Spargator gaurit de pistolarii Politiei

miercuri, 05 decembrie 2001, 00:00
4 MIN
 Spargator gaurit de pistolarii Politiei

In Romania – tara tuturor paradoxurilor – functioneaza ca unsa o lege nescrisa: infractorii cu un pacat si politistii cu o suta. Adica, dupa ce este surprins in flagrant domnul hot si acesta incaseaza un glont in fund pentru ca fuge si nu se supune somatiei, tot "sticletele" e anchetat mai mult. Ca de ce ai tras, ca nu puteai sa-l prinzi fara sa-l impusti?, ca asa, ca pe dincolo. La toate aceste intrebari tracasante, politistul trebuie sa raspunda in fata procurorilor militari, in repetate rinduri. Si fereasca sfintu’ ca la mijloc sa fie un eveniment soldat cu "mortaciune", ca atunci ancheta se poate intinde pe ani de zile si se poate solda cu "dezbracarea" politistului care a facut uz de arma, chit ca a "mierlit" un infractor periculos care nu putea fi anihilat decit cu o ploaie de plumbi. Sau mai rau, omul legii sa ajunga dupa gratii. Asemenea cazuri sint frecvente in mioritica noastra tara intrucit la noi nu exista o lege clara, ca-n America, unde politistul care ucide un suspect ce incearca sa fuga nu este tirit ani de zile prin tribunale pentru ca la ei «Law is Law!». La noi e pe dos. Respectiv exista o "lege a politistului", dar al naibii de restrictiva si interpretabila. De-aia politistii se feresc ca dracu’ de tamiie sa scoata "Carpati"-ul din toc si sa-i bage-un plumb in teasta infractorului care-a indraznit sa ridice mina asupra sa ori sa-i suiere un proiectil pe la ureche borfasului care vrea sa scape cu fuga. Exista insa si exceptii. La Galati, acum doua nopti, un politist a trimis un "mesager" care alearga cu 300km/ora in trupul unui terchea-berchea ce opera cu nonsalanta masinile din Micro 19. Hotul a ajuns la spital cu cocoasa gaurita, iar politistul – ati ghicit? – va da cu subsemnatul la Parchetul Militar. «DURA LEX, SED LEX»…
Un hot "plumbuit" in exercitiul functiunii
Fanica Dumitrache, 42 de ani, un ins care a cochetat cu puscaria in sensul ca a vizitat-o pe dinauntru o buna bucata de vreme, a fost "muscat" de spinare, marti noapte, intr-o parcare din cartierul "Ada Marinescu". De un glonte "scuipat" de pistolul unui politist aflat in misiune. In jurul orei 4, o echipa mixta formata din subofiteri ai Compartimentului Furturi Auto si ai formatiunii judiciare din cadrul Sectiei 3, se afla in zona cu pricina, unde "copoii" executau o pinda pentru prinderea unor infractori care terorizau cartierul. Dumitrache a fost surprins in timp ce incerca sa deschida portbagajele si busoanele rezervoarelor de benzina de la trei autoturisme, folosind chei potrivite.
"Individul a fost somat legal, insa a incercat sa fuga. Politistii au pornit in urmarirea lui si, dupa ce au efectuat somatiile legale verbale, au tras un foc de avertisment in plan vertical. Apoi au executat foc asupra necunoscutului", ne-a declarat seful Biroului de Presa al IJP Galati, lt. col. Ion Maris.
Din cercetarile efectuate s-a constatat ca autorul tentativei de furt, Fanica Dumitrache, este recidivist. Acesta venise in zona cu un autoturism Dacia 1300 care apartinea cumnatului sau, cu scopul de a fura benzina. In masina au fost gasite patru bidoane din plastic, goale, cu o capacitate de 20 litri fiecare. "La perchezitia corporala a fost gasita o pereche de manusi din bumbac, un furtun de cauciuc si o legatura cu mai multe chei de contact si pentru rezervoare de masina pentru autoturisme tip Dacia", ne-a mai spus lt. col. Ion Maris.
"Am fost prost ca am fugit!"
Impuscatul a fost transportat la spital chiar de catre lucratorii de politie. Pacientul se afla in prezent sub supraveghere medicala in Sectia de Reanimare a Spitalului de Urgenta. "Bolnavul a fost internat cu urmatorul diagnostic: plaga impuscata hemitorace, pneumotorax (pentru care s-a drenat pleura) si o retentie de corp strain metalic in cavitatea abdominala. In acest moment se fac explorari cu computerul tomograf pentru a afla cu exactitate locul unde se afla glontele. Este posibil ca acesta sa fie in ficat sau paravertebral. Probabil va fi necesara o interventie chirurgicala pentru extragerea plumbului. Starea pacientului este deocamdata stabila", ne-a declarat purtatorul de cuvint al Spitalului de Urgenta, dr. Nicolae Bacalbasa.
Dumitrache, tata a trei copii, a recunoscut in fata reporterilor "Monitorului" ca a fost surprins de politisti in timp ce se chinuia sa fure benzina. El spune ca a fost taximetrist si ca de cinci luni nu-si mai gaseste de lucru. "Este adevarat, fur benzina. O vind mai ieftin decit la benzinarii si cumpar de mincare la copii. Asta e, nu am gasit o alta solutie de iesire din impas. Eu am auzit cind m-au somat politistii, dar am fugit crezind ca n-o sa aiba curaj sa traga in mine cu pistolul. Am fost prost ca am fugit. Nici n-am apucat sa fur vreun strop de benzina, ba m-am ales si cu o gaura in plus, de la glontu’ ala", ne-a spus Fanica Dumitrache.
Imediat dupa incident a fost constituita o echipa operativa condusa de adjunctul sefului inspectoratului, colonelul Marcel Petcu, care efectueaza in prezent cercetari pentru stabilirea imprejurarilor in care s-a produs evenimentul. Ieri a fost sesizat si Parchetul Militar Iasi. "Legea da dreptul politistului de a actiona folosind arma din dotare in cazul in care infractorii nu se supun somatiilor. In cazul de fata, leziunea este in partea inferioara a corpului, ceea ce demonstreaza ca s-a tintit spre picioare. Politistii vor folosi in continuare armele atunci cind se vor afla in astfel de situatii limita", a declarat transant colonelul Maris. (Camelia PRICOPE)

Comentarii