Litera A si litera B (poveste pentru cei mici)

La inceput n-a fost cuvintul, ci o litera: A! Si litera A zbura ca o pasare frumos colorata peste niste ape foarte ciudate, care nu erau, de fapt, ape, ci cuvinte si ale caror valuri se ridicau pina la cer si coborau pina in adincuri.
Nici valurile, nici apele nu aveau nici continut si nici forma; cum, de altfel, n-aveau continut si nici forma pamintul si cerul, ci erau doar niste cuvinte obscure, golite de orice sens.
Si cum zbura pe deasupra acelor ape sau poate pe dedesubtul lor, caci atunci, ca de altfel si acum, deasupra si dedesubtul erau totuna, litera A a inceput sa oboseasca, aripile visleau din ce in ce mai obosite, si se uita litera A in dreapta si in stinga sa si nu gasea nici casa, nici copac, nici turla de biserica, nici antena de televizor, nici gard si nici macar o ramura pe care sa se aseze si sa se odihneasca. Caci atunci nu existau toate acestea care sint astazi, dragi copii, nici dreapta, nici stinga, nici sus, nici jos, ci doar aceasta micuta litera A care pribegea peste ape. Si cum zbura ea tot asa zi si noapte, s-a facut deodata foarte frig. Litera A a racit, si a racit atit de tare, incit a inceput sa tuseasca si sa stranute si a doua zi dimineata a trebuit sa mearga la medic.
Si a zburat litera A la policlinica si a intrat pe fereastra in cabinetul unui doctor batrin, cu ochelari si barba alba, care fuma pipa si se uita pe geam. Se uita pe geam si se intreba oare cit sa fie ceasul, ca parca nu era nici prea tirziu, nici prea devreme, dar uite ca lui incepea sa-i fie somn si foame, si nu vine nimeni sa-l mai dezmorteasca.
Si, intr-adevar, nu se vedea nimeni afara, nici inauntru, lumea nu astepta pe hol, la usa cabinetului, si asta fiindca lumea nu aparuse inca pe lume, pe lume era doar litera A, care racise usor, iar acest cabinet si chiar aceasta strada Lapusneanu, ce se afla acum in orasul Iasi, nu existau inca, dupa cum nu exista nici doctorul foarte batrin cu ochelari fumurii, ci aparuse doar asa, pentru o clipa acolo, pentru un timp foarte scurt, asa cum se ivise si intreg orasul, cu tot ce se afla acum in el, rasarise ca o insula, rabufnise la suprafata din adincul acelorasi ape de care v-am vorbit… Si litera A, care de fapt era o pasare mare si frumoasa, intra pe fereastra deschisa si se aseza picior peste picior – avea picioare lungi pasarea, incaltate in niste pantofiori rosii ca focul – pe masa doctorului foarte batrin si cu ochelari fumurii, privind curioasa la ceasca de cafea si la pipa lui de lemn de abanos din care o suvita subtire de fum se ridica direct la cer. Caci cabinetul doctorului foarte batrin, asa l-am numit, deci el nu avea nume, fiind nenumitul, se afla sub cerul liber, care – dupa cum am spus – nu exista inca, ci se ivise si el doar pentru o clipa, pentru o fractiune de secunda, cum se iveste citeodata soarele din nori si dispare inapoi sau cum isi arata un soricel mic botul dintr-o gaura din podea si apoi, repede, repede, se ascunde la loc, astfel s-a ivit si cabinetul doctorului foarte batrin, de ce si cum, dragi copii, nimeni nu stie.
Dar ne-am abatut de la povestea noastra. Spuneam, deci, ca litera A, care era o pasare foarte frumoasa si cu ciocul rujat, s-a asezat picior peste picior pe masa doctorului batrin si, tragind pe nari fumul ce se inalta din pipa si aburii de cafea ce se ridicau din ceasca albastra de portelan, a inceput sa tuseasca si sa stranute si mai si decit stranutase pina arunci. Iar doctorul batrin, masurind-o incintat pe sub ochelari si aruncind priviri agitate spre piciorusele ce nu aveau astimpar si se tot foiau pe masa, incrucisindu-si sprincenele albe si groase, a luat de pe birou pipa, a pufait de doua ori, timp in care litera A isi virise ciocul in ceasca de cafea ness si uitase de durerile sale, si i-a spus literei A sa deschida ciocul si sa spuna: A.
Litera A a deschis pliscul, a incercat sa spuna un A cit se poate de lung, dar in loc de A a iesit B!
Uimita, litera A si-a infundat ciocul in pupitru si se uita prostita la medic, iar medicul a zis: „Hm, ciudat, foarte ciudat; la una ca asta chiar nu ma asteptam!”. Si-a aprins din nou pipa si a inceput sa se plimbe cu pasi mari prin cabinet.
Litera A a luat litera B in ghearele ei ca pe un bebelus si a zburat pe fereastra deschisa, a filfiit pe deasupra circiumii Corso, unde lumea bea bere la sticla, a filfiit peste malurile ripoase ale riului Bahlui si nu dupa mult timp filfiia pe deasupra apelor mari ale inceputului si ale sfirsitului si, ajungind aproape de mijlocul lor, i-a dat drumul din plisc literei B in aceasta mare fara fund, in acest ocean fara capat si forma. Iar litera B, batind din picioruse, s-a tot dus la fund, pe totdeauna.
Doctorul batrin, care totusi nu era foarte batrin, ci avea asa, cam vreo cincizeci de ani, poate cu un an sau doi mai mult, si-a stins in liniste pipa, s-a dus la robinet si s-a spalat frumos pe miini, apoi s-a asezat in fotoliu si a atipit. Si cum a atipit, au disparut in vis toate, si cabinetul, si strada, si orasul, si masa, si pipa de abanos, si ochelarii fumurii, ba si insusi doctorul, si a ramas din el doar barba alba, ce s-a dezlipit de fata lui rotunda si a plutit mult timp pe ape, pina a ajuns sa se intilneasca la un colt cu litera B, careia ii era foame si care nu gasea nimic de mincare in acest Ocean al formelor pure, astfel ca a inceput sa bata din picioare si sa strige cit o tinea gura: „Vreau lapte!”. Auzind tipatul, barba doctorului s-a zburlit un pic, a miscat din mustati facind: „Hm, asa va sa zica!”, si a disparut dupa colt.
Morala: Nu lasati pasarile calatoare sa patrunda pe usa si nici copiii sa se catere pe geam.