Prelevarea de organe de la cadavre este inca tinta prejudecatilor

In Romania, mai putin de trei la suta dintre transplanturi sint facute cu organe prelevate de pacienti aflati in moarte cerebrala, pentru ca oamenii se tem ca acele persoane si-ar putea reveni. Este firesc ca o mama al carei unic copil a sufeit, de exemplu, un grav accident de circulatie, sa spere pina in ultima clipa ca acesta ar putea suprevietui. O decizie precum oprirea aparatelor care ii mentin artificial in viata pe cei aflati in moarte cerebrala este foarte greu de luat.
Totusi, diagnosticul de moarte cerebrala presupune investigatii foarte precise, el fiind pus de o echipa complexa de specialisti, printre care medici de terapie intensiva, neurologi, cardiologi, care confirma faptul ca persoana care a ajuns in aceasta stare nu-si va mai reveni niciodata. Mai mult, un astfel de bolnav nu poate fi tinut decit 48 de ore conectat la respirator, pentru ca dupa acest inerval organele incep sa se degradeze, din cauza lipsei activitatii cerebrale.
Oamenii trebuie sa cunosca toate aspectele stiintifice ale starii de moarte cerebrala, dar, in acelasi timp, sa aiba si convingerea ca nu gresesc in fata lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere, un rol important revine Bisericii Ortodoxe Romane (BOR). Atitudinea preotilor si ierarhilor ortodocsi fata de transplantul de organe de la cadavre ramine foarte diferita, multi clerici aprobind ideea si incurajindu-si enoriasii in acceptarea acestei interventii, dupa cum altii se opun categoric ”opririi ciclului biologic normal". Prima tentativa romanesca de transplant prin prelevare de rinichi de la un pacient aflat in moarte clinica a fost ratata pentru ca preotul unui spital bucurestean a sfatuit-o pe mama donatorului sa nu accepte transplantul, caci altfel fiul ei "nu va mai ajunge in Rai".
Biserica nu se opune
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, IPS Bartolomeu Anania, apreciaza, insa, ca prin transplant se realizeaza "o fapta buna pentru un organism al aproapelui" si considera ca acest lucru trebuie aprobat de Biserica in cazul in care nu se realizeaza sub semnul unei constringeri, de orice fel ar fi aceasta. In calitate de arhiepiscop, Bartolomeu Anania a autorizat mai multi preoti sa acorde asistenta bolnavilor care urmeaza sa fie transplantati la clinica de urologie din Cluj si sa-i pregateaca din punct de vedere psihologic si spiritual.
Multa vreme ideea de transplant a fost compromisa pentru ca au existat destule cazuri in care donarea de organe s-a facut in scopuri mercantile. Lipsa unei legislatii care sa sanctioneze donarea de organe in scopuri comerciale a facut ca in Romania sa prolifereze retelele de traficanti de organe. Numai anul trecut, politistii din Constanta au depistat o retea care "exporta" rinichi in schimbul sumei de 4.000 de dolari pe "bucata". Beneficiarii organelor de contrabanda plateau, la rindul lor, sute de mii de dolari, in timp ce seful retelei primea pentru fiecare persoana racolata cite o mie de dolari.
Dupa aparitia legii privind prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane, practicarea unui asemenea comert a devenit infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la trei la sapte ani, iar prelevarea de organe fara consimtamintul primitorului si al donatorului se sanctioneaza cu inchisoare de la doi la cinci ani.
5.000 de morti, anual, din cauza ca nu au donatori de organe
Peste cinci mii de persoane suferinde de diverse afectiuni renale sau hepatice mor anual in Romania pentru ca nu exista suficienti donatori de organe. Statisticile atesta faptul ca, la nivel national, ar fi nevoie, anual, de 700 de donatori, dar in prezent exista doar aproximativ 70. Pina acum, costurile operatiilor au fost suportate de la bugetul de stat, prin finantarea programului national de transplant. Pretul unei operatii si al tratamentului postoperatoriu pe durata unui an este de 10.000 de dolari, cu 3.000 de dolari mai mic decit cel necesar dializarii bolnavului cronic. Pentru intretinerea si asigurarea medicatiei la standare occidentale, in cele cinci centre de transplant ar fi nevoie de 8-10 milioane de dolari anual, ceea ce, raportat la popuatia Romaniei, ar insemna o contributie ipotetica de 50 de centi pe cap de locuitor.
In pofida reticentelor de tot felul, primul transplat prin prelevare de organe de la cadavru a avut loc la 11 februarie 1997, la sectia de urologie a spitalului Fundeni. Donatorul a fost o femeie de 50 de ani care suferise un accident vascular cerebral. Dupa ce s-a constatat mortea cerebrala, familia victimei, solicitata sa-si dea acordul pentru prelevare, a declarat: "Va rugam sa luati orice organ aveti nevoie, cit mai repede, pentru ca altcineva sa-si poata continua viata cu ajutorul ei". Un barbat de 39 de ani, tata a patru copii, a fost salvat primind unul dintre rinichii femeii decedate.
Cu toate progresele facute intr-un timp scurt, medicii se confrunta cu multe tabuuri psihologice, religioase si educationale. Biserica Ortodoxa si-a prezentat timid, prin citiva inalti ierarhi, acceptul fata de practicile medicale privind transplantul, fara ca Sfintul Sinod sa ia o pozitie oficiala. Oamenii sint prizonierii vremurilor sau ai traditiilor, desi in cazuri extreme ar accepta sa doneze organe in schimbul unor sume de bani sau atunci cind viata celor apropiati ar fi in pericol.
Ceea ce trebui privit ca un cistig pentru metodele moderne de transplant ramine relatia functionala dintre medicii romani si cei occidentali in privinta interventiilor. Din acest punct de vedere, cel putin, medicina romaneasca este sincronizata cu cea din tarile cele mai avansate in acest domeniu. ( Elvira Gheorghita, Indira Crasnea)