Vampe contra-cost

joi, 10 mai 2001, 23:00
2 MIN
 Vampe contra-cost

Rindurile "comersantelor" de relatii sexuale se ingroasa. In ciuda actiunilor in forta intreprinse de politisti pentru prinderea prostituatelor, hotelurile, strazile, anumite circiumi si apartamente din municipiu constituie adevarate cuibusoare, care adapostesc nebuniile sexuale contra-cost oferite de "fetite". Clientii sint barbati de toata mina, indeosebi cetateni straini, aflati in trecere prin Braila. Fetele ii miros pe acestia de la o posta, dupa masini, haine, atitudine, si ii usureaza de lovele. Italienii sint adevarate "mine de aur" pentru vampe si, chiar daca acestea fac pe naivele cind se pune problema recunoasterii faptei, politistii au reusit sa identifice mediile de provenienta a clientilor acestora.
Amendata, da’…
In noaptea de 8 spre 9 mai, intreg Compartimentul "Minori-Prostitutie" din cadrul Politiei municipale a iesit la vinatoare de vampe. Echipele de politisti au "calarit" orasul in lung si-n lat, iar dupa descinderi in mai multe zone marcate, pe harta orasului, cu "felinarul rosu", au reusit sa aduca 36 de femei la sediu. Dintre acestea, 11 au "cintat la pian" – cu alte cuvinte, li s-au luat amprentele – si au facut poze pentru "albumul" politistilor, cu numere atirnate de git. Sapte dintre fetite, cu vechi state in traficul de carne vie din oras, au fost "premiate" pe loc, cu amenzi de milioane. O minora de 17 ani, saltata chiar de la domiciliul parintilor, a luat drumul Centrului de Plasament de Urgenta, politistii urmind sa verifice daca aceasta practica sau nu sexul "rece".
"Am facut descinderi atit pe strada, unde stiam ca exista focare, cit si in citeva locuinte si la Hotelul «Belvedere». Am depistat mai multe fete care apucasera sa incaseze banii, in camerele hotelului sus-amintit. Respectivele racolau cetateni straini, indeosebi. Acestia sint tintele fetelor, pentru ca dispun de bani. Am identificat chiar si o «recidivista» in ale traficului cu carne vie. Este vorba despre «Gabita». Pe aceasta, o amendasem in ziua de 4 mai, cu doua milioane de lei, iar in noaptea de 8 spre 9, am gasit-o in «Belvedere». Era cu un «client» care avea «Mitsubishi». Din cite am inteles, la hotel, preturile sint ceva mai mari, in dolari. Un contact sexual normal ajunge la vreo 500.000 lei, se pare", ne-a relatat cpt. Vasile Cioroiu, seful Compartimentului "Minori- Prostitutie".
Din moment ce se intorc la produs chiar si dupa ce au fost amendate, inseamna ca prostituatele nu precupetesc nimic pentru a se vinde nestingherite. Cele mai multe au "pesti" care le forteaza sa-si continue meseria. Problema este ca rindurile lor se ingroasa chiar si cu minore, adesea fete cu familii reusite, deloc lipsite de resurse financiare. (Nicoleta BUTNARU)

Comentarii