Guvernul ne obliga sa fim gospodari

joi, 14 februarie 2002, 00:00
3 MIN
 Guvernul ne obliga sa fim gospodari

Se pare ca onor Guvernul a ajuns la concluzia ca romanii nu fac nimic daca nu li se instituie obligatii, asa incit nu a mai lasat la latitudinea acestora decizia de a se apuca sau nu de treaba. Pentru ca se apropie primavara si, la fel ca anul trecut, autoritatile locale si centrale trebuie sa porneasca ofensiva pentru curatirea si infrumusetarea localitatilor, s-a recurs la o ordonanta guvernamentala prin care sa se stabileasca cine si ce are de facut si care sint sanctiunile in cazurile de puturosenie. Cum romanul este deosebit de inventiv si extrem de atent atunci cind este vorba sa gaseasca o portita de scapare, OG 21/2002 reglementeaza pina la amanunt ce trebuie sa faca fiecare. Asa s-a ajuns in situatia ca unele articole din acest act normativ sa para cel putin hilare.
Agentii economici sint obligati sa-si spele geamurile la sedii
Atit cetatenilor cit si autoritatilor publice si agentilor economici li s-au trasat sarcini precise in ceea ce priveste buna gospodarire, pastrarea curateniei, respectarea normelor de igiena si infrumusetarea localitatilor. Astfel, pentru agentii economici a devenit o obligatie preocuparea pentru mentinerea curateniei in zona in care isi desfasoara activitatea, inclusiv pe trotuarele din vecinatate si in parcarile pe care le folosesc. Sediile acestor firme, anexele si gardurile nu au fost nici ele uitate. Ba mai mult, se fac precizari clare referitoare la "spalarea geamurilor si a vitrinelor, inlocuirea celor sparte si zugravirea periodica a fatadelor". Pentru a se asigura ca cele stipulate nu sint vorbe in vint, Executivul a stabilit si cine este responsabil de constatarea lipsei de preocupare pentru curatenie si de aplicarea amenzilor. OG 21/2002 intra in vigoare la inceputul lunii viitoare, intre timp Consiliul Judetean si consiliile locale fiind nevoite sa stabileasca prin hotariri care sint faptele ce pot fi sanctionate si care sint amenzile pentru agentii economici care incalca prevederile Ordonantei. Tot consiliile stabilesc si sanctiunile pentru cetateni si institutiile publice.
Locatarii trebuie sa-si varuiasca blocurile
Daca iarna aceasta aproape a trecut si nu se prea vad sanse sa mai avem zapada, nu trebuie neglijat ceea ce cere Guvernul, care ne-a pus in garda in legatura cu obligatiile ce ne revin de acum incolo in legatura cu indepartarea ghetii si a zapezii de pe trotuarele din vecinatatea imobilelor in care locuim. De actualitate sint insa alte preocupari care tocmai au devenit obligatorii. Ceea ce pina acum a fost o chestiune de bun simt, a devenit lege: "ingrijirea locuintelor, anexelor, curtilor, imprejmuirilor, pastrarea ordinii si curateniei pe strazi, drumuri, in piete, parcuri si gradini, a celorlalte locuri publice si in mijloacele de transport in comun".
Cu un an in urma, consilierii locali isi exprimasera intentia de a scoate o hotarire prin care sa se introduca obligativitatea zugravirii fatadelor cladirilor pentru a se da o noua fata orasului. Mediatizarea acestei initiative a atras insa o serie de reactii din partea cetatenilor care a avut ca efect renuntarea la acest proiect de hotarire. De asta data nu mai este insa loc de tocmeala.
Referendum pentru finantarea de catre cetateni a unor obiective
Noul act normativ vine si cu un element de noutate care ar putea genera dispute aprinse. Ordonanta spune ca unele obiective ce vizeaza buna gospodarire, intretinerea si infrumusetarea localitatilor pot fi stabilite de consiliile locale cu votul a doua treimi din numarul consilierilor, urmind ca acestea sa se supuna aprobarii locuitorilor prin referendum in cazul in care se doreste finantarea lor (total sau partial) cu bani de la cetateni. "Consiliile locale pot stabili taxe locale speciale sau, cu acceptul scris al cetatenilor, pot hotari efectuarea unui numar de zile-munca pe care solicitantii le vor executa potrivit propunerilor primarului", se arata in textul ordonantei. Cu alte cuvinte, locuitorii Galatiului ar putea fi intrebati daca sint de acord sa munceasca la repararea strazilor si trotuarelor, spalarea santurilor si rigolelor sau amenajarea locurilor pentru depozitarea gunoiului sau sa plateasca anumite taxe pentru aceasta. (Mirella AUR)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii