Desi BNR incearca sa limiteze creditarea ipotecara, Pretul apartamentelor continua sa creasca

marți, 25 mai 2004, 23:00
2 MIN
 Desi BNR incearca sa limiteze creditarea ipotecara, Pretul apartamentelor continua sa creasca

Eforturile Bancii Nationale a Romaniei (BNR) de a limita creditarea si,
implicit, creditul ipotecar prin cresterea dobinzilor si introducerea unor
masuri suplimentare mult mai dure pentru obtinerea unei finantari ar fi
trebuit sa duca si la o scadere de pret a locuintelor, care, anul trecut, a
crescut cu peste 50%. In ciuda acestei masuri, pretul ce trebuie platit
pentru un apartament in Roman nu numai ca nu a scazut, ci, dimpotriva, a
urcat cu 10% in ultimele doua luni. „Preturile apartamentelor au crescut, in
ultimele doua luni, cu aproape 10%, in unele cazuri. Sint apartamente
ultramoderne din zonele centrale ale orasului pentru care se solicita, la ora
actuala, peste 30.000 de euro. Tendinta de crestere a valorii
apartamentelor se va mentine pe parcursul intregului an, datorita fluxului
continuu de romascani care muncesc peste granita. O mare parte dintre
clientii nostri apeleaza la credite ipotecare pentru a-si achizitiona un
apartament, insa cei mai multi dintre ei isi pot permite abia un apartament
cu doua camere, in cartierele marginase ale orasului”, au declarat
reprezentantii agentiilor imobiliare romascane.
Cresterea spectaculoasa a preturilor apartamentelor i-a convins pe cei cu
bani sa investeasca in apartamente si sa cistige din inchirierea lor. In
functie de etaj si de imbunatatiri, pretul unei garsoniere in Roman este
cuprins intre 75 de milioane de lei si peste 10.000 de euro. La un
apartament cu doua camere, pretul aproape ca se tripleaza: cel mai ieftin
costa 150 de milioane de lei, iar cel mai scump – 29.000 de euro, daca are
garaj, aer conditionat, centrala termica, boxa, termopane si o suprafata
totala apreciabila.
Apartamentele cu trei camere nu sint cu mult mai scumpe: 170 de
milioane pentru un apartament ca vai de el, 32.000 de euro pentru
unul „de lux”. Un apartament cu patru camere costa intre 370 de milioane
(in zona Abator) si 38.000 de euro (zona centrala). De multe ori,
cumparatorii aleg apartamente nemodernizate, ale caror preturi sint mult
mai mici si ofera avantajul de a fi reamenajate dupa placul noului
proprietar. (Alex NISTOR)

Comentarii