Recompunerea trecutului

marți, 03 ianuarie 2012, 18:19
4 MIN
 Recompunerea trecutului

Este in firea omului sa se preocupe de trecut, cit si de viitor. Dar daca viitorul e o preocupare fireasca si se construieste, trecutul este adesea o preocupare impura si se poate maslui, se poate cosmetiza, cum se fardeaza gros o femeie ca sa acopere trecerea anilor. Desigur, nu ma refer aici la inclinatia oamenilor de a vedea trecutul in culori cit mai „binevoitoare", de a-i conferi acestuia o aura, in comparatie cu prezentul, care li se pare prozaic si nemultumitor (vezi romanele, filmele cu subiecte din trecut in care pina si criminalii gen Al Capone devin „pozitivi").

Ma refer aici la cei care recompun trecutul cu buna stiinta si cu rea intentie. In Romania anului 2012, sub cortina opaca a trecutului masluit se furiseaza veleitarii, lenesii, nepriceputii sau delincventii. Ce sint universitarii cu diplome masluite? Ce sint profesorii de la Spiru Haret si altii de la sute de alte asemenea scoli, daca nu niste traficanti de trecut, care fabrica diplome, adica un trecut masluit absolventilor? Patronul "cu studii" recompus din spoitorul de cazane, corigentul convertit in suplinitor, macelarul cu ambitii de chirurg si analfabetii de la uzina de absolventi Spiru Haret ajunsi experti in barbierirea oualor nu sint simple exemple din galeria falsurilor. Acestia vorbesc despre scaderea exigentei, dar si despre reteaua de complicitati, care incurajeaza aparenta in defavoarea esentei. Evident, fiecare parinte isi doreste un viitor mai bun pentru copil. Totul e ca viitorul sa nu se sprijine pe un trecut fabricat si pe un prezent nefundamentat de nimic, in afara de marimea pilei.

Exista la orice ora si in orice loc recompunatori de trecut dirijati de tentatia contrafacerii. Unii vor sa cumpere onorabilitate, altii diplome. Unii au nevoie de titluri, altii de competente. Fiecare dintre ei va forta apoi poarta viitorului sustinut de propria impostura. Dar cind, asemeni "istoricului" Alex Mihai Stoenescu, vorbesti seara se seara la televizor, prezinti eronat pe asa-zisii revolutionari, inclusiv avortonul "revolutiei" de la Iasi din 14 decembrie 1989, si tu ai fost "cel mai scirbos informator" (vezi despre acesta si nu numai un articol extraordinar la Neculai Constantin Munteanu, pe blogul sau sau pe site-ul postului de radio Europa libera)?

Dar cind au la dispozitie o televiziune si, deci, o forta manipulativa pe scara larga? Fara prea multa imaginatie, pot fabrica orice. Trebuie doar sa stii cui sa se adreseze: unor jigodii ca si ei. Totul e de cerut si de livrat. In ateliere unde se intra discret, departe de privirile curiosilor, croitori cu figuri „impartiale" te servesc in functie de ordinul dat de sef si de grosimea plicului. Sint socotiti drept niste meseriasi ciudati ai breslei, fiindca nu lucreaza cu stofa si postav. Nu, materia lor prima e insasi viata clientului. In ea infig foarfeca, pe ea traseaza linia punctata pe care se va face taietura. Pentru acesti scamatori ai trecutului (si ai prezentului) problema penuriei de clienti nu se va pune niciodata. Imbraca, imbrobodesc pe foarte multi.

Televiziunile mogulilor s-au specializat in recompunerea masluita a istoriei recente, oferind mai departe mina libera, de pilda, unui ipochimen ca Vadim Tudor, un trombonist netalentat si imoral de la curtea lui Ceausescu. Iar recompunerea fardata a trecutului este la ordinea zilei. Iata o scena de la Antena 3 petrecuta pe 22 decembrie anul trecut (nu am vrut sa stric Craciunul, povestind-o). Minios nevoie mare impotriva securistilor, Mihai Gadea a prezentat un filmulet despre care zicea ca a fost realizat inainte de ‘89 de ziaristi canadieni veniti sa viziteze un disident din Romania. In imagini apar ziaristii canadieni, care nu apuca sa intre in blocul unde locuia disidentul. Sint luati in primire de un tip, care ii trimite politicos la plimbare fara explicatii: "Circulati", le spune securistul postat la scara blocului. Atit la inceputul, cit si la sfirsitul filmului, realizatorii emisiunii intreaba pe ecran: ii cunoaste cineva pe acesti securisti?

Dar Gadea putea sa-l intrebe chiar pe seful sau, Dan Voiculescu: poate isi recunoaste colegul? Scena e intr-adevar halucinanta! Voiculescu a fost declarat in instanta informator, deconspirat in 2006 cu numele de Felix, poate da informatii despre conturile lui Ceausescu (cum a dat inainte si despre propriile rude), caci a lucrat la firma Crescent a Securitatii. Insa putin le pasa realizatorilor de la Antena 3 cine sint securistii care apareau in filmul de dinainte de 89. Il „doare la bascheti" pe Gadea ca lucreaza pentru un fost colaborator ordinar, astazi jigodie politica. Scopul lui era cu totul altul: sa urle ca adevarata Securitate actioneaza astazi la ordinele „dictatorului" Basescu. Ca securistii „dictaturii" fileaza, intercepteaza, ancheteaza mai rau ca cei care au terorizat Romania sub Ceausescu. Pentru aceasta re-re-compun trecutul mizerabil.

Da, aceasta e deviza lor, veche si totodata noua: Jigodii din toata mass-media, uniti-va!.

Comentarii