50 de pensionari cer in Justitie cei 5,5% opriti ilegal din pensie

luni, 23 aprilie 2012, 20:42
3 MIN
 50 de pensionari cer in Justitie cei 5,5% opriti ilegal din pensie

Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (U.N.J.R.) a anuntat cu ingrijorare ca, in urma publicarii in Monitorul Oficial a Deciziilor cu nr. 223 si 224 din data de 13.03.2012 ale Curtii Constitutionale, instantele judecatoresti au fost asaltate cu cereri din partea pensionarilor prin care se solicita sa le fie restituite sumele incasate cu titlu de contributie la asigurarile sociale de sanatate (CASS). In conditiile in care la acest moment instantele de judecata au de solutionat un numar foarte mare de dosare, ceea ce afecteaza celeritatea desfasurarii proceselor, un nou val de litigii ar duce la blocarea activitatii la nivelul sectiilor specializate in solutionarea litigiilor de munca, dupa cum spun judecatorii. „In acest context, solicitam ferm Guvernului Romaniei sa intervina de urgenta prin adoptarea de masuri de ordin legislativ si administrativ prin care sa solutioneze situatia pensionarilor afectati de masura declarata neconstitutionala, evitind astfel cheltuielile imense care vor fi generate de aceste litigii precum si blocarea activitatii instantelor de judecata. U.N.J.R.  reaminteste Guvernului Romaniei, si in special ministrului justitiei, dl Catalin Marian Predoiu, ca este responsabil pentru asigurarea functionalitatii justitiei ca serviciu public, astfel ca este momentul sa se implice activ in vederea identificarii masurilor necesare pentru gestionarea acestei situatii, responsabilitatea Domniei Sale fiind deopotriva fata de cetatenii pensionari carora trebuie sa le asigure respectarea drepturilor lor legale, cit si fata de sistemul judiciar, caruia trebuie sa ii asigure conditiile materiale si logistice pentru a putea functiona in mod eficient", spun cei de la  U.N.J.R., care cer si Consiliului Superior al Magistraturii sa actioneze in vederea evitarii supraincarcarii instantelor de judecata. pentru sistemul judiciar.

Cei mai multi pensionari traiesc cu 626 lei pe luna

Si pensionarii vrinceni au inceput sa faca demersuri juridice dupa ce Curtea Constitutionala a decis ca procentul de 5,5% la Sanatate trebuie platit doar de catre cei cu pensii mai mari de 740 lei. Si asta intrucit contributia de 5,5% nu se va restitui retroactiv, asa cum reiese din motivatia Curtii Constitutionale. In acest caz, cei care vor sa isi recupereze banii trebuie sa se adreseze instantei. Carmen Dantis, purtatorul de cuvint al Tribunalului Vrancea, ne-a spus ca la nivelul instantei judetene s-au inregistrat 50 de cauze pina ieri, ceea ce nu este foarte mult, raportat la numarul de pensionari, insa exista in continuare persoane care se intereseaza de procedura. „Probabil ca in zilele urmatoare vor mai veni si alti pensionari care sa se intereseze de procedura de chemare in judecata", spune Carmen Dantis, care adauga ca exista posibilitatea ca mai multi reclamanti sa se reuneasca pentru a depune o singura cerere. Litigiile de acest tip vor fi solutionate de Sectia 1 Civila a Tribunalului. In Vrancea, potrivit Directiei de Statistica, traiesc aproape 70.000 de pensionari, pensia medie fiind de 626 lei, ceea ce inseamna ca foarte multi au de recuperat bani de la stat in contul contributiei la Sanatate. Litigiile privind contributiile la Sanatate retinute din pensii sint cauzate de interpretarea eronata a Casei de Pensii, care a retinut 5,5% pentru veniturile integrale ale pensionarilor, nu doar pentru diferentele dintre 740 de lei si cuantumul total al pensiei. De exemplu, pentru o pensie de 1.000 lei, cota de contributie trebuia aplicata pentru diferenta dintre 1.000 de lei si 740 de lei, respectiv pentru valoarea de 260 de lei, nu pentru intreaga pensie, asa cum s-a intimplat in practica. (Silvia VRINCEANU)

Comentarii