Caută 
4 MIN
Auzisem de serviabilitatea inegalabila a negustorilor turci. Auzisem de minunatele mincaruri otomane, cu oaie si legume. Auzisem de indimenticabilele dulciuri din vitrinele Istanbulului. Si de piinea cea fara egal…
Deci, eram vaccinat, cum zic golanii. Si totusi, socoteala de-acasa…
S-o luam pe rind. Primum, ospitalitatea si politetea negustorilor de-acolo e reala, numai ca, dupa doar o zi de stat in Capitala Turciei, incepe sa te agaseze. Nu te poti uita in vitrina unui magazin mai mult de 3 secunde, ca si iese un brunet din pravalie si trage de tine sa intri si sa cumperi! Asta-i hartuire comerciala, nu mai e politete sau spirit negustoresc! Ce-ar fi ca directorii de teatre sa traga de mineca spectatorii virtuali, aratindu-le piesa in care apare Raduleasca filmata, ori libraresele sa traga posibilii cititori in incinta librariei si sa le vire, cu sila, in brate, carti de Emil Brumaru? Nu e normal nici sa te violenteze purtatorii de fes, sub pretextul ca iti ofera un gheseft!
Apoi, mincarurile: primul local in care am intrat, destul de modest, afisa meniu la numai 13 lire; am calculat ca doua meniuri (eram cu sotia) fac 26 de lire, cu bacsis – 30 (adica, 20 de dolari). Nu ar fi fost scump. Dar am cerut o tarie locala, in deschidere: ne-au adus raki, care suna a rachiu, dar e, de fapt, mastica. Si numai mastica facea aproape cit doua meniuri! (tariile sint scumpe acolo: cel mai ieftin e coniacul lor, cam la 50 de dolari sticla de 700 ml!). Supa era putina si mediocra (un fel de legume pasate, in care s-a pus orez); friptura era de pui, nu grozava, cu garnitura de orez si 6 cartofi pai, fara gust; berea era 3 lire sticla… Si experienta neplacuta nu a fost unica.
Am mincat bine, dar la un restaurant chinezesc – unde, fireste, se terminase porcul. Iar ospatarul – un batrin cu Parkinson, cam de 80 de ani, la plecare mi-a soptit ca serviciile lui nu au fost incluse in nota de plata, deci a cerut, pe fata, bacsis (cuvint care se asorteaza perfect, nu doar fonic, cu lumea de-acolo!). De Revelion, insa, meniul a fost sub asteptari (mai ales ca-l platisem din tara, si nu putin!): eram la un local specializat in mese festive (Istanbulin), cu mese pentru maximum 175 de persoane (dar noi eram 250, din toata lumea!) si nimeni n-a mincat tot ce avea pus in fata ochilor: nu pentru ca erau portiile mari, ci fiindca nimic nu era apetisant! Au lipsit cupa de sampanie, cafeaua si baclavalele! In plus, la ora 1,30 noaptea s-a incheiat masa si programul artistic, la 1,45 localul raminind gol… A fost program artistic de trei ore, ce-i drept, dar, la noi, o masa de revelion, la un restaurant, se-ncheie dupa 4 noaptea, si masa e incarcata ca la nunta. Aici s-a oferit o gustare fada, aceeasi friptura de pui cu orez si cartofi, plus fructe. Ca bautura, am optat pentru gin si vin. Si acum ospatarul mi-a atras atentia, la plecare, ca merita un bacsis: eram de alta parere, dar i-am lasat, de rusine pentru el, 5 lire… (De altfel, la plecarea din hotel, si baiatul care raspundea de mini-bar a cerut bacsis, desi nu consumasem nimic din racitor, nici nu-i comandasem ceva).
Mult mai bine maninci la circiumioarele insirate pe strada (localuri cu 3-4 mese, dar cu mincare excelenta si ieftina): un pui la rotisor era numai 7,5 lire; placinta cu brinza si carne – 3 lire; o portie de musaca – 4 lire; vinul – 13 lire (asta era mai scump); berea – 2-3 lire… Piinea era minunata, insa! Multe sortimente, cu susan si seminte, cu gem sau ciocolata. Pestele era tentant si el, in piata, frumos prezentat, nu scump, dar… unde sa-l prepari? Am vazut un rechin de circa 70 de kile, expus pe taraba in doua bucati (ca nu-ncapea intreg!). Fructe atragatoare, condimente, scoici si castane prajite, la orice colt de bulevard… Chebap si mititei, saorma la preturi mici (1,50 lire – cea mai ieftina!)… Intr-o piata erau niste pasari care atirnau jupuite, de numai sa le maninci nu-ti venea; idem, tigve de miel care te trimiteau la scena cruda din Capra cu trei iezi…
In fine, dulciurile… Paradisul hipoglicemicilor! Rahat (zece sortimente!), baclavale (idem!), cataif, dulceturi teribile, compoturi aromate, cafele inubliabile… Dar, cum am un inceput de diabet, realizati ca nu m-am aruncat tocmai la ceea ce vroiam efectiv sa gust, fara dezamagiri.
Ca experienta de viata si culturala, vizita in Istanbul a fost importanta. Pentru gourmetul de (din) mine, insa, s-a dovedit – una peste alta – sub asteptari. Poate data viitoare, cind voi fi initiat…
