Sanitarii romascani se pregatesc de greva

vineri, 29 octombrie 2004, 23:00
1 MIN
 Sanitarii romascani se pregatesc de greva

Sindicalistii Tesa din Spitalul Muncipal Roman, alaturi de colegii lor din Federatia Sanitas, sint hotariti sa
declanseze conflictul de munca, actiune pe care o sustin chiar daca cer protectia anonimatului. Cel mai probabil, luni dimineata, cadrele sanitare si salariatii TESA din Spitalul romascan vor declansa actiunile de protest printr-o greva de avertisment, deoarece revendicarile lor nu au fost solutionate de catre guvernanti.
Intrunit in sedinta de urgenta, Consiliul National al Federatiei Nationale a Sindicatelor TESA din unitatile
sanitare a considerat nemultumitoare raspunsurile primite de la Ministerul Sanatatii si, in consecinta, a
hotarit declansarea conflictului de munca, stabilirea comandamentelor regionale de greva, pichetarea
ministerului de resort si chemarea in judecata a Ministerului Sanatatii si a Ministerului Muncii. „Oamenii si-au pierdut rabdarea si nu excludem posibilitatea aparitiei unor greve si demonstratii spontane la nivel local.
Federatia TESA isi exprima disponibilitatea continuarii dialogului, dar numai in masura in care Guvernul va rezolva concret si rapid problemele noastre, pina la alegeri”, a declarat Augustin Chifor, presedintele Consiliului National al Federatiei. Sindicalistii sint nemultumiti de raspunsurile evazive primite din partea ministrului Brinzan. „Ni s-a comunicat ca salariile personalului TESA nu pot fi majorate cu 80% intrucit «nu exista baza financiara», dar nici nu ni s-a precizat cu ce procent ar putea Guvernul sa mareasca salariile.
Cit priveste inechitatile salariale, am fost asigurati ca «se va elabora un proiect», iar in privinta tichetelor de masa exista numeroase confuzii din punct de vedere legislativ si financiar”, a mai precizat Augustin Chifor. (A.C.)

Comentarii