Barbatul condamnat la 19 ani a fost imbratisat de sotia presupusei victime

miercuri, 22 iunie 2005, 23:00
3 MIN
 Barbatul condamnat la 19 ani a fost imbratisat de sotia presupusei victime

Haine curate, ca de sarbatoare, o geanta de voiaj in care si-a inghesuit vesmintele purtate in cei patru ani de detentie si speranta ca nu va mai pasi niciodata pe sub poarta penitenciarului. Cam asa ar putea fi conturata imaginea lui Benone Chiriac ieri la ora 14:45 cind a fost pus in libertate. Este vorba despre barbatul care a stat la inchisoare 4 ani din 19, la cit a fost condamnat, pentru o crima asupra careia exista mari semne de intrebare cu privire la autor. Desi judecatorii au dispus punerea sa de-indata in libertate pina la rejudecarea dosarului sau, Benone Chiriac a aflat de acest lucru abia azi-dimineata. Pina la ora 14:45, cind a putut sa paraseasca zidurile gri, imprejmuite de sirma ghimpata, a avut timp sa-si ia in primire hainele si buletinul provizoriu eliberat in Penitenciar. In buzunar, 20 de mii de lei, din partea Penitenciarului, bani care ar fi trebuit sa ii fie suficienti pentru a ajunge acasa, la Scinteia. „Doamne Dumnezeule, ai facut o minune!” a fost singurul lucru pe care a putut sa-l rosteasca Elena Chiriac, mama lui Benone cind a realizat ca strainul bine facut care ii intra in ograda era chiar fiul ei. Femeia pipernicita s-a spijinit de stilpul gardului, pentru a nu se prabusi. Cit despre Benone, privirea sa fugea prin curte, neobisnuita cu schimbarile aduse de trecerea timpului. „Aici am de lucru!”, a apucat sa rosteasca gituit de emotie pina s-a aruncat in bratele mamei sale.
Printre persoanele a caror chip s-a luminat vadit de bucuria revederii a fost chiar sotia presupusei victime a lui Benone Chiriac, Paraschiva Axinte. „Nu sint vinovata, Benone. Am incercat sa le spun ca nu ai facut nimic rau”, s-a grabit femeia sa ii sopteasca printre imbratisari. Tot timpul cit a stat inchis, Benone Chiriac s-a obisnuit sa se refere la sine ca la un „arestat preventiv”. Unul dintre acei „privilegiati” ai Penitenciarului care nu sint obligati sa munceasca sau sa poarte rusinosul costum de puscarias. Asta daca se poate numi un privilegiu sa stai dupa gratii patru ani, convins ca ca nu esti altceva decit tapul ispasitor al unor magistrati care nu au avut niciodata curiozitatea sa se intrebe de ce cineva sustine ca e nevinovat. Mai ales ca la dosar existau mari controverse legate de ora comiterii crimei si de declaratiile martorilor. „Eram in drum, de-abia intors de la moara, cind un copil ne-a anuntat, pe mine si pe Costica Aliman, vecinul cu care stateam de vorba, ca Vasile Axinte e mort pe imas. Doi oameni au spus procurorilor ca eu l-am batut. Au vazut ba un om care il lovea, ba trei, ba unul a spus chiar ca, de fapt, era o vaca linga cel mort. Eu cind l-am gasit era culcat in pozitia cuiva care doarme, nicidecum a unuia batut. Asta au vazut si politistii”, a povestit pe scurt Benone Chiriac de unde i s-au tras cei patru ani de inchisoare.
Libertatea barbatului i se datoreaza judecatorilor de la Inalta Curte de Casatie. Dupa ce a fost condamnat in Iasi la 19 ani de inchisoare pentru ca l-ar fi omorit pe Vasile Axinte, magistratii bucuresteni au dispus reluarea procesului. Motivul l-a constituit faptul ca judecatorii ieseni nu ar fi dat importanta cuvenita unor acte din dosar potrivit carora Chiriac nu era tocmai criminalul cautat. In primul rind, omorul fusese anuntat la politia din Rediu la ora 10 dimineata, iar in rechizitoriu crima era trecuta ca s-ar fi petrecut patru ore mai tirziu. In plus, existau martori care sustineau ca acuzatul ar fi fost in compania lor cind se presupunea ca s-ar fi comis fapta. Odata cu intoarcea dosarului la Iasi, fiindu-le frica sa nu fi facut vreo greseala, judecatorii Tribunalului au dispus punerea in libertate a lui Chiriac pina la definitivarea procesului. Urmatorul termen a fost stabilit pentru 16 august. (G. JINARU)

Comentarii