Decan destituit la Universitatea „Petre Andrei”

vineri, 02 iulie 2004, 23:00
2 MIN
 Decan destituit la Universitatea „Petre Andrei”

Dupa ce in urma cu doua luni a fost scena unui imens scandal pentru putere intre rectorul Niculae Niculescu si vicerectorul Doru Tompea, la Universitatea privata „Petre Andrei” spiritele s-au incins din nou in aceasta saptamina, rectorul Niculescu dind joi seara o lovitura taberei adverse. Astfel, toate cadrele didactice din institutie vorbeau ieri de demiterea decanului de la Facultatea de Stiinte Politice, prof.dr. Cristian Bocancea, si de retrogradarea fratelui sau, Sorin Bocancea, de la functia didactica de lector la cea de asistent. Ambele decizii, cum sustin mai multi profesori, au fost luate joi seara, intr-o sedinta de Senat condusa de prof.dr. Niculae Niculescu, ales rector in luna aprilie si contestat la minister de tabara adversa. „Este un abuz incalificabil. Ambii au fost pedepsiti astfel, prin diverse gaselnite, pentru ca au avut curajul sa conteste alegerile din aprilie”, spune prof.dr. Doru Tompea, vicerector si lider al taberei ce-i este potrivnica lui Niculescu. Potrivit cadrelor didactice din Senat, demiterea din functia de decan a lui Cristian Bocancea a fost motivata prin faptul ca in sesiunea de licenta din februarie de la Stiinte Politice nu a avut aprobarea ministerului pentru deplasarea la Iasi a comisiei de examinare de la Bucuresti. „Semnatura respectiva este o pura formalitate si nu a mai fost obtinuta pentru ca protocolul a fost semnat cu o zi inainte si nu a mai fost timp. Rectorul de atunci, Elena Niculescu, a propus inca de atunci suspendarea din functie a lui Cristian Bocancea insa propunerea a fost respinsa de fostul Senat”, sustine prof.dr. Doru Tompea.
In ceea ce priveste retrogradarea lui Sorin Bocancea, aceasta a fost motivata in Senat prin neindeplinirea conditiei de vechime atunci cind a sustinut concursul de lector. „In lege se prevede ca un asistent trebuie sa astepte minimum trei ani pina la concursul de lector. Tot legea permite insa derogari in acest sens, in functie de activitatea stiintifica, iar conducerea institutiei mi-a aprobat atunci aceasta derogare”, declara Sorin Bocancea, liderul sindicatului de la „Petre Andrei”. Cind vor fi instiintati oficial, fratii Bocancea sint hotariti sa conteste aceste decizii. Ar fi a doua serie de contestatii la minister, pe linga cele facute cu privire la alegerea lui Niculescu. De altfel, in aceasta saptamina o comisie ministeriala a anchetat la Iasi modul de desfasurare a alegerilor, urmind ca rezultatul sa fie dat saptamina viitoare. Contactat telefonic, prof.dr. Niculae Niculescu a spus ca nu doreste sa comenteze aceste evenimente. (Mirela CORLATAN)

Comentarii