Directorul CUP e ars la salariu

vineri, 29 iunie 2001, 23:00
3 MIN
 Directorul CUP e ars la salariu

Pentru a-si rentabiliza activitatea si a reduce pierderile, sefii regiilor si societatilor de interes local sint obligati sa intocmeasca programe de reducere a datoriilor, dar si a pierderilor din procesul de productie. Ieri, in cadrul teleconferintei saptaminale cu autoritatile locale, insusi ministrul Administratiei Publice a cerut aplicarea rapida a prevederilor dure ale OU 79, si aceasta nu cu titlu de "recomandare". "Legea trebuie aplicata foarte riguros la toate regiile si societatile de interes local", a accentuat Cozminca, care a si anuntat elaborarea unui set de reglementari privind indicii de performanta care vor fi luati in calcul la evaluarea activitatii acestor societati.
Nu faci planul, nu iei salariul
Principala prevedere a noului act normativ leaga activitatea sefilor de regii de semnarea contractelor de performanta, de a caror nerespectare depinde insusi leafa lor. Mai mult, Ordonanta 79 limiteaza salariul acestora la cel mult 15 milioane, fara sporurile legale, adica salariul maxim al unui secretar de stat.
Directorii societatilor aflate in ograda municipalitatii Focsani – e vorba de CUP, ENET si Transport Public – care isi vor desfasura activitatea in baza contractelor de performanta, vor trebui sa ia masuri pentru indeplinirea obiectivelor si indicatorilor stipulate in noile contracte. Daca nu isi pot indeplini sarcinile, prevede OU 79, lefurile lor se vor micsora proportional cu gradul de neindeplinire al sarcinilor. "Salariile vor fi diminuate cu gradul de neindeplinire a criteriilor de performanta si a obiectivelor propuse, dar nu mai mult cu 30% din salariul de baza, care nu poate fi mai mare de 14 milioane de lei", stipuleaza OU 79.
Salariile si pierderile, raportate lunar la primar
Criteriile si obiectivele de performanta vor trebui aprobate prin bugetul de venituri si cheltuieli, chiar acolo unde acestea au fost deja adoptate. Termenul "fatal" este 7 iulie, adica 30 de zile de la aparitia normativului. Alte 30 de zile permite legea pentru incheierea contractului de performanta al conducatorului regiei sau societatii locale.
In afara acestora, societatile vor inainta, in mod obligatoriu, criterii pentru reducerea creantelor si a pierderilor, ca si pentru cresterea productivitatii muncii. Pentru ca aceste obiective sa fie atinse, legea nu exclude chiar reducerile de personal.
Tot ca element de premiera la Focsani, CUP, ENET si Transport Public SA vor fi obligate ca lunar sa raporteze primarului cheltuielile cu salarizarea, precum si evolutia creantelor restante si a pierderilor. In afara de urmarirea indeplinirii sarcinilor si aprobarea salariilor astfel conditionate, primarul este chiar obligat sa dispuna masuri de sanctionare, "mergind pina la mandatarea celor in drept, pentru schimbarea din functie a agentilor economici care nu indeplinesc criteriile de performanta".
Saua, tot pe populatie
In cazul Focsaniului, aplicarea prevederilor OU 79 se anunta mai complicata decit in alte orase. Este greu de crezut ca regia CUP va putea inainta un program realist de recuperare a creantelor, care trec pragul incredibil de 140 de miliarde. Un procent mai mult decit semnificativ din creante, peste 40 la suta, apartine unitatilor bugetare, pentru care nu sint pirghii pentru a fi strinse cu usa de catre CUP .
Obligata sa recupereze debite uriase conform unui program ce va trebui respectat la singe, de care va depinde chiar salariul lui Vasilescu, regia va pune saua cu siguranta tot pe populatie, principala debitoare la CUP, ori pe agentii economici cu restante. Situatia poate deveni cu atit mai complicata cu cit, legat ombilical de CUP, producatorul local de energie termica ENET nu poate avansa independent un program de reducere a creantelor, pentru simplul motiv ca depinde de platile pe care i le face regia furnizoare de utilitati. (L. GROSEI)

Comentarii