Credinciosii se vor putea ruga de azi la Lemnul Sfintei Cruci a lui Iisus

luni, 11 octombrie 2004, 23:00
2 MIN
 Credinciosii se vor putea ruga de azi la Lemnul Sfintei Cruci a lui Iisus

Ceremoniile religioase dedicate Sarbatorii Sfintei Parascheva vor debuta astazi, dis-de-dimineata. Incepind cu ora 7, un sobor de preoti va oficia o slujba in cadrul careia moastele Cuvioasei vor fi scoase pe esplanada din fata Catedralei Mitropolitane. Linga racla va fi asezata nu mult dupa aceea chivotul in care se afla un fragment din Sfinta Cruce pe care a fost rastignit Iisus Hristos.
Ceremonialul de primire a Sfintei Cruci pe Aeroportul International din Iasi va avea loc in jurul orei 11:30, acesta fiind adus cu un avion special de IPS Panteleimon, mitropolit de Veria, Nausa si Kampania. Pe linga fragmentul din Sfinta Cruce care va fi adus la Iasi din Grecia, altele se pastreaza la Biserica Sfintului Mormint din Ierusalim, la Roma, la Constantinopol, Veria si pe Sfintul Munte Athos. Credinciosii din intreaga tara se vor putea inchina la acest fragment din Sfinta Cruce pina pe 14 octombrie inclusiv, Sfinta Liturghie de miine fiind dedicata aniversarii aducerii moastelor Sfintului Apostol Andrei la Iasi. Sfinta Liturghie de joi va fi oficiata de mai multi ierarhi din tara si din strainatate, la final citindu-se o parte din Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva.
Lemnul din Sfinta Cruce pe care a fost rastignit Mintuitorul a fost descoperit in anul 326, in urma demersurilor facute de Sfintii Imparati Constantin si Elena. Acestea au inceput inca din 312, cind Constantin cel Mare era ?n razboi cu rivalul sau Maxentiu si i s-a aratat pe cer, ?n toiul zilei, semnul crucii, format din stele stralucitoare ca soarele, insotit de inscriptia: In hoc signo vinces! (?n acest semn vei ?nvinge!). Aparitia i-a dat mult curaj imparatului, care a ordonat ca pe toate steagurile sa se aplice semnul crucii, obtinind astfel si victoria. Drept recunostinta, in 313, da edictul din Milan, prin care legalizeaza crestinismul, trimitind-o pe mama sa la Ierusalim ca sa caute Crucea Mintuitorului, ?ngropata cu veacuri ?nainte de evrei. (Mirela CORLATAN)

Comentarii