Locuri interzise (I)

Am ispravit de citit o carte, inceputa la Iasi, in timpul unui recent voiaj in Ontario, Canada. Intr-un cottage, pe malul apei, Lake of Bays, la doua ore de Toronto; in tinutul Muskoka, peisaj de lacuri, paduri si cabane turistice, strabatut de sosele asfaltate impecabile, facind accesibila orice mica localitate sau ferma; intr-o atmosfera de vis, necunoscuta mie altundeva, greu de imaginat pentru cineva nascut si format pe Valea Jijiei, intr-o zona arida. Ce trairi poti incerca vizitind locuri superbe, colturi de civilizatie care inglobeaza, firesc, o natura  doar usor strunita, respectata, incurajata sa se etaleze intru imbogatirea sufletului  si incheindu-ti ziua cu citeva pagini dintr-o carte care iti aminteste ca  natura si civilizatia pot deveni instrumente de control si ingenunchere a spiritului. Contrastul face ca lectura sa devina, in asemenea conditii, mijloc de agresiune asupra mintii. Sa te cutremure. Contrastul amplifica impresiile.

Cartea lui Mark Talpin a fost tradusa in Romania si publicata in 2006, la "Nemira". Nu stiu ce impact a avut, n-am stiut atunci de ea, mi-a fost recomandata recent. Un diplomat american, aflat in post la Moscova, constata, consultind harta din biroul sau, ca trei sferturi din URSS este hasurat in rosu, semn ca acele locuri sint interzise strainilor, cu atit mai mult diplomatilor americani: orase (Gorki, Sverdlovsk), regiuni intinse din Siberia, din teritoriile  locuite  de minoritati (Kazahstanul, parti intinse din statele baltice), fluvii si cai ferate; harta Razboiului Rece cuprindea, se intelege, o fisie groasa de pe linga Moskova, unde se gaseau vilele de retragere ale nomenclaturii sau erau plasate obiective militare. Dar cuprindea si teritorii in care se gaseau mii si mii de inchisori, lagare de munca, rampe pentru rachete, poligoane de testare, uzine de armament, baze aeriene, laboratoare de cercetare asupra armamentului. Locuri in care au avut loc experimente nucleare sau chimice, unele esuate, accidente, revolte ale unor grupuri etnice, repede inabusite. Nimeni nu trebuia sa patrunda acolo, o suspiciune institutionalizata bara orice acces spre secrete bine pastrate. Totul a inceput pe vremea tarilor si s-a acutizat in vremea bolsevismului, Stalin desavirsind acest cult al secretului de stat. Uneori, refuzul unor regiuni nu era decretat formal, doar disimulat: functionarii de la o sectie speciala, care se ocupau, doar ei, de calatoriile diplomatilor, nu gaseau locuri in avion sau la hotel, in orasele doar oficial permise. Si deodata au navalit peste miile de functionari ai secretului doua molime care incercau sa-i destructureze: glasnosti si perestroika. Incepe sa se vorbeasca liber de teroarea rosie, de marile epurari, de masacrul de la Katyn, de Zidul Berlinului. Dupa 1990, urmare a unui tratat cu Gorbaciov, toate aceste teritorii sint oficial deschise, devin accesibile. Fosta "carte inchisa" incerca sa se ofere cititorului care vrea sa o cunoasca. Si Talpin profita imediat de aceasta oportunitate, calatorind prin landurile altadata interzise.

Despre Veliky Ustyug, un oras legendar la intersectia unor sisteme hidrografice importante, spre nord, in tinutul Vologda, fondat in sec. al XIII-lea, ascuns de codri imensi, ocolit chiar de Hoarda de Aur, se stia putin la Moskova. Avea o istorie bogata, dupa ce a intrat pe ruta comerciala a devenit un centru comercial prosper, se dezvoltase acolo o scoala originala de prelucrare a argintului, se inventasera decoratiuni sofisticate, cu desene si modele complicate de culoare neagra pe suprafata metalului, motivele erau luate din Biblie si din folclorul rus. Tehnica de prelucrare avea faima mondiala, se comandau bijuterii, tavi, cutii pentru tutun, racle pentru moaste, toate gravate intr-o maniera inconfundabila. Iar negustorii si-au construit case asezate, intr-o arhitectura traditionala specifica, au donat pentru biserici falnice, bogat impodobite, au cladit o civilizatie. Secretul prelucrarii era transmis din generatie in generatie. O elita. Cind au ajuns acolo, bolsevicii au distrus aceste bresle, patroni sau mestesugari. Prin anii treizeci, cuiva din noua nomenclatura i-a venit ideea sa reinnoade firul. Mai traia un singur specialist pastrator de secret, stia formula aliajului, desi batrinii spuneau ca era un artizan mediocru. El a pus bazele unei noi vieti prelucrarii argintului. Nu se mai fabricau obiecte artistice, ca odinioara, dar se produceau bijuterii si tacimuri pentru nomenclatura si oaspetii de seama ai regimului. Bineinteles, regiunea a devenit secreta.

Pina sa poata afla ceva despre viata anterioara a orasului, Talpin ia cunostinta cu viata comunitatii proaspat iesite de sub zodia secretului: un hotel sordid, lipsa serviciilor publice, inflatie, penetrarea porcariilor oferite de noul avint consumerist, noii afaceristi, suspiciune generalizata, frustrare. Cunoaste insa un muzeograf nonconformist care-i dezvaluie adevarata istorie: catedrale cindva maiestuoase, bineinteles acum in ruina, constructii publice, personaje  legendare ale locului, exploratori, cuceritori si "civilizatori" ai bastinasilor, fondatori de mari companii comerciale, fotografii ale unei civilizatii infloritoare, pina la revolutie. In anii Marii Terori, bisericile si catedralele devin centre de detentie.

Un amanunt deosebit de interesant pentru un cercetator in stiintele sociale: cunoscutul sociolog american Pitirim Sorokin isi are obirsiile in Veliky Ustyug. Pe viitorul inovator al acestei stiinte revolutia l-a prins profesor la Universitatea din Sankt Petersburg. Avea convingeri de stinga, se angajeaza in miscarea revolutionara si devine ministru in guvernul Kerenski. Cind bolsevicii rastoarna acest guvern, in octombrie 1917, ei dizolva Constituanta si ii aresteaza pe deputati. Intre acestia si pe Sorokin. Dupa doua luni de detentie la fortareata Petru si Pavel este eliberat, dar nu-si mai poate relua activitatea. Se indreapta atunci, impreuna cu sotia, spre orasul sau  de bastina, Veliky Ustyug, lasind sa se creada ca era in vacanta. Dar se angajeaza intr-o actiune de subminare a bolsevismului. Conspiratorii asteptau debarcarea la Arhanghelsk a aliatilor, dar politia secreta, Ceka, incepe arestarile si executiile. Sorokin devine un vinat ales, se primise ordin sa fie impuscat, se ascunde prin paduri, flamind si deprimat. Dar natura ii e ostila, vine frigul, n-are solutii, hotaraste sa se predea. E inchis intr-una dintre manastirile devenite inchisori. In fiecare noapte erau impuscati citiva, sint executati doisprezece arestati. Sorokin isi astepta sfirsitul. In jurnalul sau scrie: "Mai avem cu totii trei zile de viata". Intre timp, in celula sint adusi saizeci de tarani, impreuna cu sotiile si copiii, care se impotrivisera unei actiuni de confiscare a bunurilor. Sint cu totii executati. Scapa doar un copil. Singura zi senina e aceea in care e scos din celula impreuna cu altii si dus la taiat lemne. Il recunoaste cineva, e anuntata familia, vin sa-l vada de departe, timp de doua ore e oarecum cu ai lui. Cind e scos din celula, crede ca pentru executie, e chemat la anchetator care-i spune ca va fi eliberat, din ordinul lui Lenin. L-a scapat un fost student, acum persoana importanta in noul regim; fosta "lepadatura contrarevolutionara" urma sa predea din nou. N-a rezistat mult, a fost expulzat. Ajuns in America, obtine o catedra la Minnesota, apoi devine primul profesor de sociologie la Harvard si seful acestui departament. A predat aici din 1930 pina in 1955, in 1959 a creat Centrul de cercetari in altruismul creativ. In 1965 a devenit presedintele Asociatiei Americane de Sociologie. Astazi e considerat unul dintre fondatorii sociologiei americane, intemeietor al unor directii de cercetare: dinamicele sociale si culturale, principiile schimbarii sociale, analiza civilizatiei moderne, a violentei, conflictelor umane si altruismului. Talpin spera sa i se ridice cindva o statuie la Veliky Ustyug. Oare o are, o va avea oare?