Nervi si deznadejde la titularizare

miercuri, 25 iulie 2001, 23:00
4 MIN
 Nervi si deznadejde la titularizare

Asa cum se astepta conducerea Inspectoratului Scolar Judetean, inceperea repartitiei titularilor pe posturi a fost intirziata din cauza rezultatelor de la contestatii, care nu au sosit in timp util. Astfel, candidatii care au venit pentru repartitie inca inainte de ora 9,00 au avut de asteptat mai bine de un ceas pina la inceperea sedintei. Impartirea catedrelor a durat aproape sapte ore, timp in care nervii aspirantilor la titularizare au fost solicitati la maxim.
Jale la titularizarea invatatorilor si educatorilor
Ca si in anii anteriori, cele mai putine si proaste posturi au fost la educatori si la invatatori. Doar primele doua clasate pe lista de la educatoare au prins posturi in oras. Patruzeci de educatoare si 177 de invatatoare care aveau nota peste 5,00 au ramas fara post. Desi aveau medii peste sapte, care le dadeau dreptul sa prinda un post in oras, cele mai multe cadre didactice au fost nevoite sa se titularizeze in localitati izolate din mediul rural. Numarul din ce in ce mai mic al posturilor de la aceste specializari le-a determinat pe cadrele didactice sa nu refuze repartitia, chiar daca posturile erau in sate de unde nu exista posibilitati de naveta.
Una din candidate, Dorina Danila, care a obtinut nota 8,75, statea derutata in fata comisiei, nestiind ce sa aleaga. "Nu pot sa ma duc intr-un sat si sa ramin acolo. Toata viata mea e aici, in Galati. Vreau sa dau si la facultate, iar daca nu am posibilitate sa fac naveta nu pot sa mai vin la cursuri", se plingea ea. In final, a ales Scoala din Mastacani si a renuntat la ideea de a da la facultate anul acesta. Ultima medie cu care s-a obtinut un post la educatoare a fost 7,42, medie cu care Nineta Milea a fost repartizata tocmai la Piscul Corbului. Studenta la zi la Colegiul de Institutori la zi, ea va fi obligata sa se transfere la IDD, forma de invatamint cu taxa. La specializarea invatatori, dintre cei 225 de candidati cu drept de titularizare, au primit posturi doar 48. Ultimul care a prins post avea media 8,10.
Aberatii ministeriale
La limba romana, informatica si limba franceza, unde au fost suficient de multe posturi in oras, foarte putini candidati au avut medii peste 7,00. La limba romana, cea mai mare medie a fost 7,75. Numai 14 candidati au reusit sa se titularizeze in Galati, raminind astfel citeva posturi libere. Cei cu medii sub 7 nu au putut sa obtina catedre in localitatile apropiate deoarece acestea apartineau scolilor reprezentantive. "Media minima pentru titularizarea la scolile reprezentative, chiar si din mediul rural, trebuie sa fie minim 7,00. Este absurd ca acesti candidati nu au avut dreptul sa se titularizeze acum la scoli considerate reprezentative, chiar si daca la 1 septembrie unele vor pierde acest statut. Aberatia e cu atit mai mare cu cit acesti candidati ar fi incheiat contracte de munca cu scoala tot la data de 1 septembrie, cind in mod normal ar fi avut dreptul sa se titularizeze pe posturile vacante chiar si fara media 7,00. Dar acesta este regulamentul venit de la Minister", ne-a declarat inspectorul general-adjunct Catalin Enica, presedintele Comisiei de repartitie. Situatii asemanatoare s-au inregistrat si la alte discipline. Rezultatul a fost ca profesorii in cauza au refuzat sa se titularizeze, sperind ca la suplinire vor prinde catedrele mai aproape de oras.
Profesorii de informatica, cei mai norocosi
La informatica au fost nu mai putin de 42 de locuri in Galati, dar numai noua profesori au primit repartitie, restul neavind medii peste 7,00. Primii patru de pe lista au prins catedre la cele mai bune institutii din Galati: Colegiul "Alecsandri" si Colegiul "Kogalniceanu". La ora actuala exista inca 33 de catedre de informatica libere in Galati, astfel incit si profesorii care au avut mai putin de 7,00 la concurs vor avea posturi "caldute" pentru suplinire.
Un singur post la engleza
Daca in anii anteriori profesorii de limba engleza se numarau si ei printre norocosi, anul acesta numai un singur candidat a putut ocupa un loc in Galati. Printr-o intimplare nefericita, absolventa cu cea mai mare medie la aceasta specializare nu a putut lua catedra de la Colegiul "Mihail Kogalniceanu" pentru ca nu s-a prezentat la interviu, asa cum prevede regulamentul pentru clasele cu predare bilingva. Ocupantul catedrei a fost, in cele din urma, Ciprian Moise, al treilea pe lista, dar singurul care s-a prezentat si a promovat examenul oral.
Patru candidati cu aceeasi medie s-au batut pentru doua posturi de istorie
O alta disciplina unde numarul posturilor din oras a fost mai mic decit cel al candidatilor cu medii peste 7,00 este istoria, cu cinci catedre si noua profesori cu medii mari. Situatia s-a complicat in momentul in care s-a constatat ca erau patru profesori care au obtinut 7,60 la titularizare si ramasesera doar doua posturi in oras. Inspectoratul Scolar are deocamdata inca doua catedre libere la aceasta disciplina, dar nu le-a putut scoate la bataie deoarece ele s-au eliberat dupa ce lista posturilor vacante a fost avizata de Ministerul Educatiei. Absenta liderilor de sindicat a "incurcat si mai mult borcanele" la repartitia celor patru profesori. Singurul lider care a fost prezent in prima parte a sedintei de repartitie a fost cel de la Sindicatul Invatamintului Preuniversitar, Valeriu Diculescu, care nu a stat insa pina la sfirsit. Conform regulamentului, repartitia celor patru candidati cu medii egale ar fi trebuit sa se faca in ordinea mediilor de absolvire a facultatii sau a mediilor de la examenul de grad sau definitivat, in prezenta unui lider de sindicat. In lipsa acestuia, cei patru candidati vor reveni astazi in fata comisiei. (Roxana PENCIU)

Comentarii