Muncitori multimiliardari

De astazi, „italienii” se intorc la munca. Ei au adus acasa bani, masini si o
noua mentalitate. De citeva saptamini, in Roman si comunele din jur, cu
predilectie cele cu o populatie majoritar catolica, s-au intors romanii plecati
la munca in strainatate, in special „italienii”. Impinsi de somaj, saracie, lipsa
unei locuinte si, de multe ori, de faptul ca banii luati in ziua de salariu le
ajungeau cel mult pentru plata intretinerii, tot mai multi romascani si
locuitori ai comunelor din jur au luat, in ultima veme, calea exodului. Cei
mai multi dintre ei tineri, buni meseriasi in constructii, acestia s-au tras unul
pe altul si si-au chemat in peninsula rudele sau prietenii ramasi in tara.
Liberalizarea regimului vizelor a fost un alt pas ce a favorizat exodul. Dupa
deschiderea granitelor s-a inmultit numarul celor care au plecat. Si nu
intotdeauna cu succes, deoarece, intre timp, piata muncii din Italia a ajuns
sa fie suprasaturata. Pleaca, acum, familii intregi in Italia si revin acasa
doar o data pe an, in concediul din luna august. Pe strazile din oras, sau pe
ulitele comunelor, acestia pot fi identificati cu usurinta: masini luxoase cu
numar de Torino, Roma, Bergamo sau alte orase italiene, celulare
minuscule si foarte scumpe, haine cumparate de la case de moda celebre,
vile in constructie.
In jurul Romanului, sate ca Adjudeni, Tamaseni sau Pildesti sint renumite
pentru numarul mare de locuitori plecati la munca in Italia sau Israel. De o
parte si de alta a strazilor din satul Pildesti se lucreaza de zor. Casele mai
vechi sint consolidate si renovate sau se ridica vile semete. Obligatoriu, in
fata portii, o masina care iti ia ochii.
Unul din cei plecati si care au revenit pentru putin timp in tara este Robert
Chelaru. In primavara anului trecut, pe cind avea doar 22 de ani, fiind
chemat de niste prieteni, nu a ezitat si a plecat din tara. „Am ajuns in
Roma, la un prieten de-al meu. Am stat acolo doar putin timp, deoarece
mi-am gasit de lucru in constructii in orasul Masacarara. Patronii erau
albanezi si desi, la inceput m-au ajutat si mi-au facut actele, dupa aproape
un an am plecat de la ei, deoarece nu plateau bine. Urmatorul oras in care
am ajuns este Genoa, unde am gasit de munca pe un santier. Mi-am gasit
si un apartament pe care l-am inchiriat si tot acolo ma voi intoarce zilele
acestea”, povesteste Robert. In lunile in care a lucrat, Robert a cistigat, in
medie, cam 1.000 de euro pe luna, bani din care trebuia sa plateasca chiria
si sa se intretina. In tot acest timp cit a fost plecat departe de casa, Robert
a fost insotit si de prietena sa, cu care intentioneaza ca, in vara anului
viitor, sa se casatoreasca. „Prietena mea a ingrijit doua batrine, dar cistiga
mai putin ca mine. Norocul meu este ca am si casa la tara si un apartament
in oras, de inainte de a pleca, incit nu trebuie sa mai bag banii in
constructia unei locuinte”, a mai spus Robert.
Cazul lui Robert este doar unul printre alte mii. Perceptia care domina in
rindul celor care iau calea strainatatii este aceea ca nici o munca nu este
umilitoare daca, la intoarcerea in tara, conditiile de trai sint la nivel
occidental. Rezultatele le vedem cu totii in fiecare zi. Maria Martinas,
viceprimarul comunei Cordun, este mindra ca in satele din care lumea a
plecat masiv in strainatate se construieste „pe rupte”. „In primul rind, am
constatat la cei care s-au intors din Italia o mare schimbare in bine, de
atitudine si de perceptie a traiului zilnic. Efectele sint vizibile la tot pasul:
case impozante, masini luxoase, intr-un cuvint o crestere semnificativa a
nivelului de trai”, a spus viceprimarul comunei Cordun.
O familie plecata in Italia vrea sa schimbe mentalitatea romascanilor
Plecata din tara de mai bine de sapte ani, o familie din Roman a invatat
cum e sa muncesti „umar la umar” cu patronul, cum e sa fii respectat de toti
cei din jur si, nu in ultimul rind, ce inseamna civilizatia. Irina si Paul au 27,
respectiv 29 de ani. Daca o mare parte dintre romascani nu reusesc sa
stringa pina la aceasta virsta nici macar banii pentru o grasoniera, cei doi
„romascano-italieni” au facut mai mult decit atit. Pe linga cele doua
apartamente pe care le-au cumparat intr-un bloc, isi doresc sa faca ceva
frumos si pentru orasul nostru. Vor sa le arate vecinilor de bloc ca se poate
mai bine. In incercarea de a schimba macar un pic din „fata” Romanului, ei
vin ca un model demn de urmat.
Veniti in concediu, Irina si Paul au obtinut aprobarea vecinilor de scara si
conducerii asociatiei de a cumpara uscatorul. Din informatiile primite, sint
printre putinii romascani, daca nu chiar singurii, care au reusit sa cumpere
acest spatiu. „Banii din vinzarea uscatorului vor fi folositi pentru repararea
acoperisului blocului. Ne-am intilnit cu toti locatarii de pe scara si am
discutat cum vom imparti cheltuielile astfel incit banii sa ajunga pentru
construirea unui acoperis de calitate”, povesteste, cu un usor accent de
italian, Paul, despre unul din lucrurile bune pe care intentioneaza sa le faca
in blocul unde locuieste.
Dupa ce a trait timp de mai bine de opt ani in Italia, a inceput sa invete si
sa puna in aplicare tot ce a vazut acolo. Gradul de civilizatie pe care l-a
intilnit peste hotare i-a determinat pe cei doi soti sa faca, in Roman, o
investitie, care, pentru unii, e mai putin obisnuita. Paul si Irina doresc, in
viitor, sa paveze intrarea in bloc cu gresie. Desi s-au gindit si la faptul ca,
din invidie sau lipsa de educatie, unii vor incerca sa le distruga investitia, ei
nu renunta la visul lor de a da un exemplu romascanilor. „Am fost intrebati
de multe persoane de ce vrem sa facem ceva in Roman. Raspunsul e ca
acesta este pamintul nostru. Nu ne putem instraina de tot ce este aici. E
ceva in interiorul nostru care ne tine legati de bucata aceasta de pamint”,
marturiseste Irina.
Mobila adusa din Italia cu TIR-ul
Paul si Irina au, deocamdata, un singur copil. Un baietel, Williams, de cinci
ani si opt luni. Chiar si asa, cei doi soti si-au mai cumparat un apartament,
de data aceasta de trei camere, pe care il vor renova si il vor pastra. „Copii
o sa mai fie”, spun cei doi tineri. Uscatorul cumparat acum va deveni living
pentru apartamentul in care locuiesc si care are doar doua camere. „Acest
apartament este facut, in totalitate, de mine si de sotul meu. Noi am muncit
la el ca sa avem garantia ca lucrurile sint facute bine. Celalalt apartament,
cumparat acum, va fi renovat de muncitori”, afirma Paul si Irina.
In toti acesti ani de cind locuiesc si muncesc in Italia, cei doi au invatat ce
inseamna un lucru bine facut si garantia ca nu se va strica imediat ce iese
din garantie. Din tot apartamentul lor, singurul lucru cumparat din Romania
este un aspirator. „Acum doi ani, am adus toata mobila din Italia, cu un
transport. Totul ne-a costat aproximativ 4.300.000 de lire italiene, ceea ce
inseamna aproape 50 de milioane de lei. Ne-a costat ieftin, deoarece
transportul a fost doar dus. Acum un tur-retur ajunge pina la 40.000 de
euro”, spune Paul.
Irina, care lucreaza in Italia intr-o fabrica de mobila, povesteste ca fiecare
piesa de mobilier a fost ambalata separat. Usa de la frigider sau cea de la
dulap au fost impachetate separat de corpul propriu-zis. „In fiecare an cind
venim in Romania, asteptam sa vedem ceva schimbat. De fiecare data,
totul e la fel sau mai rau. Ne stringem in preajma mesei si incercam sa
gasim un vinovat pentru tot ceea ce este rau si urit la noi in tara”, spune, cu
un pic de ciuda, Irina. Obisnuiti cu un stil de viata total diferit de cel din
Romania, nu pot sa accepte ca, de la atitia ani de la Revolutie, poporul
nostru nu a reusit sa evolueze in bine.
„Aici sintem soricei printre sobolani”
Paul a plecat din tara, pentru prima oara, acum 13 ani. Sotia sa, mai in
gluma mai in serios, spune ca a plecat pentru a avea bani pentru a le „face
fericite” pe femei. In 1992 a fost la munca in Moldova, in 1993 a lucrat in
Germania, apoi si-a deschis un mic magazin in Roman, iar in 1995 a
colindat Polonia, Germania, Franta, ultimul popas fiind in Italia. Atunci a
fost primul pas pe care Paul l-a facut in a stringe la pusculita niste bani si
de a-si intemeia o familie. „Pe 25 noiembrie 1995 a fost punctul critic. Dupa
ce am stat sapte luni in Roman, am plecat in nordul Italiei. Diferenta de
civilizatie intre nordul si sudul Italiei este ca intre Roman si Munchen. Pe
strazi, in timpul zilei, nu este nimeni pe strada. Toata lumea e la munca,
singurii care stau acasa fiind pensionarii”, ne povesteste Paul despre
primele clipe care l-au dus pe culmea valului.
Cheia succesului pentru cei doi: putina distractie si multa munca. „Acolo se
munceste. Nu exista, ca la romani, paharelul de tuica. Munca incepe la 7
dimineata si nimeni nu intirzie. Oamenii, la lucru, nu miros a bautura. Cind
intru cu masina in tara, trebuie sa fiu foarte atent ca nu cumva sa dau peste
un om turmentat”, spune, cu tristete si dezamagire, Paul.
In 1996, Irina a ajuns in Italia, cu invitatie. Abia la un an dupa ce a facut
numeroase deplasari Roman-Bucuresti, a reusit sa obtina viza de plecare.
Acum, ea munceste la o fabrica de mobila, nu singura, ci alaturi de patron,
un multimiliardar. „Daca la noi patronul sta si asteapta ca toata lumea sa-i
faca treaba, in Italia patronul munceste alaturi de angajati. Acolo exista
respect pentru muncitor. Indiferent cine esti sau ce faci acolo, esti
respectat de toata lumea, indiferent din clasa sociala din care provine. In
Romania, esti soricel printre sobolani”, spune Irina.
In tot acest timp de cind au plecat, cei doi soti au invatat ca munca este
munca, iar distractia e distractie. Ei povestesc ca mai sint romani care
locuiesc in Italia si care nu au invatat nici pina acum ca munca trebuie
facuta, de la un capat la altul, bine. „Sint romani care se pling ca patronii ii
freaca. Eu, daca nu fac ceva bine si patronul ma cearta, nu spun ca ma
freaca, ci incerc sa invat si sa accept ca am gresit. Pe viitor, nu voi mai face
aceeasi greseala”, spune Irina.
„Romania e la nivelul Italiei de acum 70 de ani”
Paul si Irina locuiesc, impreuna cu Williams, intr-o casa in Italia. De cind
sint casatoriti, Irina a gatit de cel mult zece ori sarmale. Pe linga tot ce au
preluat din civilizatia italienilor, ei au preluat si mincarea traditionala. Ies, de
citeva ori pe luna, sa manince, la restaurant, pizza. Chiar daca munceste
de dimineata pina seara, Irina face mincare in fiecare zi.
Williams, care nu are inca sase ani, va merge din toamna la scoala in Italia.
Stie sa vorbeasca in romaneste, dar limba lui „de bastina” este italiana.
Pentru ca Irina si Paul nu au foarte mult timp sa se ocupe de Williams, el
sta la o vecina. „Gina are 76 de ani, dar arata de 55 de ani. Este, pentru
noi, mai mult decit o bunica. Nu stim ce ne-am face fara ea. Este o femeie
extraordinara. Ne e de mare ajutor”, povestesc Paul si Irina. Acum doi ani,
Gina a vrut sa vina in Romania. Desi s-a simtit bine aici, impresiile cu care
a plecat nu ne sint favorabile. „Cind am intrebat-o daca i-a placut, ne-a
spus ca, in Romania, si-a revazut copilaria. Asa arata Italia acum mai bine
de 70 de ani”, povesteste, cu aceeasi mihnire pe care o poarta in suflet
orice romascan, Irina.
In curind, Paul, Irina si Williams vor pleca inapoi, in Italia. Se vor intoarce,
cindva, si vor incerca sa ne arate ca putem fi si noi un popor civilizat. Ei vor
incerca, dar numai de noi depinde daca vom si reusi.
(Adrian CRAINET, Claudia MATEI)