Se reaprinde scandalul pamintului de la Bals

luni, 15 august 2005, 23:00
2 MIN
 Se reaprinde scandalul pamintului de la Bals

Alecu Chitaru si-a reinceput drumurile la Prefectura. Acesta a venit ieri cu o delegatie de sateni din Bals pentru a revendica o suprafata de 147 ha de pe raza comunei. „Aveam pregatite 12 autocare cu care sa aducem oamenii la Iasi, la Prefectura, dar transportatorul a fost amenintat de Politia Botosani ca i se va retrage licenta daca transporta oamenii. Vom veni intr-o alta zi cu oamenii si vom ocupa Prefectura”, a spus Chitaru.
Cele 147 ha de teren din zona Bals sint revendicate de 182 de fosti proprietari. Satenii au reclamat faptul ca SC „Cotnari” SA nu le-a permis intrarea pe suprafetele revendicate. Totodata, ei au solicitat punerea in posesie inclusiv cu suprafetele de vie administrate de „Cotnari” SA. Solicitarea satenilor s-a bazat pe o hotarire a Comisiei judetene de fond funciar din mai 2000, prin care le era validat dreptul de proprietate. „Hotarirea este ilegala. A fost adoptata pe 12 mai, in baza unui referat intocmit pe 18 mai. Mai mult, desi era vorba despre terenul aflat la Agentia Domeniilor Statului, care functiona deja de doua luni, s-a trecut peste capul nostru, fara a ni se solicita punctul de vedere”, a declarat directorul ADS Iasi, Valeriu Lacatusu.
Oficialii Prefecturii au refuzat sa-l primeasca pe Alecu Chitaru, discutiile fiind purtate doar cu o delegatie a satenilor din Bals, primarul si secretarul comunei. „Primaria locala are atributii pe linia aplicarii legii fondului funciar, iar oamenii stiu foarte bine care le sint problemele. Nu vrem sa incurajam prin astfel de discutii interesele unuia sau altuia”, a explicat prefectul Radu Prisacaru.
Dupa aproape doua ore de discutii, reprezentantii satenilor au acceptat reluarea de la zero a punerilor in posesie in Bals. Astfel, satenii urmeaza sa intocmeasca noi cereri de punere in posesie, in baza Legii 247/2005. Situatia plantatiilor de vie de pe terenurile revendicate urmeaza sa fie rezolvata ulterior. „Noi punem in posesie oamenii, si o putem face in decurs de o luna. Pe urma, oamenii o sa incheie contracte cu SC Cotnari pentru a arenda terenul, il vor vinde sau orice altceva vor dori sa faca. Prefectura nu are atributii in astfel de litigii”, a spus secretarul general al Prefecturii, Tudor Leonte. (A.Z.)

Comentarii