Fantoma falimentului bintuie Goscom

miercuri, 15 noiembrie 2000, 00:00
3 MIN
 Fantoma falimentului bintuie Goscom

Chiar daca nimeni nu are curajul sa recunoasca, SC Goscom SA Vaslui se indreapta cu pasi repezi spre faliment. Desi, in hirtii, sta destul de bine, avind chiar un asa-zis profit de 2,6 miliarde de lei, Goscom va intra in cel mai scurt timp in incapacitate de plata, in conditiile in care ne aflam la debutul unui nou sezon rece si apartamentele vasluienilor trebuie incalzite, ca sa nu mai punem in calcul faptul ca riscam sa raminem cu strazile nematurate. Deja unii furnizori au trecut la represalii: Electrica opreste curentul la sediul unitatii, Uzina de Termoficare Urbana (UTU) nu mai furnizeaza agent termic, Peco nu mai vrea sa dea combustibil pentru centralele de zona. Nimeni nu mai accepta promisiuni si reesalonari la plata. Toti vor bani pentru ca, vorba ceea, traim in economia de piata.
Goscom este datoare vinduta
Goscom are de achitat nu mai putin de 45 de miliarde de lei: 32,8 miliarde la furnizori si 12 miliarde de lei la stat, pentru CAS, sanatate, somaj si credite.
Pe partea cealalta, Goscom are de recuperat 47,6 miliarde de lei de la Consiliul Local (CL), populatie si agenti economici. Cei mai multi bani se regasec la CL, adica 20 de miliarde de lei, suma care, mai mult ca sigur, nu va intra prea curind in contul fostei regii locale. Jumatate din suma provine inca de anul trecut si reprezinta contravaloarea ajutoarelor banesti acordate populatiei pentru acoperirea unei parti din cheltuielile pentru caldura. Restul de 10 miliarde se regaseste in serviciile prestate CL, cum ar fi maturatul si intretinerea spatiilor verzi, si in agentul termic furnizat unitatilor bugetare aflate in subordinea CL. Paradoxul este ca tocmai CL detine 100% din actiunile Goscom. Cu alte cuvinte, Consiliul Local este dator vindut la Consiliul Local.
Daca de la CL mai sint ceva sanse de recuperare a datoriilor, in privinta populatiei lucrurile stau mult mai rau. Din cele 24 de miliarde de lei, cit inseamna datoria totala, 17,3 miliarde se regasec la asociatiile de locatari si proprietari, 6,9 miliarde la serviciile de apa, canal, salubritate, iar 600 de milioane la chirii.
Corespunzator acetor sume de incasat, Goscom are de efectuat plati la furnizori, dupa cum urmeaza: 22,7 miliarde la UTU, 6,7 miliarde la PECO, 2,9 miliarde la Electrica si 700 de milioane la Apele Romane.
"Productia neincasata de la CL reprezinta peste 42% din volumul de incasat"
Intr-un raport despre activitatea societatii, directorul Vasile Paval subliniaza pericolul: "Goscom risca sa intre in perioada urmatoare in incapacitate de plata. Pentru evitarea acestei situatii destul de dificile, conducerea executiva a analizat fiecare compartiment de activitate, stabilind o serie de masuri. Aceste masuri specifice fiecarui indice de eficienta ar fi reducerea consumurilor specifice (energie electrica, materiale), diminuarea cheltuielilor auxiliare (rechizite, telefoane), incasarea sumelor de la CL. Daca analizam datele problemei, rezulta faptul ca productia neincasata de la CL reprezinta peste 42% din volumul de incasat."
Situatia dezastruoasa prin care trece fosta regie locala a fost prezentata si consilierilor locali, in ultima sedinta din octombrie. In afara de faptul ca s-a schimbat componenta Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) de la Goscom, unde au fost numiti alti trei consilieri – Constantin Poiana, Gheorghe Acatrinei si Ioan Stamatin – nimeni nu a gasit solutia pentru a scoate fosta regie locala din "gaura neagra" in care se afla. (Theodor ISTRATE)

Comentarii