Facturi umflate in Dimitrie Cantemir

vineri, 19 ianuarie 2001, 00:00
3 MIN
 Facturi umflate in Dimitrie Cantemir

Exista in Iasi o asociatie de proprietari care poate concura cu reale sanse pentru a intra in cartea recordurilor. Compusa din 484 de apartamente, asociatia PT 11 Cantemir nu are nici un leu datorie la regiile locale. Este una dintre asociatiile "model" din oras. Paradoxal, insa, pe listele de plata locatarii au datorii la intretinere de peste 250 de milioane de lei. Dupa un control in actele financiar-contabile efectuat in ultimele luni ale anului trecut, Constantin Branca, unul dintre locatari, a ajuns la concluzia ca sefii asociatiei au umflat facturile de la regii, rulind banii prin banci.
Asociatia de proprietari PT 11 Cantemir a fost infiintata in 1997. De atunci si pina in prezent la conducerea asociatiei s-au perindat mai multi presedinti, administratori si membri ai Comisiei de cenzori. La sfirsitul anului trecut, Constantin Branca a luat la puricat actele asociatiei. "La mijlocul lunii decembrie nu aveam nici un leu datorii, doar penalitati la RAJAC si RA «Termoficare», care, cumulate, erau in valoare de 58 de milioane de lei. Cu toate acestea, la nivelul lunii noiembrie 2000, restantele locatarilor, conform listelor de plata, erau de 285 de milioane lei. Exista si un fond de rulment de 80 de milioane de lei si un depozit curent la CEC de 41 de milioane de lei. Din calculul meu a reiesit ca au fost trecute suplimentar pe listele de plata 246 de milioane de lei", a declarat Branca. Pentru a explica situatia la care s-a ajuns, Branca a oferit drept exemplu facturile aferente lunii noiembrie. "Suma totala a facturilor de la regii a fost pentru acea luna de 216,7 milioane de lei, in timp ce pe listele de plata, facturile celor 484 de familii erau de 219,2 milioane de lei, deci un surplus de 2,5 milioane lei", a precizat locatarul.
Convocati in sedinta extraordinara, ieri, fostii si actualii sefi ai asociatiei nu au putut oferi raspunsuri concrete ziaristilor de la "Monitorul". Actualul presedinte, Vasile Feldes, sustine ca a preluat asociatia de putin timp si nu cunoaste exact realitatea. Fostul presedinte, Constantin Tomita, nu recunoaste controlul efectuat de Branca si sustine ca totul este doar o inscenare. "Eu am fost doar presedintele asociatiei si nu am intocmit listele de plata. Nu stiu ce s-a intimplat. Insa, motivele acestei inscenari le veti afla cu timpul", a spus el fara insa sa poata justifica plusul din gestiunea asociatiei. La rindul sau, Maria Enachescu, casiera asociatiei, a promis, cu lacrimi in ochi, ca va descilci itele incurcate ale banilor din asociatie. "Va rog sa ma credeti. Acum nu am actele la mine pentru ca le-am dus acasa pentru a intocmi listele de plata pentru decembrie. Dar eu nu stau la discutii. Voi asterne totul pe hirtie", a spus Enachescu.
Cu toate ca ocupa functia de casier al asociatiei, Enachescu nu stia ieri care erau restantele locatarilor corespunzatoare lunii noiembrie 2000. Fara a sti exact care este situatia din asociatie, sefii acesteia au solicitat un ragaz de citeva zile pentru a-si face temele. Constantin Branca sustine, insa, ca nu mai are timp. "Am sesizat politia si sper sa inceapa o verificare la singe pentru ca este incredibil ce se intimpla aici", a spus Branca. (Razvan MOLDOVEANU)

Comentarii