Tinara insarcinata, sechestrata si violata la stina

joi, 30 iunie 2005, 23:00
3 MIN
 Tinara insarcinata, sechestrata si violata la stina

O tinara din Odobesti, care domicilizeaza fara forme legale in comuna Naruja, a fost sechestrata si violata de doi tineri, care sint cautati de politie. Potrivit politiei, totul a pornit marti dimineata, cind Serafim Gheba, din comuna Paltin, a fost tilharit la un bilci de pe raza Narujei, de catre Emil Duta (21 ani) si Costel Olaru (18 ani). Cei doi au sustras suma de 16 milioane lei, pe care i-au impartit. In cursul zilei de miercuri, Emil Duta a fost arestat, in timp ce celalalt tilhar, ramas liber, a pus ochii pe prietena celui retinut. Astfel, Costel Olaru, impreuna cu Neculai Amalitei, de 24 ani, au atras-o intr-o cursa pe Alexandra F., in virsta de 15 ani si, sub pretextul intilnirii cu prietenul sau, au dus-o la o stina izolata, unde au intretinut relatii sexuale cu ea pina in zori. Zeci de jandarmi si politistii sint pe urmele celor doi violatori.
Miercuri dupa-amiaza, politistii din Vidra au fost sesizati de Serafim Gheba (62 ani) cu privire la faptul ca, in plina strada, a fost atacat de doi tineri, care l-au lovit si tirit pe malul riului Zabala, i-au furat suma de 16 milioane de lei, dupa care au fugit pe un drum forestier. In urma cercetarilor s-a stabilit ca autorii sint Emil Duta si Costel Olaru. Primul dintre ei a fost prins de politie in cursul serii de miercuri pe raza comunei Reghiu. La audieri, acesta a recunoscut fapta si a spus ca a impartit cele 16 milioane de lei cu Costel Olaru. In cursul zilei de ieri, instanta a decis arestarea sa pe 29 de zile. Celalalt tilhar, Costel Olaru s-a gindit ca nu ar fi rau sa se distreze putin, gindindu-se ca, oricum, va ajunge dupa gratii. Asa se face ca, dupa o bautura zdravana, facuta din banii furati, Costel Olaru si-a chemat un prieten, pe Neculai Amalitei, si au pus la cale sa o violeze pe prietena lui Emil Duta. Politistii spun ca tinerii au cerut ajutorul unui localnic, care a avut misiunea de a o aduce pe Alexandra F. la o stina din paduriel Narujei. Sub pretextul ca o duce la tirla pentru a se intilni cu prietenul sau, despre care stia ca e fugar, fata a acceptat. „A venit Jighir sa-mi spuna ca prietenul Alexandrei este la stina si ca are nevoie de o haina. Mi-a spus sa-i dau voie fetei sa se duca si am acceptat”, ne-a spus Petruta Duta, matusa iubitului victimei. Ajunsa la stina, tinara, insarcinata in trei luni, a fost batuta si sechestrata de cei doi. Costel Olaru si Neculai Amalitei au continuat sa bea si au hotarit sa faca sex cu fata. Pina in zori, tinara nu a reusit sa scape de la stina. „A ajuns pe la 7.30 acasa. Era batuta, plina de noroi si plingea intruna. Mi-a povestit cum si-au batut joc de ea. Am crezut ca l-au omorit si pe Emil. Eram speriati, dar ne-am linistit cind am aflat ca l-a arestat. Ne-am gindit sa nu-l fi ingropat si pe el pe undeva”, povesteste Petruta Duta. Ieri dimineata, Alexandra a mers la postul de politie si a reclamat totul. Fata a declarat ca miercuri seara, in jurul orelor 22.00, a fost ademenita la o stina situata la 2 kilometri de sat, loc in care cei doi au constrins-o sa intretina raporturi sexuale. La fata locului s-au deplasat politistii de la Serviciul de Investigatii Criminale din cadrul IPJ Vrancea, care au cerut ajutorul satenilor pentru cercetarea zonei unde s-a produs violul, dat fiind ca cei doi se ascund in padure. De asemenea, aproximativ 20 de jandarmi au impinzit comuna pentru gasirea celor doi violatori. Tinara violata se afla la Spitalul Judetean. (Madalina IRIMIA, Dan CHIRIAC)

Comentarii