Gemeni nascuti la interval de o luna

luni, 03 ianuarie 2005, 00:00
4 MIN
 Gemeni nascuti la interval de o luna

Dincolo de geamul trasparent al incubatorului, o mogildeata infasata, de numai 1,6 kilograme, rosie toata la fata, se lupta sa traiasca orice ar fi. Este Catalin Stefan, primul baietel al Maricicai Tescu, tinara mama a carei sarcina gemelara a uimit lumea medicala de la Maternitatea „Cuza Voda”. „Cind am consultat-o prima data nu mi-a venit sa cred nici mie. Vedeam o sarcina gemelara, dezvoltata in utere diferite si cu membrane diferite. La aceasta gravida este vorba de fapt despre o malformatie a uterului, adica un uter dublu, dintre care unul dezvoltat normal, iar al doilea mai mic. Fiecare dintre acestea au avut placente si membrane de sine statatoare. Extraordinar la acest caz este faptul ca gemenii au supravietuit amindoi, ceea ce, in mod obisnuit nu se intimpla in astfel de cazuri. Cazurile de utere duble, cu sarcini dezvoltate in ambele organe si cu supravietuirea ambilor copii sint foarte rare si in lume. Eu am citit despre ele doar in literatura de specialitate”, spune dr. Elena Mihalceanu, care are in grija gravida. Primul baietel dintre gemenii iesencei s-a nascut prematur pe 11 decembrie 2004, la 29 de saptamini. „A fost mai grabit sa dea cu nasul de lumea asta. Sper sa fie sanatos. Am nascut natural, foarte usor si repede. Nu am avut un travaliu lung, iar durerile au fost mai mici ca la o nastere obisnuita”, povesteste rizind Maricica Tescu, in timp ce isi mingiie burtica si vorbeste cu fiul ei din incubator. Cu Catalin Stefan insa, cadrele medicale de la Sectia Anestezie si Terapie Intensiva Neonatologica de la Maternitatea „Cuza Voda” au avut de luptat mai bine de o saptamina ca sa-l salveze. „Fiind nascut prematur, starea generala a baietelului era foarte grava. Nu respira normal si a trebuit sa-l intubam. Pentru a ajuta dezvoltarea plaminilor i-am administrat sulfactant. Din fericire, evolutia a fost favorabila, iar dupa 6 zile a fost scos de pe respiratorul mecanic. I-am facut apoi o transfuzie de singe si tratament cu antibiotice. In a saptea zi de viata a inceput sa fie alimentat natural si nu mai era dependent de tubul de oxigen. L-am transferat la sectia de lehuze si nou-nascuti si a inceput sa ia in greutate, ceea ce este un lucru foarte bun”, a spus dr. Anca Bivoleanu, care s-a ocupat de primul baietel.
Cazul Mariei Tescu va face inconjurul lumii, intr-o lucrare stiintifica
Fratele acestuia nu s-a nascut inca, fiind asteptat sa apara pe lume abia la sfirsitul lunii ianuarie 2005. Parintii nu s-au gindit inca la un nume asteptind apropierea sorocului. In Maternitate, micutul a devenit un fel de vedeta. „De 30 de ani de cind sint eu in maternitate nu am mai auzit de un astfel de caz. Este uimitor si primul baietel e aproape o vedeta aici. Acum il asteptam si pe al doilea”, spune o asistenta mai in virsta care nu a crezut ca este adevarat pina cind Maricica Tescu nu a nascut primul copil si a ramas cu al doilea in burta. Obstetricienii ieseni sint si ei uimiti de acest caz si-l urmaresc cu interes, putind fi un excelent subiect pentru o lucrare stiintifica. De altfel, dupa ce ii va vedea pe amindoi copiii bine si pe mama lor la fel, doctorita Mihalceanu se va gindi sa scrie si o astfel de lucrare. „Sa-i vad ca sint bine toti trei si poate fac si lucrarea. Intr-adevar, mai multi colegi mi-au sugerat aceasta idee, mai ales ca este un caz foarte rar cu care nu prea ai ocazia sa te intilnesti des in cariera”, spune dr. Elena Mihalceanu. Medicul a fost si cel care i-a explicat gravidei intreaga situatie si riscurile atunci cind aceasta s-a prezentat la spital. „Mi-a spus ca exista riscul ca unul dintre baieti sa nu traiasca. Doar Dumnezeu a facut minunea asta. Nasterea lui ne-a luat pe nepregatite pe toti. Sotul meu a venit in vizita si cind urcam scarile inapoi mi s-a rupt apa. Am anuntat doctorita si foarte repede am nascut. O jumatate de placenta nu s-a desprins si a trebuit sa ma chiureteze. Ma bucur ca in timpul primei nasteri celalalt geaman a stat cumintel. Acum sper sa duc cu bine sarcina pina la termen”, a mai spus Maricica Tescu care mai are acasa un baiat, Iulian, de 11 ani. Ieseanca si-a dorit foarte mult inca un copil. Anul trecut a pierdut o fetita, nascuta si ea prematur. „Pe primul baiat l-am nascut prin cezariana. Ne-am dorit foarte mult inca un copil, o fetita. Din nefericire, nu a supravietuit. Nici nu m-am asteptat sa ramin insarcinata asa repede dupa pierderea ei. Si pe deasupra sa aflu ca voi avea gemeni. In familia sotului meu mai sint niste matusi care au nascut gemeni”, explica femeia.
Sotii Tescu ar putea sa primeasca doua alocatii
In timp ce Catalin Stefan petrecea Craciunul si Revelionul in Maternitate, mama sa si fratele geaman nenascut au trecut in noul an acasa, in mijlocul familiei si rudelor. Acestea din urma, dupa cum spune gravida, s-au crucit cind au auzit ca Maricica nascuse doar unul dintre gemeni in 2004 si urma sa-l nasca pe al doilea in ianuarie 2005. Situatia micutilor a pus insa familia intr-o dilema. „Ne gindim daca putem sa primim alocatia de 6,5 milioane pentru amindoi baieti. Ca doar unul este nascut intr-un an si altul in alt an. Ne-ar prinde foarte bine banii ca nu sintem dintre cei bogati”, spune ieseanca. Teoretic, aceasta ar trebui sa primeasca doua alocatii in loc de una, desi legea nu prevede acordarea unei alocatii duble pentru gemeni. Dar, cum este vorba despre o situatie cu adevarat de exceptie si legala la urma urmei, Maricica Tescu spera sa primeasca doua alocatii. „Sint angajata ca peisagist, la Gradina Botanica, care apartine de Universitatea «Al.I. Cuza». Am un salariu de 3 milioane si un pic, iar sotul meu cam la fel. Ne-am bucura sa ne aprobe sa primim alocatie dubla”, spune ieseanca. Pina atunci insa, femeia isi imparte timpul intre casa si maternitate unde Catalin Stefan isi asteapta fratele geaman. (Carmen MAFTEI)

Comentarii