Basescu, despre Havel: Nu exista cineva care sa-i fie echivalent in Europa de Est

luni, 19 decembrie 2011, 14:09
3 MIN
 Basescu, despre Havel: Nu exista cineva care sa-i fie echivalent in Europa de Est

Seful statului a semnat, luni, in cartea de condoleante deschisa la Ambasada Cehiei in memoria lui Vaclav Havel.

"Incetarea din viata a lui Vaclav Havel este o pierdere pentru toti si un moment de reflectie. Nu exista cineva care sa-i fie echivalent in Europa de Est, chiar daca am avut si un Walesa", a spus presedintele.

Traian Basescu a adaugat ca politicienii care i-au urmat lui Havel au utilizat ideile acestuia. "Cei care i-am urmat ca politicieni in regiune i-am utilizat adesea idei si abordari pe care Havel le-a avut despre regimul comunist", a spus presedintele.

Totodata, seful statului a tinut sa remarce ca moartea lui Vaclav Havel vine exact la cinci ani de la momentul in care a citit in Parlament raportul de condamnare a comunismului.

"Parca a fost o coincidenta, totusi. Exact la cinci ani dupa ce in Parlament am citit raportul pentru condamnarea comunismului s-a produs incetarea din viata a lui Havel. As spune ca acest raport reprezinta, daca vreti, o mica particica din ce a facut Havel pentru aceasta parte a lumii si numai, pentru Europa toata si, implicit, pentru democratizarea planetei. Pentru ca, odata cu ideile lui, consolidate prin Solidaritatea, ideile lui materializate pana la urma si prin reunificarea Germaniei si incetarea Razboiului Rece, toata lumea a devenit mai sigura. Cel putin noi, cei din Europa de Est, ii datoram mult lui Vaclav Havel", a mai spus presedintele.

El a semnat in cartea de condoleante vizibil emotionat, insa, fiind intrebat de reporteri in legatura cu acest lucru, seful statului a negat ca ar fi lacrimat si a spus razand: "Nu mai puneti iar pe prima pagina ca a lacrimat presedintele".

Fostul presedinte ceh Vaclav Havel a decedat, duminica dimineata, la varsta de 75 de ani.

Artizan al "Revolutiei de catifea" anticomuniste din 1989 si presedinte al Cehoslovaciei apoi al Cehiei din 1989 pana in 2003, el a murit in somn, a afirmat purtatoarea sa de cuvant, Sabina Tancevova.

Havel, a carui viata publica a fost afectata de mai multe probleme de sanatate, a fost spitalizat pentru scurt timp la 8 martie din cauza unei inflamatii a cailor respiratorii.

O pneumonie tratata in mod necorespunzator in inchisoare, la inceputul anilor ’80, si un cancer pulmonar i-au creat numeroase probleme de sanatate lui Vaclav Havel.

Havel, care a fost fumator inrait, a fost operat in decembrie 1996 de cancer la plamanul drept. In afara de o bronsita cronica, el avea frecvent probleme cardiace.

In 1998, el a fost in pericol de moarte de doua ori: in aprilie, cand a fost supus in ultima instanta unei interventii chirurgicale in Austria in urma unei perforari a intestinului, apoi in august, din cauza unei crize cardiace.

In ianuarie 2009 el a petrecut doua saptamani la terapie intensiva la Praga pentru o inflamatie pulmonara, in timp ce in mai 2010 a fost spitalizat in Statele Unite din cauza unor probleme cardiace.

O carte de condoleante in memoria lui Vaclav Havel a fost deschisa la sediul Ambasadei Cehiei de la Bucuresti. Toti cei care doresc sa semneze in cartea de condoleante vor putea face acest lucru luni, intre orele 13.00 si 17.00, si marti, intre orele 09.00-17.00. (Mediafax)

Comentarii