Cezar Preda: Pentru Bucuresti, profilul candidatului trebuie sa fie calat pe lupta anticoruptie

vineri, 16 decembrie 2011, 15:28
2 MIN
 Cezar Preda: Pentru Bucuresti, profilul candidatului trebuie sa fie calat pe lupta anticoruptie

"Pentru Bucuresti, profilul candidatului trebuie sa fie calat pe lupta anticoruptie", a spus Cezar Preda.

El a adaugat ca nu a fost stabilit candidatul PDL pentru Primaria Generala a Capitalei, ca "sunt in analiza" variantele si ca in ianuarie se va stabili candidatul partidului.

"Dar sa vedem ce hotaraste Organizatia PDL Bucuresti. Probabil cel mai bine plasat va fi candidatul", a adaugat Cezar Preda.

PDL pregateste candidatura lui Adriean Videanu la Primaria Capitalei, acesta fiind impins de partid pentru a intra in lupta cu Sorin Oprescu, scrie ziarul "Gandul", citand surse din formatiune si mentionand ca fostul edil PDL este favorit intr-un sondaj intern.

Presedintele PDL Bucuresti, Elena Udrea, a declarat, joi, ca Adriean Videanu poate fi o varianta pentru Primaria Capitalei si a precizat ca la inceputul anului viitor partidul isi va anunta candidatul pentru fotoliul de primar general.

"Adriean Videanu poate fi o varianta pentru Primaria Capitalei", a spus Udrea, raspunzand unei intrebari.

Adriean Videanu a fost ales primar al Capitalei, in 2005, dupa ce Traian Basescu a renuntat la mandatul de edil fiind ales sef al statului. In 2008, Videanu nu a candidat pentru un nou mandat.

Fostul primar al Capitalei Adriean Videanu spunea, in 2010, ca se simte "mai confortabil in zona de business decat in politica", fiind dezamagit de "oamenii care nu au nimic de spus pentru societate si fac doar atacuri politice".

La congresul PDL din mai 2011, Videanu a preferat sa faca un pas in spate, renuntand la a candida pentru vreo functie in conducerea formatiunii.

Videanu spunea ca retragerea sa din prima linie a conducerii PDL se datoreaza implicarii in dezvoltarea unei oportunitati de afaceri, la care nu ar renunta nici pentru functia de premier. "Am afacerea mea pe care vreau s-o dezvolt in momentul de fata si am oportunitatea…", a spus Videanu, mentionand ca afacerea in curs de dezvoltare este "foarte rentabila".

El preciza insa ca nu va renunta niciodata la politica.

In iunie a aparut informatia potrivit careia compania Marmosim, controlata de familia Videanu, vrea sa atraga fonduri europene pentru un proiect de investitii de 13,1 milioane lei care prevede dotarea cu utilaje tehnologice a companiei specializate in extractia si prelucrarea marmurei, prin programul POS CCE, gestionat de Ministerul Economiei.

Fost ministru al Economiei si primar al Capitalei, democrat-liberalul Adriean Videanu controleaza, impreuna cu sotia sa, Miorita, 96% din capitalul Marmosim Simeria, prin compania Titan Mar, din Chiajna, Ilfov. Videanu detine 49,99% din actiunile Titan Mar, diferenta fiind in posesia sotiei sale, potrivit datelor de la Registrul Comertului. Titan Mar asigura servicii complete pentru piatra naturala, respectiv import, proiectare, prelucrare, comercializare, montaj si intretinere. Infiintata in 1994, Titan Mar a devenit proprietarul Marmosim in 1997. (Mediafax)

Comentarii