. Dar cine este comunitatea? Ala eu, ala eu?!
Ei bine, Eugenia Litoiu este, acum, exponentul societatii brailene, reusind sa faca ceea ce n-au vrut ori n-au putut sa realizeze atitea fundatii care ne-au calcat pragul, cu promisiunea ca ne "baga" in UE, ca ne pun bine cu Europa si ca ne salveaza de la pieire. Asa cum era si firesc, ajutorul a venit chiar din interiorul acestei societati, chiar daca nu pare decit un strop intr-un imens ocean. Eugenia Litoiu a depus o cerere la Primarie si asteapta, la rindu-i, o mina de ajutor: aprobarile de rutina.
Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Copilului a luat act de intentia femeii si, chiar daca, teoretic, soarta orfanilor iesiti de pe portile centrelor de plasament nu mai intra in atributiile sale, doreste sa valorifice ajutorul oferit de Eugenia Litoiu. "Ideea este laudabila. Pina acum, n-am mai primit astfel de oferte. Este un caz unic in Braila si vom face tot posibilul sa gasim o fundatie care sa finanteze renovarea si amenajarea acelor spatii. Oricum, asteptam ca d-na Litoiu sa vina sa ne punem de acord in legatura cu ceea ce vom face", a declarat Alecsandrina Broasca, director general al DGPDC Braila.
In judetul nostru, mai exista doar un singur asezamint in care orfanii sint gazduiti. Practic, acestia platesc chirie si nu beneficiaza de nici o alta facilitate. Lunar, in fostul camin studentesc din strada Albinei, aproximativ 30 de tineri platesc cite 400.000 lei. Caminul a fost renovat de Fundatia "Lumina", dar a ramas in administrarea Primariei, tinerii transformindu-se, astfel, in chiriasi la stat. Chiar daca cei mai multi sint someri, nimeni nu-i scuteste de plata acestei sume, in virtutea faptului ca si Consiliul Local trebuie sa-si mai rotunjeasca bugetul.
Reamintim faptul ca, in Braila, sint citeva mii de copii institutionalizati, ca, peste citiva ani, acestia vor fi "redati" strazii, fara a avea siguranta ca vor putea trai cu demnitate, intr-o casa a lor. Astfel de cazuri sociale se inregistreaza si la Centrul de Reeducare Tichilesti. Recent, psihologii de acolo aratau ca, efectiv, nu-i pot reabilita pe acei tineri, fiindca societatea nu le ofera nimic atunci cind isi termina de ispasit pedepsele. Cei mai multi se intorc in familiile dezorganizate care "i-au format" ca infractori si sfirsesc, astfel, tot in puscarie. Noua, tuturor, ar trebui sa ne intre bine in cap, cu precadere alesilor nostri, faptul ca marea absenta din aceasta Romanie nu este nici finantarea, nici modul de raspindire a imaginii noastre in afara, ci tocmai omenia, valorile constientului colectiv.
Gestul Eugeniei Litoiu este gratuit pina la capat: "Eventual, pot veni citeva tinere care sa ma ajute si la treburile gospodaresti, contra cost, nu degeaba." Deocamdata, etajul imobilului 309 asteapta mina unui constructor care sa-i redea aspectul de locuinta. Zidurile sint mincate de timp, accesul spre camere se face printr-o curte comuna, pe niste scari "obosite", iar balconul exterior pare fragil. In rest, spatiul are un aer rustic, familial, cu un minim asigurat de utilitati. O mina de tineri seriosi s-ar simti bine acolo si ar putea spune, cu adevarat, ca sint acasa, in conditiile in care aceasta notiune n-a existat niciodata pentru ei, in copilarie. (Nicoleta BUTNARU, Gina PAVLICENCO)