Consilierul parlamentar Anamaria Nistoran nu poate justifica aproximativ 19.700 de euro

joi, 29 decembrie 2011, 10:08
2 MIN
 Consilierul parlamentar Anamaria Nistoran nu poate justifica aproximativ 19.700 de euro

Agentia Nationala de Integritate a constatat, in urma evaluarii, existenta unei diferente semnificative, in cuantum de 83.486,93 de lei (aproximativ 19.700 de euro), intre averea dobandita si veniturile realizate de Anamaria Nistoran (fosta Haus) in perioada 1 octombrie 2009 – 31 decembrie 2010, cand a fost consilier parlamentar, se arata intr-un comunicat de joi al institutiei.

Astfel, in urma evaluarilor incepute in 8 februarie, ANI a constatat ca veniturile de natura salariala realizate de Anamaria Nistoran din 1 octombrie 2009 pana in 31 decembrie 2010 au fost in cuantum total de 34.755 de lei, iar averea detinuta de aceasta, conform datelor inscrise in evidentele fiscale, este de 118.241,93 lei.

Anamaria Nistoran a fost numita in 1 octombrie 2009 in functia parlamentara de executie – consilier parlamentar – la Secretariatul pentru cabinetele membrilor Biroului permanent, pe durata determinata.

"Luand in considerare cele de mai sus, s-a dispus sesizarea Comisiei de Cercetare de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, potrivit dispozitiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, in vederea inceperii actiunii de control cu privire la averea dobandita si veniturile realizate in perioada exercitarii de catre Nistoran Anamaria a functiei de Consilier parlamentar (01.10.2009 – 31.12.2010)", se mai arata in comunicatul ANI.

Persoana a carei declaratie de avere a fost supusa evaluarii, fiind identificate diferente semnificative, este considerata incompatibila.

Potrivit ultimei declaratii de avere depuse in iulie 2011, Anamaria Nistoran este consilier parlamentar la cabinetul chestorului Camerei Deputatilor, Dan Motreanu (PNL).

Anamaria Nistoran nu are bunuri imobile sau mobile, masini, conturi bancare si nici datorii. Ea a avut din functia de consilier parlamentar un venit anual de 66.482 de lei, conform declaratiei sale de avere. (Mediafax)

Comentarii