Cu gura cascata in Romania

Scene din Romania, o tara pe care-am parasit-o in goana pe timpul lui Ceausescu. O tara in care, vara aceasta, am revenit in vizita. Am vizitat, printre altele, Timisoara si Resita, dar ma gindesc ca lucrurile pe care le-am vazut acolo sint oarecum relevante si pentru ceea ce se intimpla in restul tarii. Unele lucruri s-au schimbat pozitiv, dar nu despre ele vreau sa vorbesc, ci despre cele care m-au lasat cu gura cascata. Iata numai citeva dintre ele:

La cofetarie: "Aveti placinte?". "Da, avem placinte cu brinza si placinte cu carne". "Dati-mi va rog o placinta cu carne". "Placintele cu carne nu sint bune, sint de alaltaieri".

La chioscul de ziare: "Spuneti-mi, va rog, care sint cele mai citite ziare in Timisoara?". "Ce?!". Reiau intrebarea. "Nu stiu, dom’le, de unde sa stiu eu asta!?". Ripostez enervat: "De fapt, ce vindeti dumneavoastra aici? Ziare sau cirnati?". "Pe dracu-l vind!". Mda, probabil ca avea dreptate. Daca ma gindesc bine, cred si eu ca-l vindea pe dracu’!

In supermarket: tone de marfa, dar vinzatori ioc! S-au schimbat lucrurile! Pe timpul lui Ceausescu erau magazinele pline de vinzatori, dar lipsea marfa! Si ce-i cu banii? Se pare ca banii lipseau pe timpuri si lipsesc in general si astazi, caci nici cumparatorii nu prea se inghesuie…

Un taximetrist imi raspunde la intrebarea de ce oare nu se intreprinde nimic pentru a repara drumurile si trotuarele nu rareori catastrofale: "Primarul orasului e o catastrofa! Administratia e o catastrofa! In orasul asta nu se mai face nimic de 20 de ani! Eu unul nu mai ma duc sa votez! Pentru ce sa votez? Ca sa-mi dea aia gratis doi mici si o bere? Astea pot sa mi le cumpar si singur". La remarca mea ca probabil nu se schimba nimic tocmai pentru ca majoritatea se comporta la fel de pasiv ca el, da scirbit din mina. Adica nu inteleg eu cum sta treaba! Totul se duce oricum pe ripa! El oricum nu mai face concediul decit in Grecia sau in Croatia.

Pe un alt taximetrist, in schimb, il doare-n cot de politica, e o timpenie sa-ti pierzi timpul cu Base si alti tembeli, cind sint atitea gagici misto in jur. Brusc striga siderat: "Ia uite colo! Bai, sa-mi bag picioarele, ce bidoane!". Claxoneaza. "Sa-mi bag picioarele, sefu’! Uite, ia uite si la aia!…". Tonul devine brusc agresiv: "Ba, idiotule, cum conduci! Boule!… Sefu’, stiti ce-mi place mie cind ii vad pe toti cretinii astia cum dorm la volan? Ma bag in fata lor si frinez brusc! Numai asa, ca sa-i sperii! Uite-asa! Nu va speriatI, sefu’, ca nu se intimpla nimic! Ba, mortii ma-tii, cum conduci, ba?! Bai, ia te uita la aia! Ce bidoane!". Claxoneaza.

Un fost coleg de facultate imi explica cum ca UE a primit Romania numai ca s-o exploateze si sa aiba o noua piata de desfacere. Imi face teoria unei conspiratii internationale impotriva Romaniei. Intrebarea mea, daca ce se intimpla intern pe planul coruptiei tine tot de aceasta conspiratie, ramine fara raspuns.

Un amic cu fiu student imi spune despre acesta: "Mereu trebuie sa-i dau lui Harry masina ca sa se duca cu ea la facultate. Ca altfel nu se uita fetele la el!". "Pai ce fel de fete-s astea?", zic eu. "Pe noi nu ne interesau astfel de tipe!". "Ehee – zice amicul – dar ce, parca parintii nostri aveau masina? S-au schimbat timpurile!".

O batrinica firava careia-i tremurau miinile incearca sa vinda un buchet de flori. Total slabita, se sprijina de perete. E imbracata ingrijit si nu deranjeaza pe nimeni. Nimeni n-o ia in seama.

Intr-o piata stau tot timpul oameni la coada sa ia apa de la cismea. Apa in Romania nu se cumpara. Cine are bani sa-i dea pe apa in Romania?

O tipa super stilata si afectata ii explica prietenei, la o masa de linga mine intr-o cafenea: "Eu cind ma duceam anul trecut la Viena si-mi cumparam acolo la «Sarah» toate toalele nu aveam nici un fel de probleme. Terminam in zece minute cu shoppingul! De cind, insa, s-a deschis «Sarah» si la Timisoara, e o catastrofa! Nu mai stiu ce sa cumpar! Risc mereu sa cumpar o bluza sau o fusta pe care-o mai au doua sau trei tipe in oras. Ce sa-ti spun, e o ca-tas-tro-fa!".

Locuiesc in apartamentul de bloc al unui cunoscut care de citeva luni traieste la Chicago. Doamne, ce fain! Nu ma plictisesc deloc, caci in fiecare moment am de-a face cu o noua surpriza: cind apas pe comutatorul de linga usa bucatariei, se aprinde lumina in baie, si invers, cind deschid geamul de la dormitor, ramin cu minerul in mina, cind inchid usa de pe hol, trebuie s-o ridic si s-o imping cu forta pentru ca nu se potriveste in rama, daca vine apa la toaleta sau nu, e o chestie de noroc, iar treptele pe care le urc spre locuinta sint strimbe, cind mai inalte, cind mai joase, asa ca in prima zi ma impiedic de trei ori. Dar a doua zi numai o data. Antrenamentul e cheia succesului!

Vreau sa maninc o omleta la un restaurant si fac comanda. Dupa douazeci de minute in care nu se intimpla nimic, intreb chelnerita daca inca nu s-au ouat gainile. "Va servim imediat, domnu’!", imi raspunde iritata de intrebare. Dupa alte zece minute se intoarce si spune: "Ne pare rau, dar astazi nu avem oua. Dar puteti comanda altceva, daca doriti!. Ma ridic si plec. In conditiile astea, prefer sa fac dieta.

La un camping din afara orasului intreb daca au camere libere. "Da, sigur ca da! Avem camere cu dus, costa 80 de lei, si camere fara dus, costa 60 de lei!". Ma decid pentru o camera cu dus. "Foarte bine!", imi spune femeia de la receptie. "Dar va atentionez ca nu vine apa". "Aha!", zic eu. "Multumesc, doamna!".

Evrica! Am o revelatie. Acuma stiu in sfirsit de ce Caragiale, Eugène Ionesco, Urmuz, Tristan Tzara au descris atit de perfect absurdul: pentru ca au trait in Romania.

(Jan Cornelius traieste de la sfirsitul anilor 70, ca scriitor si jurnalist de limba germana, la Düsseldorf.)