Performanta sau experiment?

Un eveniment care a avut un puternic rasunet in lumea medicala romaneasca si mondiala s-a produs pe data de 16 ianuarie 2005, cind toata presa afisa pe prima pagina „Mama la 66 ani”, „Un nou record in Guiness Book realizat de o romanca” etc. A fost momentul in care Adriana Iliescu, in virsta de 66 de ani, a adus-o pe lume pe Eliza Maria, dupa ce a apelat la fertilizarea in vitro. Cazul a fost foarte mult analizat si comentat, existind atit opinii pro, cit si contra. Cazul este cu atit mai controversat cu cit Adriana Iliescu a fost doar o „mama purtatoare”, ovulul si spermatozoidul provenind de la donatori. Ea a urmat tratament hormonal pentru a indeparta menopauza din 1995, inseminarea artificiala realizindu-se in 2004.
Performanta sau experiment? Fara indoiala ca obtinerea unei sarcini la virsta de 66 de ani reprezinta un record in Guiness Book. Dar cu ce pret, s-au intrebat unii? Care este beneficiul? Este fertilizarea in vitro, astfel, o procedura careia i s-ar putea adresa femei la virste inaintate, fara riscuri? Beneficiul este reprezentat de faptul ca s-a indeplinit dorinta unei femei de a avea un copil. Pe de alta parte, ea a fost doar o „mama purtatoare”, neavind nimic comun din punct de vedere genetic cu acest copil. Arthur Capla, directorul centrului de bioetica al universitatii din Pensylvania a afirmat ca „ceea ce vedem este o sarcina si nu o femeie care a dat nastere copilului sau biologic, cea ce ridica intrebarea in acest caz: de ce cineva ar face sa treaca o femeie in virsta de 66 de ani printr-o sarcina?”. Astfel, consecintele sociale pot fi deosebit de importante, fiind date de absenta identitatii adevaratilor parinti genetici ai copilului, pe care acesta nu-i va putea cunoaste (daca in adoptie copilului ii este permis sa isi cunoasca parintii naturali, in fertilizarea in vitro, identitatea donatorilor trebuie mentinuta confidentiala), date de stigmatizarea pe care acest copil o va putea intimpina in viitor, fara a pune in discutie alte aspecte legate de educatie, necesitati materiale etc.
De asemenea, trebuie puse in balanta riscurile unei sarcini la o virsta inaintata, legate de posibilitatea de aparitie cu o frecventa mai mare a preeclampsiei, eclampsiei – ce pot duce la decesul mamei -, a diabetului gestational, dupa cum subliniaza un studiu din 2002 publicat in „The Journal of The American Medical Association”. La acestea se adauga si cele ale tratamentului hormonal indelungat la care a fost supusa Adriana Iliescu pentru a i se indeparta menopauza, cu riscuri majore legate de posibilitatea unor dezechilibre hormonale, a aparitiei unor tumori etc. S-a obiectat impotriva acestui tratament, argumentindu-se faptul ca menopauza este o etapa fireasca, naturala, biologica din viata oricarei femei, ea nu reprezinta o „boala” care trebuie indepartata; daca ar fi considerata asa, atunci ar trebui inlaturata la toate femeile!
Pe linga aspectele etice si sociale discutate, se ridica probleme pe care le pune fertilizarea in vitro in general. In tari precum Franta, Italia, legea prevede faptul ca fertilizarea in vitro se adreseaza cuplurilor de virsta fertila care dovedesc faptul ca nu pot obtine o sarcina pe cai naturale. Cu alte cuvinte, aceasta tehnica este privita ca o metoda care vine in ajutorul cuplurilor ce isi doresc un copil, dar care se confrunta cu infertilitate/sterilitate; de fapt, aceasta este si ratiunea pentru care a fost realizata o astfel de procedura.
Este interesant de analizat si pozitia Bisericii. In Italia, Biserica Catolica se situeaza pe o pozitie ferma: fertilizarea in vitro este acceptata doar cu materialul genetic al sotilor, Papa Benedict al XVI-lea afirmind ca „manipularea embrionilor este contrara iubirii umane, vocatiei barbatului si a femeii”. Biserica Catolica s-a impus, astfel ca nu este permis decit cuplurilor sterile sa apeleze la fertilizarea in vitro, este interzisa donarea de ovule si embrioni, precum si congelarea acestora. Tari precum Elvetia, unele state din SUA permit tot mai putin sau chiar resping existenta mamelor purtatoare. In Romania, Biserica Ortodoxa sprijina procreerea, este de acord cu aceasta tehnica in conditiile in care materialul genetic este prelevat de la cuplu, respingind ideea existentei bancilor de sperma sau de ovule.
Performanta sau experiment sau deopotriva, cazul a impus necesitatea reglementarii juridice in domeniul sanatatii reproducerii si al reproducerii umane asistate medical, lege care insa continea anumite articole neconstitutionale, semnalate prin decizia 418/18 iulie 2005 data de Curtea Constitutionala. In esenta, legea permitea inseminarea artificiala, fertilizarea in vitro, transferul de embrioni, dar interzicea practicarea acestora postmortem, precum si pentru infertilitatea cauzata de virsta si cuplurilor care nu pot face dovada unei vieti stabile comune.
Fertilizarea in vitro trebuie privita si inteleasa ca o tehnologie moderna menita sa vina, ca si alte descoperiri extraordinare, in sprijinul oamenilor, nu trebuie folosita ca un triumf al detinerii Creatiei. Orice act medical trebuie realizat din iubire de oameni, din altruism, trebuie sa respecte fiinta umana si dimensiunea crestina a existentei sale si nu trebuie sa foloseasca omul ca un mijloc de realizare a unei performante.