Primaria Focsani „ataca” gropile din oras

marți, 25 martie 2003, 00:00
1 MIN
 Primaria Focsani „ataca” gropile din oras

Municipalitatea focsaneana a inceput demararea lucrarilor privind refacerea strazilor pline de gropi din oras. In acest sens a fost intocmit un plan de actiune, primul bulevard care va intra la „cosmetizat” fiind Bulevardul Bucuresti. Pentru realizarea acestei actiuni, Primaria a apelat atit la ajutorul CUP-ului, cit si la cel al ADP-ului. Astfel, potrivit planului intocmit la nivelul municipalitatii, o parte a strazilor, respectiv Bulevardul Bucuresti, strada Pastia si 23 August vor fi refacute cu ajutorul celor doua formatiuni de la CUP, iar Bulevardul Independentei, bdul. Cuza Voda, Mare a Unirii si intersectia Cuza Voda cu bulevardul Marasesti vor fi refacute cu ajutorul ADP-ului. „Practic, am impartit orasul in doua. Noi am fi vrut sa pornim statiile de asfalt astazi (ieri – n.r.), dar temperatura de afara era de minus zero grade. Avem nevoie de temperaturi mai mari de 10 grade Celsius, pentru a putea turna asfaltul. Din momentul in care vor creste temperaturile vom avea nevoie de doua, trei saptamini pentru a finaliza aceasta actiune”, a declarat Decebal Bacinschi, primarul Orasului Focsani. De mentionat ca, incepind de saptamina trecuta utilajele inchiriate de Primarie au „frezat” asfaltul pe cele mai afectate artere de circulatie din oras. (Lacramioara BOTEZATU)

Comentarii