Drama Moldovei

Vineri, 10 aprilie, ar fi trebuit sa fiu la Chisinau, intr-o comisie de doctorat, o teza despre drama copiilor ai caror parinti sint plecati la munca in strainatate:

dezvoltarea afectiva in contexte si situatii marcate de imprejurari sociale defavorabile. Ca si la noi, nu exista cifre exacte, dar se pare ca aproximativ un milion de cetateni moldoveni incearca sa gaseasca aiurea mijloace de subzistenta pentru familiile lor. Iar efectul abandonarii copiilor se rasfringe asupra vietii si calitatii relatiilor si a personalitatii fiecarui actor social implicat. „Fenomenul migratiei – scrie doctoranda – produce un impact negativ asupra preadolescentilor si asupra familiilor lor, contribuind la dezintegrarea familiilor si la cresterea numarului de copii privati de afectivitate parentala, educatie, protectie si siguranta". N-am putut participa la sustinere, se intelege.

Joi am primit un mesaj din partea unor fosti studenti si doctoranzi de peste Prut, un anunt care circula (inca) pe internet, indemnind la unitatea tinerilor din Moldova. Am gasit aici disperarea unor tineri care nu-si pot construi o identitate, intr-un stat blocat total de o gindire sociala enclavizata, separatismul conduci nd la falsificarea constiintei publice, reificarea culturii si reductia institutiilor la o atitudine de servilism fata de o clasa politica corupta si incapabila de inovare. Initiatorii acestui apel indeamna la solidarizare, la unirea tuturor tinerilor, indiferent de partid, culoare, etnie, la un protest masiv prin care sa se ceara interzicerea partidului comunist sau, cel putin, repetarea alegerilor. „Sa o facem macar o data, toti cei care au votat

impotriva comunistilor, sa ne stringem duminica in PMAN!!!" – asa suna mesajul. Indemnul e „sa nu va fie frica" si „uitati ca sinteti romani", pentru ca acum sintem cu totii cetateni ai Moldovei, in tara in care traim cu totii impreuna, fiecare asa cum isi stie nationalitatea si e liber sa o declare. Sintem, suna mesajul, „TARA care DOARE pe TOTI". Apelul e redactat si in limba rusa. Cind scriu aceste rinduri, nu stiu ce impact va fi avut apelul, citi tineri s-au solidarizat si daca li s-a dat voie sa se intilneasca si sa protesteze, ca in orice tara europeana.

„Mediul din Republica Moldova – imi explica fosta mea doctoranda Natalia Cojocaru, acum asistenta la Universitatea de Stat din Chisinau – e sufocant pentru o generatie tinara care are acces la internet, la o educatie moderna si are, in consecinta, o viziune europeana, fiind extrem de permeabila la nou si la schimbare. Pe de alta parte, tinerii din RM traiesc sfisietor drama definirii identitare, care reprezinta, pentru multi dintre ei un fel de identitate de vama, marcata de o dorinta irezistibila de a pleca si un dor mistuitor de intoarcere, amestecat cu sentimente de vina, durere si de neputinta in acelasi timp. Cert este ca aceasta noua generatie spera la un viitor european. Ei reprezinta un gen de minoritate activa care doreste schimbarea, care urmeaza sa produca schimbarea, iar aceasta schimbare se interfereaza si cu nevoia de definire identitara. Si toate protestele care s-au produs de la 1989 incoace au avut aceste accente identitare". Pe blogul unei studente din aceeasi Moldova atemporala, la sectiunea „transprutia", se scrie ca acolo „se produc paradoxuri istorice si culturale in fiece clipa, se intemeiaza o istorie anormala, bizara, se duce o existenta la limita; te oripileaza anomaliile care constituie o prodigioasa materie prima socioculturala si care se desfac firesc si fara jena la tot pasul". Ei, tinerii basarabeni, au „sentimentul pierderii, al amenintarii ca ti se poate lua ceva pretios cu brutalitate, fara nici o explicatie logica". Un tinar capabil, care a facut un doctorat la Paris, la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, care a publicat recent o carte in Franta, are titlul de „maitre de conference" la Paris, obtinut prin concurs, si resedinta canadiana, se incapati- neaza sa ramina la Chisinau, sa faca „revolutie cu pasi mici", adica sa schimbe mentalitatile si stilul universitar. Asta in ciuda vexatiunilor administratiei universitare, sperindu-se ca va abandona si va pleca.

Acesti tineri, de valoare europeana, simt constringerile regimului comunist ca pe o trauma morala, ca pe un atentat la identitatea lor europeana. Ei se simt inchisi intr-un lagar anistoric. Ei acuza autoritatile de la Chisinau ca au creat un cadru normativ din care au exclus ideile de legalitate, dreptate sociala, moralitate. In consecinta, refuza acestor conduca tori dreptul de a dialoga cu

poporul, in calitate de reprezentanti legali, si cred ca niciunul nu poate fi considerat persoana morala sau subiect etic. Iar atunci cind aceste personaje decad din statutul de personalitati sociale credibile, cind nu mai au recunoastere, nu mai au nici legitimitate.

Miscarile sociale apar atunci cind lipsa de respect social sau cultural atinge paroxismul, cind problema recunoasterii demnitat ii indivizilor si grupurilor vine in contradictie flagranta cu ideea de dreptate sociala.

*

In 1965 Vasile Pavelcu a publicat cartea „Drama psihologiei". Autorul infatisa drama unei stiinte care a avut de rezolvat contradictiile sale interioare, care a luptat pentru dobindirea identitatii sale si care s-a trezit

implicata, de la nastere, intr-un conflict de legitimare. Cartea a aparut atunci cind stiinta psihologiei era invadata de traduceri din literatura sovietica, cind era coplesita de dogmele marxistleniniste. Era si drama autorului, venit din Basarabia, in cautarea propriei identitati. Autorul ei ne invita sa gindim liberi, ne-dogmatic, sa nu ne lasam timorati de presiunile ideologiei timpului. Era si drama unui basarabean. Acum e drama tuturor.