Geanta diplomat gasita in spatele magazinului Bucovina apartinea doctorului Mihai Creteanu

luni, 18 decembrie 2000, 00:00
2 MIN
 Geanta diplomat gasita in spatele magazinului Bucovina apartinea doctorului Mihai Creteanu

Geanta diplomat gasita in seara de 13 decembrie a.c. in spatele complexului Bucovina, in care se banuia ca ar fi fost o bomba, apartine renumitului medic cardiolog sucevean, dr. Mihai Creteanu, de curind directorul Casei Asigurarilor de Sanatate Suceava. Iata cum s-a derulat firul evenimentelor din ziua respectiva. In jurul orei 12.30, geanta diplomat, in care, potrivit acelorasi surse, se aflau peste 200 de milioane de lei, acte, surubelnite si niste sirme, a fost furata din autoturismul doctorului Mihai Creteanu, parcat in apropierea Trezoreriei Suceava, in timp ce acesta se afla cu treburi prin zona. Citeva ore mai tirziu, adica la ora 17.00, geanta a fost reperata de niste cetateni care locuiesc intr-un bloc din spatele magazinului Bucovina, chiar linga locuintele lor. Vazind ca nimeni nu vine sa o ridice, acestia s-au alarmat, banuind ca in interior se afla o bomba, si au anuntat politia. In citeva minute, la fata locului a ajuns o echipa de pirotehnisti a IJP si o grupa specializata de la SRI. De asemenea, la locul incidentului a venit si prefectul Vasile Ilie. Politistii au evacuat zona si au analizat, cu echipamentele speciale din dotare, continutul diplomatului, detectind niste obiecte metalice si sirme, care ar fi putut alcatui o bomba. De retinut ca geanta diplomat era incuiata si asigurata cu cifru. S-a trecut la detonarea coletului, constatindu-se ca geanta nu continea nici un obiect exploziv. Dupa explozie, s-a putut observa ca in geanta diplomat nu mai erau banii.
Mihai Creteanu a reclamat furtul la politie in aceeasi zi, evident, cu solicitarea de a-si recupera banii si actele. Pe marginea acestui caz, politia a dat dovada de o discretie absoluta sau, mai bine zis, de lipsa de cooperare in relatiile cu presa, pe motiv ca "modelul" cu bomba ar putea fi copiat si de alti "glumeti". Nu s-a pomenit insa nici un cuvint despre furtul, in aceeasi zi, a unei sume foarte mari de bani si a actelor, si nici nu s-a facut vreo asociere intre geanta diplomat furata la prinz si cea gasita seara in spatele magazinului Bucovina. Pe fondul acestei opacitati din partea organelor abilitate sa asigure linistea si securitatea cetatenilor, se pune intrebarea cum au reusit hotii sa sustraga ziua-n amiaza mare, in "buricul" tirgului, un diplomat doldora de bani, mergind "la pont".
Contactat telefonic, seful Politiei municipiului Suceava, col. Victor Tauciuc, ne-a declarat ca nu are cunostinta de primirea unei astfel de reclamatii. (Gabriela HOSTIUC)

Comentarii