Directorii de scoli nu trebuie sa fie neaparat profesori

luni, 12 ianuarie 2004, 00:00
2 MIN
 Directorii de scoli nu trebuie sa fie neaparat profesori

Pentru cadrele didactice, 2004 va fi un an al schimbarilor. Daca nu luam in
considerare examenele nationale ale elevilor, in care vor fi angrenati si
profesorii, cele mai importante schimbari se refera la concursul de
titularizare, dar si la cel de ocupare a posturilor de directori de scoala. Dupa
ce se va elabora noul regulament al concursului de director, oricine va
putea fi in fruntea unei scoli. Directorul nu va fi neaparat si cadru didactic.
Pentru candidati, e de ajuns sa fi urmat studii superioare si, eventual, un
curs de management. Ministerul le pregateste surprize si celor care nu au
intrat inca in sistem. Ca sa ajunga la catedra, profesorii trebuie sa treaca
mai intii prin concursul de titularizare, care si in acest an va avea loc tot pe
16 iulie. In anul care tocmai s-a terminat, primul lucru pe care l-a facut
ministrul Alexandru Athanasiu a fost sa anuleze „ideile inovatoare” ale
predecesoarei sale, Ecaterina Androneascu. Astfel, examenul de
titularizare nu se va mai da sub forma de test grila si s-a reintrodus in
metodologie detasarea la cererea invatamintului. Daca in timpul mandatului
sau, Andronescu s-a aratat vadit impotriva incurajarii suplinirii, Athanasiu
vine prin noua metodologie sa-i incurajeze pe profesori sa predea in regim
de suplinire. Asa se face ca notele obtinute de acestia la titularizarea din
vara trecuta vor fi valabile si la anul. Pe baza acestei note, suplinitorii vor
avea doua variante de ocupare a unui post: fie ramin pe catedra pe care
au fost repartizati in acest an, daca mai este viabila, fie solicita o alta
catedra din cele ce urmeaza sa fie vacantate in primavara. Cu alte cuvinte,
un profesor ar putea ocupa in 2004 un alt post de suplinitor fara sa
participe la titularizare. In cazul in care suplinitorul va alege sa ramina in
continuare pe postul ocupat in acest an, va avea nevoie pentru asta de
acordul conducerii scolii, care se presupune ca are cunostinta cel mai bine
despre calitatea de pedagog a suplinitorului. Profesorii suplinitori au insa
libertatea sa participe si la concursul din iulie, avind sansa sa obtina o nota
mai mare ca in anul precedent.
O veste buna pentru cadrele didactice este aceea ca in 2004, an electoral
fiind, este posibil sa le fie marite lefurile mai mult decit cele doua indexari
de cite 6% (din ianuarie si octombrie). Reprezentantii sindicatelor au
prognozat o marire de aproximativ un milion de lei a salariului de baza.
(Cosette ZANOCEA)

Comentarii