Trupa „Aria Urbana” canta sambata seara la Baia Turceasca

joi, 20 septembrie 2012, 18:11
1 MIN
 Trupa „Aria Urbana” canta sambata seara la Baia Turceasca

Trupa underground Aria Urbana va concerta sambata seara, incepand cu ora 21, la Baia Turceasca. Toni (voce/versuri/dramba), Dani (bass/sampling/productie), Sikorsky (chitara) si Dermon (percutie/sampling/ productie) ii vor provoca pe ieseni sa danseze pe ritmuri electronice, trip-hop, dub si drum&bass. De asemenea, cei patru muzicieni nu se feresc sa combine in piesele lor instrumente exotice si influente etnice. Cu o activitate muzicala de peste 8 ani, Aria Urbana este unul dintre cele mai reprezentative nume ale undergroundului romanesc, marturie fiind numeroasele concerte sustinute in cluburi si la festivaluri importante, precum Stufstock, Peninsula, FanFest, TMBase ori SummerBreak. Melodii cum ar fi "Revolutia spirituala", "Certitudini" sau "Victoria",, dar si alte piese s-au aflat mult timp in topul Radio Guerilla. "Este considerata una dintre cele mai in voga trupe romanesti, «cu un mesaj inteligent, orientat catre tinerii tentati de superficialul din ziua de azi». Aria Urbana este un proiect artistic complex, electrizant, cu mixaje frenetice, versuri originale, metaforice, cu tenta spirituala, sociala si chiar politica, cu sound-uri noi. Sambata seara, warm-up-ul si after-ul vor fi sustinute de Keeble (Groove Playaz), iar biletele pot fi achizitionate in seara concertului, la pretul de 15 lei", mentioneaza organizatorii. Concertul este organizat de Brain Events, in parteneriat cu Asociatia Compania FaPtFabrica de Arta si Productie Teatrala, cu sprijinul Primariei Municipiului. Evenimentul face parte dintr-un program ce are ca principal obiectiv sustinerea formelor alternative si experimentale de teatru si arta contemporana.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii