Constructia ecobionica, modelarea arhitecturii 3D a tricoturilor si „hainele vii”, printre atractiile „Iasului Industriilor Creative”

marți, 04 decembrie 2012, 20:28
2 MIN
 Constructia ecobionica, modelarea arhitecturii 3D a tricoturilor si „hainele vii”, printre atractiile „Iasului Industriilor Creative”

Studentii ieseni si-au prezentat ieri in Sala Pasilor Pierduti inventiile, proiectele de arhitectura si de design, majoritatea menite sa schimbe imaginea orasului. Expozitiile a fost incluse in cadrul evenimentului „Iasului Industriilor Creative", organizat de Universitatea Tehnica „Gh. Asachi" si de Universitatea de Arte „G. Enescu".

Industriile creative se refera la o serie de activitati economice care presupun generarea si exploatarea cunostintelor si informatiei din domenii ca arhitectura, arte, mestesuguri, design, moda, film, muzica, publicitate, cercetare si dezvoltare, IT, jocuri, mass-media.

Pe parcursul intregii saptamani, publicul larg va putea admira creatii ale studentilor vizitand patru expozitii: Expozitia de arta „Jocuri plastice" (la Casa Bals), Expozitia de arta „Rectilinii" (la Moldova Mall), Expozitia de arta si design „Design de premiu" (la Palas Mall) si Expozitia de arta, arhitectura, design si inovare (in Sala Pasilor Pierduti). Actiunea marcheaza implementarea si finalizarea proiectului Organza, menit sa reuneasca actorii principali in sustinerea industriilor creative.

„Prin intermediul acestei manifestari dorim sa intarim colaborarea Universitatii Tehnice cu mediul economic si cu autoritatile locale. De asemenea, pentru studenti este un prilej de manifestare a ideilor creative si de dezvoltare a abilitatilor de implementare a acestora", a explicat Antonela Curteza, director de proiect. Organza a urmarit crearea unei platforme care sa faciliteze colaborarea antreprenorilor in acest sector si schimbul de bune practici.

Printre proiectele ilustrate ieri s-au numarat o propunere de constructie ecobionica, independenta energetic, spatii de lucru pentru artistii vizuali amenajate pe malul Bahluiului sau modelarea arhitecturii 3D a tricoturilor.

Interesul vizitatorilor a fost starnit si de inventiile profesorului Traian Stanciulescu. El a propus o solutie neconventionala care sa rezolve criza de energie, dar si „hainele vii". Pornind de la piramidele egiptene, inventatorul a desprins intuitiv o solutie pentru a crea curent electric. „Aceasta piramida ingaduie colectarea potentialului electric al campului electromagnetic terestru. Astept investitori interesati sa recupereze energie fara sa cheltuie mai nimic", a  subliniat Traian Stanciulescu.

In ceea ce priveste piesele vestimentare create cu ajutorul colaboratoarei sale, Aritia Poenaru, inventatorul spune ca hainele biologice sunt capabile sa stimuleze starea de sanatate si echilibrul emotional. „Am generat acest brevet, vestimentatia biofotonica, care ne ingaduie sa folosim elementele unui complex vestimentar pentru diverse afectiuni. Rochia din matase rosie, cu elemente de accent verde, cu amprente spiralate pe care ochiul nu le vede este capabila sa scoata foarte repede din starea de hipotensiune purtatoarea ei. Fiecare culoare sugereaza un anume efect terapeutic", a declarat inventatorul.

Expozitiile vor fi inchise pe data de 9 decembrie. 

Comentarii