Trei drame ale discriminarii

Cum sint ei tratati de potentialii angajatori, cum vorbesc cu ei profesorii, colegii, cum se uita la ei lumea pe strada? Sint umilinte prin care trec, mai mult sau mai putin, peste 24.000 de ieseni. Pe larg despre dramele lui Cristi, Luiza si Marius, in rindurile ce urmeaza. 

Au mostenit boala din nastere sau au capatat-o in urma unui accident. Sint etichetate ca persoane cu grad diferit de handicap si, pe linga suferintele fizice, au de indurat si umilintele la care sint supusi de catre ceilalti.

Sint aratati mereu cu degetul, uneori chiar batjocoriti, iar reprezentantii agentilor economici refuza parca sistematic sa ii angajeze. Motivele nu sint totdeauna clare, iar respingerea lor este pusa pe seama cunostintelor necesare, pe care nu le-ar avea. In judet sint inregistrate 24.600 de persoane cu diverse dizabilitati. Fiecare cu trauma si umilintele sale.

"Ziarul de Iasi" va prezinta astazi trei cazuri dintre acestea, cazuri de oameni care au cu adevarat nevoie de ajutor, dar, din cauza celor care paraziteaza bugetul destinat lor, primesc foarte putin. Care este realitatea in care ei traiesc zilnic, cum ii trateaza angajatorii, cit de greu isi gasesc un loc de munca?

Batut de un sofer nervos

Cristi Dulgheru, masterand: probleme de locomotie si de vorbire dupa un accident rutier

Cristi Dulgheru are 29 de ani si in urma cu 11 ani a suferit un grav accident de circulatie, in urma caruia, desi pare un om absolut normal, a ramas cu sechele de vorbire si de locomotie: merge impleticit, de parca ar fi baut, si vorbeste la fel de stricat, ca un om beat bine.

"Pe 2 august 1998 mergeam pe jos intre Lunca Cetatuii si Dumbrava. M-a lovit din spate un vecin de-al meu. O masina era in depasire, iar el a vrut sa le depaseasca pe amindoua. Din fata venea alta masina, iar ca sa nu intre frontal in masina din fata, a intrat in mine. Mi-a dislocat creierul mic si mi-a distrus centrii nervosi", incepe povestea Cristi. A stat in coma sase saptamini si jumatate, si nici un medic nu i-a dat sanse de supravietuire sau de recuperare. Acum este bine, in ce priveste riscul vital, dar accidentul i-a lasat o amprenta pe viata asupra gesturilor. "Merg si vorbesc ca un om beat. De multe ori, seara am si ochii rosii", povesteste tinarul.

Aceste simptome ii aduc mari neplaceri, zi de zi. A mincat bataie in plina zi de la un sofer nervos, pentru ca traversa prea incet strada, iar la o institutie publica a fost mustrat de un functionar, care l-a luat drept un betiv. A reusit sa munceasca pe post de contabil, dar asta pentru putin timp, cu toate ca are studii superioare. "Nimeni nu-ti spune in fata ca esti handicapat, ci te duce cu vorba, numai ca sa nu te angajeze", ofteaza Cristi.

A invatat totusi sa vada partea buna a lucrurilor si sa faca haz de necaz. "Acum sint masterand la FEAA, Economia Managementului Turistic si Hotelier, si ma deranjeaza ca se leaga profesorii de mine, imi spun ca vin beat la cursuri. Daca simt nevoia, le spun de accident, daca nu, fac si eu misto si le spun ca e problema mea daca am baut un paharel, doua", povesteste rizind Cristi.

Satul sa fie refuzat de angajatori, si-a deschis propria firma in august 2009 impreuna cu mama sa, si acum incearca sa puna pe picioare o fabrica de brichete din rumegus. Dar nu are inca fondurile necesare. "As dori sa am pe cineva care sa creada in mine, sa investeasca in mine. Sint constient ca am un handicap si ca multe din persoanele cu dizabilitati nu ofera nimic. Dar nu trebuie sa uitam ca asa e si cu celelalte persoane. Sint omul care consider ca pot orice, doar sa am sprijin moral si, mai ales, material", a incheiat Cristi.

Luiza: "Si pe strada se lua lumea de mine"

Luiza U., licentiata in Chimie: masoara doar 1,30 metri

Luiza U. sufera de nanism hipofizar, boala ce nu permite cresterea normala, impiedicind dezvoltarea oaselor. A fost etichetata ca persoana cu grad de handicap II (mediu). "Masor doar 1,33 de metri in inaltime. M-am nascut cu aceasta boala", sustine ieseanca de 34 de ani, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.

Din cauza acestui "defect", agentii economici contactati in timp au refuzat sa o angajeze constant. "Sunam inainte la telefon si-mi spuneau ca nu este nevoie nici de experienta si nici de vechime in munca. Cind ma duceam cu CV-ul in mina si ma vedeau, se schimbau la fata. Ma respingeau exact pe aceste motive: experienta si vechime", isi aminteste Luiza.

Fiind absolventa a Facultatii de Chimie, a reusit intr-un final sa se angajeze ca profesoara la un grup scolar iesean. Nici aici nu a avut liniste. "Intotdeauna faceau elevii misto de mine. Am incercat sa-i pun la punct, dar nu prea reuseam. Si pe strada se lua lumea de mine si ma jignea. Dar nu ma mir, ca unii se leaga si de persoane normale, apoi de cei ca mine", povesteste ieseanca.

A reusit apoi sa-si gaseasca un serviciu stabil prin intermediul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Iasi, iar de 4 ani este asistent relatii cu publicul la un mare centru comercial din Iasi. S-a inscris la diverse asociatii pentru persoane cu handicap si a reusit sa-si faca prieteni. Asa l-a cunoscut si pe cel care, de 8 ani de zile, ii este sot.

Este voluntar la Centrul de Formare si Recalificare din cadrul AJOFM. "Altfel vorbesc, isi deschid sufletul cind vin pentru o calificare si vad pe cineva ca ei acolo. Stiu cit de greu le este, pentru ca si eu trec prin ce trec ei. Daca nu erau parintii, care 14 ani de zile mi-au platit tratamentele la Bucuresti ca sa cresc, acum eram mult mai mica. Toti in familia mea sint de peste 1,70 metri. Cred ca a fost o chestie de ghinion", a explicat Luiza.

Crescut in orfelinat

Marius Nicolae Florescu, masterand: tulburari de limbaj si de miscari

Marius Nicolae Florescu a crescut pina la 25 de ani in diferite orfelinate. Acum, la 29 de ani, este student masterand la Comunicare, dupa ce a primit diploma de masterand in Filosofie. "Am grad de handicap 2, pentru ca sufar de maladia Wilson. Am exces de cupru in organism, care afecteaza ficatul, creierul si splina. Apar anumite tulburari de limbaj si miscari, si din acest motiv nimeni nu ma angajeaza. Caut zi de zi in ziar, dar vad doar anunturi de videochaturi. Nu am cum sa ma intretin, si din acest motiv am facut doua facultati si un master, toate la fara taxa, ca sa pot sta la camin", povesteste Marius.

A lucrat o perioada la un hipermarket, avind grija sa fie mereu curatenie in parcare. Apoi a fost mutat la raionul de legume si fructe, dar dupa putin timp a preferat sa-si dea demisia. "Am plecat pentru ca ma jigneau colegii. Intotdeauna am fost batjocorit pentru ca veneam de la casa de copii", ofteaza tinarul.

A fost pasionat intotdeauna de fotografii si a marturisit acest lucru unor englezi care au vizitat unul dintre orfelinatele unde a crescut. Sprijinit si incurajat sa-si urmeze pasiunea de unul dintre englezi, anul acesta, in august, a avut propria expozitie de fotografii in Paris, la Louvre. "Fotografiile le-am facut cu un aparat imprumutat, iar tema expozitiei a fost "In tacere". Nu realizam nimic daca nu ma ajuta si profesorul Adrian Macarie, stabilit in Franta", povesteste Marius.

A realizat expozitii si in Iasi de-a lungul timpului, la Palatul Culturii si la Iulius Mall, toate cheltuielile suportindu-le din banii cistigati fie la hipermarket, fie la diverse evenimente unde facea poze. "Acum traiesc cu 237 de lei pe luna, bani pe care-i primesc din cauza handicapului meu. Dar 130 de lei se duc pe medicamente. Uneori reusesc sa mai maninc si la cantina. Vreau sa muncesc ca sa am bani de medicamente. Ma duc si in confectii, sa stiti. Muncesc orice, numai sa mi se dea", a incheiat Marius.