Caută 
3 MIN
Se intimpla in Vrancea, Romania, anul 2003. Un copil din satul Cindesti, comuna Dumbraveni, primeste de la tatal sau o pensie alimentara de 350 lei pe luna. Pentru ca niciodata nu are bani potriviti (ar fi si imposibil), postasul ii lasa lui Ionel B., un baiat de 14 ani care nici nu indrazneste sa viseze la ceea ce pentru colegii de generatie este rutina, "bacsis" diferenta pina la 5000 de lei.
Ionel B., impreuna cu mama sa Valerica D., isi duc traiul intr-o casuta saracacioasa, ai carui pereti stau gata sa se darime. Doar fumul care iese de pe hornul strimb iti confirma faptul ca in acea cocioaba locuieste cineva. In spatele gardului cu leturi rare, legate pe alocuri cu sirme si cirpe, isi da importanta in lant un ciine numai piele si oase. Strigam la poarta si cei doi locatari ai cocioabei ies in prag.
Valerica D. ingaima o poveste simpla. Are un copil nascut in anul 1989. Ionel este rodul unei iubiri fugare cu un satean, in urma careia a ramas insarcinata. Tot din 1989 mama primeste o pensie alimentara pentru Ionel de doar 350 lei, pensie obtinuta in urma unei hotariri judecatoresti. Chiar daca avea dreptul, nu a mai cerut niciodata majorarea pensiei alimentare de teama ca tatal baiatului, o fire destul de violenta, dupa cum sustine Valerica, se va napusti cu pumnii asupra ei. "Stiu ca trebuie sa-l dau iar in judecata. Stiu, dar imi este teama sa ma duc la politie sau la tribunal, pentru ca tatal lui Ionel este un om foarte rau si violent. Mai bine ma lipsesc. De 14 ani totusi ma descurc, baiatul are acum buletin si pina la majorat nu mai e mult ", spune cu privirea pierduta femeia. Vorba neterminata spune de fapt ca mai sint patru ani pina cind Ionel va fi major si, daca s-au descurcat 14 ani, citiva in plus nu mai conteaza. "Ne descurcam. Acum primesc si ajutorul social de la primarie, si alocatia baiatului pentru ca merge la scoala. Muncesc si cu ziua, am lucrat si zilele alea pentru comuna, am varuit. Ne descurcam…", incheie brusc discutia, Valerica.
Slabut si imbracat saracut, Ionel spune ca au existat si momente mai bune in viata sa, cind tatal sau l-a intilnit pe ulita si i-a dat 5.000 – 10.000 mii de lei. Asta cind era in toane bune.
Tatal "risipitor"
Primul si ultimul act de paternitate din partea lui Emil B., tatal lui Ionel, a fost in anul 1989 cind si-a recunoscut copilul, l-a trecut pe numele sau si a fost de acord sa-i plateasca acea pensie de intretinere de 350 de lei, stabilita de instanta judecatoreasca. Aceeasi suma o plateste fara urme de regret si astazi Emil B. fiului sau, ca si cum ar fi normal. Postasul comunei spune ca de multa vreme nu mai are bani potriviti sa-i achite Valericai pensia de 350 de lei. "Taica-su ii un neispravit. Are si el o casa ceva mai rasarita ca a lor. N-a avut pamint niciodata. A lucrat pe la Focsani pina in ’90, dupa aceea a inceput sa bea si acum munceste cu ziua pe la diversi sateni. E adevarat – cu 350 de lei nu poti cumpara in ziua de astazi nici macar un chibrit. E greu si pentru ea sa creasca singura un copil, noi o mai ajutam cu ce putem. Ce face tatal baiatului e o bataie de joc! El ar putea sa traiasca cu 350 de lei pe luna?", spune nasa Aurelia.
Ne intoarcem la casa Valericai D. O teama nejustificata o face sa ne ceara sa nu o fotografiem. Numai Ionel se iveste sfios pe dupa stilpul portii ce sta sa cada. Trage cu ochiul la noi si, rizind, fuge apoi sa vorbeasca cu prietenii de pe ulita. O mama si un copil ramin in urma noastra chinuindu-se sa traiasca. Uitati de semeni si abandonati de un tata ce plateste copilului sau o pensie lunara "astronomica", de 350 de lei. Dar, viata merge inainte, iar ei, nu-i asa, se descurca… (Lacramioara BOTEZATU)
