Cu avint si cu elan am intrat in noul an

miercuri, 02 ianuarie 2008, 16:39
3 MIN
 Cu avint si cu elan am intrat in noul an

* Aho, ahoooo! Intii de toate si de toate va uram un traditional si calduros "La multi ani!", numai bun, chiar ideal de folosit in zilele urmatoare (despre care s-a spus la televizor ca se anunta cam geroase, cu vint puternic viscolind zapada si temperaturi scazute pentru acest interval de prognoza) la pachet cu manusile calduroase, suba calduroasa, caciula, izmenele, fularul calduros si agentul termic. Speram din suflet ca v-ati distrat asa cum se cuvine la o casa de romani gospodari, speram ca purcelul dumneavoastra a fost gras ca porcul, ca vinul a curs mai mult prin pahare si pe gitlej decit pe fata de masa ori pe covor, ca musafirii nu s-au cherchelit prea tare si n-au facut atita galagie incit sa cheme vecinii sectoristul, ca daca s-au mai ciupit nitel doi-trei-noua dintre ei, totusi, nu s-au apucat sa faca glume inteligente cu salata de boeuf si piftia prin buzunarele sau caciulile celorlalti meseni, ca v-a mai ramas cite ceva prin frigider, congelator, beci, camara sau crama, ca oaspetii nu s-au comportat chiar ca termitele, lacustele sau autoritatile, ca, daca dumneavoastra ati fost oaspete, nu va doare capul si la ora asta de la vinul superior ultrarafinat de colectie din sticla aia de pe care gazda a riciit in prealabil cu cutitul eticheta "Otet", ca digestivele si-au facut efectul, ca nu va supara bila si ficatul, ca n-ati gasit la plecare dulceata in galosi (sau, dimpotriva, ca ati gasit dulceata in galosi, ati luat-o acasa si ati pus-o cu grija intr-un borcan, sa o oferiti din inima eventualilor musafiri din zilele urmatoare), ca ati avut la dumneavoastra ceva rosu, cu totul altceva decit petele de cabernet de pe camasa, ca daca ati petrecut Revelionul la local n-ati nimerit cu masa taman linga vreo boxa a orchestrei si, in fine, speram ca, una peste alta, v-ati simtit atit de bine incit n-ati fost obligati sa urmariti programele festive din noaptea de Revelion.

* Noi nu ne-am uitat la televizor in noaptea de Revelion, nici n-am prea avut televizor acolo unde am petrecut, intr-un cadru intim, agreabil, pitoresc; se afla prin zona ceva care semana oarecum, la prima vedere, cu un televizor, dar era, de fapt, dozator de bere. La miezul noptii am cascat gura la artificii si la lasere, ca era plin cerul de ele, iar a doua zi, cineva ne-a povestit ca programele de Revelion de la televizor au fost proaste, dupa care altcineva ne-a povestit tot a doua zi ca programele de Revelion de la televizor au fost bune, asadar n-are rost sa ne mai batem capul, a inteles fiecare ce a vrut si ce a putut, important este ca a trecut si Revelionul, a trecut si 2007, am intrat in 2008, pe care ni-l dorim macar la fel de bun ca anul proaspat expirat si pe care vi-l dorim la fel si dumneavoastra.

* Prin urmare, important este ca am intrat in anul 2008, in anul electoral 2008, care va fi din acest motiv un an plin de vorbe si gol de fapte, un an plin de promisiuni desarte si de lovituri sub centura, cum ii sta mai bine omului politic roman. Asadar, declaram deschisa panarama, fiindca panarama va fi. Distractie placuta alaturi de noi va dorim!

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii