The Big One

Dezastrul din Italia si un avertisment prea grabit al unui organism international ne-au facut ceva mai sensibili la problema unui cutremur de mare intensitate in Romania. Precum Turcia sau Grecia, tara noastra e situata intr-o zona foarte activa seismic. E o banalitate, o tautologie, o certitudine eterna. Depinde cind o repeti…

Cu entuziasmul propriu numai firii noastre intortocheate, am devenit brusc interesati de prevestirile funeste ale unor asa-zisi savanti seismologi. Nu mai demult decit simbata, un articol din 2001 (chiar asa!), care se incheia dramatic, printr-o profetie precisa („la noapte, va avea loc un cutremur de 8 grade"), a intrat in topul celor mai citite 10 materiale din editia electronica a gazetei. Un domn inginer chimist, daca am priceput bine, isi exprima convingerea ca a descoperit metoda infailibila de predictie a cosmarului. El propunea chiar o data si o ora ale seismului fatal. Stim deja: fara mare succes! Mecanismul chimic n-a mers. Nu m-a mirat, la o adica, decit vechimea articolului si insignifianta temerara a „profetului" Istrate.

Daca tii mortis sa devii glorios peste noapte, reteta e simpla: afirmi sus si tare ca ai rezolvat chestiunea seismologica. O data pentru totdeauna. Tocmai tu esti acela care a gasit ceea ce cauta de sute de ani japonezii si americanii la un loc. Pomenesti de Radon (precum nefericitul specialist din Italia), amintesti in treacat ca orice seism poate fi de suprafata, de medie si de mare adincime, faci aluzie la cutremurul din 1802 (cu o magnitudine estimata de 7,7 pe scara Richter!), nu spui, totusi, nimic despre faptul ca la 1802 nu existau aparate de inregistrare si masura, citezi din „Newsletter of Seismology" (volume XVII, number 5, pp.19-77), scoti in final limba si, sub acest amalgam pseudostiintific, poti prognoza absolut orice. Inclusiv „the Big One". Publicul cu firea mai gingasa te va crede negresit si va simti, temporar, un fior ascutit in stomac.

Cu toate acestea, nu-ti trebuie cine stie ce profunzime a gindirii ori vreo cutezanta deosebita pentru a spune, fara teama de a gresi, ca nu sintem citusi de putin pregatiti pentru a infrunta un seism mai intens de 7 grade. Si, mai ales, ca nu facem absolut nimic (dar absolut nimic!) pentru a minimiza efectele acestuia. Nu-i avertizam pe elevi si studenti asupra comportamentului optim in caz de catastrofa, nu „expertizam", cum se zice, structura de rezistenta a cladirilor (ne-am oprit pe la mijloc), nu aranjam in odai mobilele in asa fel incit, de va sa vie tragedia mereu prezisa si mereu aminata, ele sa nu ne cada in cap. Ne comportam cu proverbiala nepasare a ciobanului din „Miorita". Adulmecam, cum ar veni, cu o culpabila seninatate mirosul parsiv al mortii. In acelasi timp, citim articole disperate, capatam un subit interes pentru versetele lui Nostradamus si ne facem chip cioplit din orice impostor cu tupeu. Indraznesc, la rindu-mi, sa exprim un adevar simplu: nu de cutremur e indicat sa ne temem, ci de indiferenta noastra, de pasivitatea bezmetica a autoritatilor, de lenea levantina din oasele politicienilor.

E numai pe jumatate amuzant faptul ca una dintre cladirile cele mai subrede din oras e, in chip evident, palatul Roznovanu. Adica insusi sediul domnului Primar Gheorghe Nichita si al luminatului sau aparat administrativ, din care, la loc de cinste, face parte si poetul elegiac Andrei Trofor. Asta pentru a nu pune la socoteala maghernitele din Cuza Voda sau Pacurari, blocurile din Tutora sau Tudor Vladimirescu… Seninatatea autoritatilor e profund graitoare pentru sufletul misterios al edilului iesean. In definitiv, il inteleg pe domnul Trofor: el ar dori, precum altadata imparatul Nero, sa cinte rautatea destinului si „ruinurile Roznovanului". Pe ceilalti, mai putin.

 Si, la urma urmelor, e greu de spus exact ce anume preface o cladire in praf si pulbere: un ipotetic cutremur sau certa ei subrezenie…