Momente din spectacolul electricitatii

In vreme ce jurnalele televiziunilor romanesti difuzau, cu remarcabil discernamant, stirea despre retragerea Papei Benedict al XVI-lea si informatii picante despre vestimentatia megastarurilor prezente la decernarea premiilor BAFTA, o alta veste facea inconjurul lumii: la cateva ore dupa ce Sanctitatea Sa si-a anuntat retragerea, un fulger a lovit catedrala Sfantului Scaun.

Arcul electric s-a prelins din paratrasnetul lacasului papal in inimile si mintile mai mult sau mai putin credinciosilor care n-au pregetat sa vada in strafulgerare un semn dumnezeiesc al sfarsitului.

Acum, la cateva zile dupa istoricele evenimente – festivalul cinematografic de la Londra, anuntul papal si subsecventa descarcare electrica – lumea, debusolata, inca nu stie la ce sa ia mai intai seama: la discursul papei, la trasnetul divin sau la costumatiile semizeilor celei de-a saptea arte?

Chiar asa, ce au in comun Papa, fulgerul si filmele?

Inca din cele mai vechi timpuri, oamenii au acordat electricitatii importanta cuvenita. In mitologia greaca, ne informeaza Perpessicius, in studiul Electricitate si literatura, publicat in primul volum al giuvaericalelor numite Mentiuni de istoriografie literara si folclor, il descoperim pe Phaeton, erou cu destin exemplar si electrizant, fiu al Soarelui, trasnit de Zeus pentru greseala de a fi pus Pamantul in primejdie in clipa in care s-a incumetat sa mane, fara a se pricepe, carul de foc al incandescentului sau tata. Fulgerat si prabusit in preajma insulelor Electride, necugetatul Phaeton fu plans cu lacrimi de chihlimbar de surorile sale, Heliadele, intre care si Electriona. Pentru a afla informatii mai bogate asupra acestei electro-grafii mitice se poate consulta cu folos dictionarul de mitologie al lui Kernbach.

Noua ne ramane sa aratam ca mitul conserva o observatie straveche, anume ca un soi de ambra, chihlimbarul galben, electrul, genereaza o atractie spectaculoasa, posibil periculoasa. Daca dam crezare informatiilor cuprinse in volumul lui Herbert W. Mayer, A History of Electricity and Magnetism (1972), inteleptul Thales din Milet este primul om care a observat ca, prin frecare, electrul atrage fire de paie, de iarba uscata sau alte lucruri gingase, tot asa cum fierul se lipea de magnetita.

Dar stiinta mai avea de asteptat aproape doua milenii si jumatate pentru a valida sagacitatea unuia din cei Sapte Intelepti ai vechii Elade, parinte al filosofiei elementelor si strabunic al electromagnetismului.

Pe cat de atractiv se va fi dovedit chihlimbarul pe atat de electrizante ne par astazi istorisirile lui Pliniu cel Batran, invatatul care avea stiinta despre priceperea etruscilor de a prinde focul trasnetului coborat din cer, si povestile afundate in intunericul vremii, potrivit carora unele din vechile temple antice (templul lui Solomon, templul zeitei Iunona) ar fi avut, zice-se, paratrasnete.

Luand aminte la negurile din zorii electricitatii intelegem ca observarea si intelegerea realitatii e un proces tot atat de complicat ca si explicarea cuvintelor care denumesc respectiva realitate.

Stim, de exemplu, ca termenul electric, dimpreuna cu familia sa (electricitate, a electriza s.a.) isi trag sevele din gr. élektron, dar aceasta informatie nu ne spune nimic despre englezul William Gilbert (1544-1603), fizicianul care, pe cand Mihai Viteazul umbla sa-i uneasca pe munteni cu ardelenii si cu moldovenii, starnea scantei la curtea reginei Elisabeta I si le cuvanta lorzilor Angliei despre electricitate si magnetism. Mai departe, stim ca experimentele abatelui Jean Antoine Nollet (1700-1770) au declansat in Franta moda electromaniei, toti dorind, de la mic la mare, de la opinca la vladica, sa fie racordati la o butelie de Leyda, pentru a se bucura de furnicaturile zvacurilor electrice. Mai apoi, nu se cuvine sa ignoram fioroasele experimente ale lui Giovanni Aldini (1762-1834), nepotul marelui Luigi Galvani, care a folosit electricitatea in spectacole de soc si groaza, transformand cadavrele in corpuri miscatoare, spre uimirea si incantarea obrazelor intelectuale ale vremii. Nu putem trece cu vederea nici teologia electricitatii dezvoltata in veacul al XVIII-lea de spirite indraznete care vedeau in minunea numita „curent electric" puterea ziditoare de lume a lui Dumnezeu.

Din exemplele date, se observa ca progresele inregistrate in intelegerea si folosirea electricitatii au dat mereu prilej de spectacol lumesc si de meditatie transcendentala, numai ca, in timp, spectacolul lumesc pare sa fi invins la puncte meditatia transcendentala. Iar in prezent, se stie, forma cea mai raspandita de spectacol este spectacolul oferit de mijloacele de informare in masa.

In veacul al XIX-lea, noteaza, cu mult haz, Bill Bryson, in Acasa. O istorie a vietii private, pe masura ce electricitatea a devenit tot mai accesibila, ziarele au inceput a se intrece in a publica relatari vii si detaliate ale electrocutarilor (obicei care nu a pierit pana astazi), iar poetii timpurilor, precum Hilaire Brelloc, inchinau curentului electric nepieritoare efigii lirice: „Doar o atingere – o mana ce-a alunecat/ Iar bornele – bum! – si-un fel de suierat/ Miros de ars e-n aerul uimit / Iar electricianul nu e de gasit!".

Ai nostri s-au conectat si ei la fiorul molipsitor al vremurilor, desi nitel mai tarziu si cu ceva mai multa prudenta (la inceput). Dupa ce corifeii Scolii Ardelene si invatatii academiilor domnesti de la Bucuresti si de la Iasi au adus stiinta Occidentului la portile Orientului, alti invatati harnici, vrednici si curiosi, precum marele vornic Iordache Golescu, notau in infolii groase si poroase vocabule demne de atentie si de mirare (transcriem dupa Perpessicius), precum acestea: „electric, -ci, din cuvantul grec ilectron, adica ceea ce scoate foc cu frecatura, cum cand freci o pisica la intuneric vezi ca iese scanteie dintr-insa", „electricitate-tati si electrism: puterea celor electrice; ilektricos, puterea de a trage la sine sau a impinge de la sine – de a sgudui pa om cand se atinge de cele electrisite".

Azi, cand mai tot amarasteanul e posesor de smart TV cu full HD, marile momente din spectacolul cotidian al electricitatii incap bine-n doua vorbe: Laser, frate!

* Ioan Milica este lector universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Univeristatii "Al. I. Cuza" Iasi