Ascultind BBC

La Cumpatu – Sinaia, prin anii saptezeci, vecernia statea sub crucea de pe Caraiman, stinsa de la invazia ruseasca, dar prezenta acolo, memento al unei Romanii care disparuse de pe harta geografica. Nu si de pe cea spirituala.
Se facuse sapte fara cinci minute si colosalul soltic al criticii literare Cornel Regman, ca electrocutat, isi ceru scuze si-o sterse printre vilisoare: Europa libera!
Ce-nsemnase, pentru tara eterna, postul münchenez, ce gura neintrerupt proaspata de oxigen pentru cei – enorm de multi – care voiau sa stie – despre ei – ce nu puteau sti aici, sub apasarea propagandei!
Postul s-a stins treptat dupa ’89, desi in plina restauratie postdecembrista, ar mai fi fost inca extrem de necesar.
Altul, in schimb, i-a luat locul acelei miraculoase Europe libere: BBC.
Desi vremurile-s – ferice de noi! – total altele, imi place sa joc, usor histrionic, rolul acelui regretat Cornel Regman si, la sase fara cinci, dispar fulgerator dintre… convorbitori: BBC!
In jumatatea de ora a postului pentru Romania, ti se ofera – cu maxim profesionalism – un comprimat de realitate interna si externa, in stare a suplini cu brio orice parcurgere a presei. Presa – nici vorba – de mare efervescenta acum, invadata, inevitabil, si de vandabilele imunditati.
Care insa pentru cineva ce mai are si altceva de facut, in stare a-i obtura periculos agenda. In cazu-mi, cea de atelier. Infundat in hatisurile infernale ale cotidienelor, n-as mai avea linistea necesara obligatoarei recluziuni (numita, distins, creatie…).
BBC este solutia.
Intins pe generosu-mi pat din preajma sevaletului, pat proustian-procustian, plin cu ciornele viitoarelor compozitii, dar si ale textelor ce apar aici, in aceasta pagina, sint ochi si urechi la gingurirea de tranzistor, considerindu-ma astfel, si eu, ins al prezentului.
Fiind acum simbata, actualitatea e comprimata doar in citeva minute, partea leului revenindu-i, programat, magazinului stiintific, puls de ultima ora al domeniului. (In seara asta despre – ce vreti! – furtuni, cele care ne bintuie vara asta… o vara furtunoasa.)
Stirile si comentariile.
Evident, conflictul din Orientul Mijlociu. Cu cele mai fierbinti si mai dramatice explozive ale partilor: responsabilitatea dubioasa a Libanului in gazduirea Hezbollahului terorist, riposta – blamata international – a Israelului, dar si legitimitatea acestuia ca stat existent, dar contestat, schimburi de replici diplomatic-amabile intre Bush si Putin in petersburghezul de-acum G8, dupa care nu se vede clar daca americanul „poate vedea in sufletul rusului” (cu centura neagra de karate), cum pretindea acum doi-trei ani, dar si ingrijorarile si primele masuri luate de autoritati romane in evacuarea compatriotilor din focul conflictului, si prin asta ajungerea lina la vinzolelile interne: diferendul bisericilor rivale – greco-catolica si ortodoxa – in spiritul impacarii – in stil comunist – a caprei cu varza si nu in acela al respectarii dreptului de proprietate, interventia demna si de data asta a societatii civile, apoi, pis-pis, spre neclaritatile in statutul primarului (ca personaj), raportat la cel al primariei (ca institutie), confuziile atributiilor ducind, curent, la gripari ale treburilor locale…
Si uite-asa, jumatatea de ora biciciana s-a dus nu stii cind, considerindu-te – chiar pictor fiind – in rind cu lumea, informat adica.
Si la ce nivel!
Nu in ultimul rind, provenind, subsidiar, dar decisiv, din… vocile redactorilor. Postul nostru public, mai ales acesta, pastrind, in sonoritatea lui – oricum modificata dupa alegerile din 2004 – timbruri neplacute, cu articulari joase, de trotuar giulestean, mai are inca ceva pina sa-l egaleze pe cel de stofa englezeasca.
A, cit e ceasul?
Scuze!
Bye, bye.