V-ati simtit vreodata singuri?

L-am vazut pe Igor Dodon, comunistul incruntat si rumen de la Chisinau – contracandidatul lui Dorin Chirtoaca la primarie – cum declara batos: „Sintem un stat moldovenesc, sintem moldoveni. Avem cultura, limba si destinul nostru moldovenesc". Individul pare a fi foarte sigur pe el si probabil ca si acesta este unul din motivele pentru care bolsevicii cei batrini l-au pus sa se bata pentru primarie. Faptul ca acolo multa lume gindeste ca el nu este o noutate si este ilustrat de numarul mare al celor care l-au votat.

Cam in aceeasi dunga se inscriu si declaratiile unui alt basarabean care a fost de curind in atentia presei.

Cind s-au implinit 25 de ani de la nenorocirea de la Cernobil, am citit in presa centrala un interviu cu Igor Kostin, fotograful de 75 de ani ajuns celebru datorita faptului ca a fost primul care a prins in imagini dezastrul de dupa explozia reactorului. Pe atunci, Igor Kostin, care locuieste acum in Ucraina, lucra pentru agentia sovietica de presa Novosti.

Reporterul a sesizat ca interlocutorul, desi nascut in Romania reintregita, evita sa vorbeasca prea mult de tara noastra si de romani. Ocolea mereu subiectul. „Eu nu cred in natii. Cred in sufletul omului. Am facut inconjurul pamintului si am aflat ca toti oamenii sint la fel. Ca sint si oameni rai, si oameni buni", fenta intrebarea septuagenarul, adaugind insa ca e mindru de originile sale de "moldovean mamaligar". In schimb, isi aducea aminte cu precizie ca invatatoarea romanca il batea cu rigla la palma. In interviu, Kostin povestea cum, de ceva vreme, a arborat un drapel urias al Republicii Moldova la vila sa de la tara. Iar cind il intrebau vecinii ucraineni: "Pai tu nu esti rus?", el le raspundea cu mindrie: "Eu sint moldovean! Sint mamaligar!".

Si a mai spus ceva sugestiv:  "(…) eu cred ca popoarele slave, din care facem noi parte, peste tot in lume sint recunoscute pentru puterea de daruire, de sacrificiu".

Spusele celor doi mi-au adus aminte de o relatare a unor apropiati care au fost in Basarabia acum citiva ani, in interes de afaceri.

Persoanele de care va vorbesc sint proprietarii unei mici firme din zona Neamtului, care se ocupa cu confectionarea de mobilier din lemn masiv. Marea parte a comenzilor vine de la manastiri si biserici: strane, catapetesme, iconostase. Au avut de onorat o lucrare intr-un sat indepartat din sudul Basarabiei. Dupa tirul privirilor ascutite ale vamesilor au urmat privelistile cu dealuri pline de vii si livezi, apoi traversarea unor sate posomorite si triste din cauza zilei reci de noiembrie, sub privirile curioase ale localnicilor la vederea unor numere de inmatriculare romanesti.

La destinatie, preotul ii astepta plin de griji. Au descarcat si evaluat mobilierul, apoi au mers la casa parohiala unde preotul nu a vrut sa strice renumele ospitalitatii de care toata lumea vorbeste; imediat a aparut un platou cu "tochitura" – carne conservata in untura, o mamaliga mare, galbena ca floarea de papadie si un vin uleios. Limbile s-au dezlegat, frigul din oase s-a risipit, iar conversatia a decurs cu zimbete de o parte si de alta la auzul atitor cuvinte neobisnuite. Cercetindu-i cum a fost la Vama, daca au nimerit din prima drumul, unde au alimentat cu combustibil, preotul ii intreaba la un moment dat: "Dar la dumnievoastra, la singuri, cit mai este motorina? Ca aicea e tare scumpa". Calatorii nostri au schimbat citeva priviri nedumerite, dar s-au gindit ca nu au inteles bine. Au continuat discutia. A venit vorba de ce se mai intimpla de o parte si de alta a Prutului. Fiecare se plingea ca e greu, asa cum ii sade bine romanului. Atunci s-a vazut, totusi, admiratia preotului, care nu putea uita supermarket-urile din Iasi, soselele (nu toate, e drept), show-room-urile. "Am vazut ca la dumnievoastra, la singuri, e cu totul alta treaba". Atunci, unul dintre apropiatii mei si-a luat inima in dinti si a intrebat: „Parinte, dar de ce tot spuneti cind vorbiti despre Romania <<la singuri>>?".

Preotul si-a dat seama ca a spus ceva nepotrivit, s-a fisticit un pic si a marturisit ca asa spun ei despre romani de cind se stiu, mai exact de dupa razboi. Ca propagandistii bolsevici spuneau satenilor, ca sa curme nostalgiile dupa Romania Mare: "Noi sintem cu popoarele victorioase. Lasa-i pe romani sa se descurce ei, singuri".

Propagandistii rosii au condensat multe in aceasta expresie. Superioritate, nitel dispret, ba chiar si o usoara compasiune. Dar peste toate pluteste un iz de romanofobie care se transmite de la bolsevicul cu pufoaica din anii de dupa razboi pina la naravasul ferchezuit Dodon, care va fi iarasi vedeta zilele acestea.