A intrat frica in tinerii insuratei

sâmbătă, 10 noiembrie 2001, 00:00
1 MIN
 A intrat frica in tinerii insuratei

Vestea ca imobilul Starii Civile va fi retrocedat a creat panica in rindul iesenilor care si-au programat deja casatoriile. Cladirea a fost asaltata ieri de zeci de telefoane si de peste 20 de perechi de viitori miri care intrebau daca le vor mai fi oficiate casatoriile. Renata Puscasu, sefa Serviciului de Stare Civila a declarat ca nu exista nici un motiv de ingrijorare cu privire la suspendarea oficierii cununiilor. "Am explicat fiecaruia ca vom oficia in continuare casatoriile si nu va exista nici un fel de intrerupere a activitatii. In cazul in care s-ar intimpla totusi sa ne mutam in alt sediu, fiecare pereche va fi contactata telefonic pentru a sti unde sa se prezinte", a precizat Puscasu. Aceasta a adaugat ca, daca Starea Civila va fi evacuata, cel mai probabil cununiile civile vor fi oficiate in parcul Copou, in incinta Muzeului "Eminescu", pina cind Primaria va construi un nou sediu. (B.P.)

Comentarii