10 kilometri zilnic, cu burta goala

In afara de citeva carute, nici un alt vehicol nu se mai invredniceste pe acele coclauri si, la urma urmei, nici n-ar avea cum sa treaca peste hirtoapele existente la tot pasul. Drept urmare, odata inscrisi in clasa I, copiii o iau la drum, alaturi de colegii lor mai experimentati, pe carari numai de ei stiute. Pe asa zisele "scurtaturi" care fac ca distanta pina la scoala sa fie "o aruncatura de bat" ce ar ridica parul pe spinare oricarui orasean obisnuit cu cel putin cu autobuzul… "E rau si iarna, cind e viscol si zapada, dar si cind ploua, ca se namoleste de nu mai poti scoate cizma din noroi. Cind am fost in clasa I si era vreme rea, mai ramineam la o bunica ce statea aici, mai jos, spre Nereju. Ramineam acolo pina se facea vremea mai buna. Dar am un coleg, Virgil, care merge in fiecare zi cite 10 kilometri. Sta tocmai la Sahastru!", spune Adriana L., eleva in clasa a V-a la Scoala Nereju. Fetita locuieste in locul numit Poduri I si in fiecare zi, merge cite trei kilometri dus, trei intors. Mai greu se obisnuiesc cu naveta prichindeii de clasa I, care ajung in bancile scolii gata obositi si fara prea mult chef de carte. Si normal, dupa atita amar de drum batut cu piciorutele lor micute. "E greu, dar ce sa fac, trebuie sa merg la scoala", spunea, stergindu-si nasul, Rodica C., o copilita de sapte anisori, mai mica decit ghiozdanul dar cu multa rivna in drumul spre casa. Locuieste in satul Poiana Pinului si are cel putin multumirea ca cei sase kilometri pe care-i are de strabatut zilnic, ii face pe lumina.
La scoala, cu burta goala
Elevii de prin satele comunei Nereju, care invata de dimineata, sint nevoiti sa plece de acasa cu noaptea-n cap, fie ca merg la scoala din Spulber, fie ca o frecventeaza pe cea din comuna. Cei care locuiesc prin Sahastru, Pavalari sau alte asemenea sate indepartate pleaca la drum pe la sase-sase jumatate, deseori cu burta goala si fara pachetel in ghiozdan. "Ce sa le pui, ca-i saracie mare aici la noi. Piinea se gaseste greu, pamintul nu-i bun de gradinarit, porumb nu se prea face… Saracii copii pleaca de la sase la scoala si se intorc pe la trei, patru. Stau toata ziua nemincati si mai vin si rupti de oboseala. Pina se spala, pina maninca se face sapte seara. Cind sa mai invete, daca a doua zi trebuie s-o ia din nou de la capat si ei nici nu reusesc sa se odihneasca? Ar fi bun un drum facut cum trebuie, pietruit, pe care sa se poata circula pe orice vreme, nu ca acum, cind se namolesc si caii, si rotile de la caruta ori se aduna nametii cit casa. Unde mai pui ca elevii care invata la Spulber trebuie sa treaca si apa, si cind se involbureaza e vai de ei. Mai sint si profesori care daca intirzie nu-i mai primeste la ora. Au viata grea copiii nostri, sa stiti", spune mama unuia din copiii din zona satului Sahastru.
Daca-i intilnesti pe drumul de intoarcere spre casa, n-ai zice totusi ca acesti copii sint prea marcati de efortul zilnic la care sint supusi. Plini de veselie, ei iau urcusurile si coborisurile in piept, chiar daca uneori le este si teama. "Cind plecam pe intuneric parca mi-i cam frica. Si cind bate vijelia la fel. Dar mergem mai multi spre scoala, ne mai luam cu vorba si ajungem. Cind vin de la scoala este mai usor, ma duc repede spre casa ca mi-e cam foame. Trec repede pe linga magazin, ca mi-e si mie pofta citeodata de ciocolata. Mai imi cumpara mama, cind are bani", a marturisit un baietel care, de teama sa nu-l ia colegii in ris, n-a vrut sa spuna cum il cheama.
Cum pot, cum nu, copiii din satele Nerejului merg totusi la scoala in fiecare zi. Nu se stie cita carte pot invata in conditiile date, dar cel putin un lucru e clar: conditia lor fizica o intrece pe a oricarui copil de la oras. (Laura BREANA)