Cine este amanta „blondă” a lui Nichita. Avea biroul lângă el, dar îşi căuta de lucru

vineri, 01 mai 2015, 12:59
4 MIN
 Cine este amanta „blondă” a lui Nichita. Avea biroul lângă el, dar îşi căuta de lucru

„Blonda lui Gheorghe Nichita” lucrează în Primăria Iaşi de aproape opt ani, dar există indicii că aceasta se afla, în prezent, în căutarea unui alt loc de muncă.

 

În vârstă de 33 ani, Adina Samson a absolvit Facultatea de Administraţie Publică la Universitatea „Al.I.Cuza” în 2005, studii pe care le-a continuat cu un master în aceeaşi specializare realizat în perioada 2008 – 2010. Prezenţă discretă la nivelul municipalităţii, Samson a ajuns la municipalitate direct de la Centrul de Informare pentru Cetăţeni, o dată cu Adriana Spătaru, fostă şefă de cabinet al edilului şef cu care Samson se afla în relaţii bune la vremea respectivă, dar care, ulterior, potrivit apropiaţilor, s-au răcit.
După ce a lucrat în mai multe birouri de-a lungul timpului, inclusiv la cel de Relaţii Internaţionale, în perioada martie 2013 – iunie 2014, Adina Samson a devenit inspector de specialitate la Primărie, lucru care i-a permis să se mute într-un birou alăturat celui pe care îl deţine Nichita, ambele spaţii fiind percheziţionate ieri de DNA.
 
CITEŞTE ŞI:
 
Dosarul în care primarul Gheorghe Nichita a fost reţinut de DNA ar fi pornit după ce iubita sa, Adina Samson, l-ar fi denunţat pe edil ca urmare a supravegherii pe care Nichita a comandat-o asupra sa. Astfel, ceea ce parea a fi o supraveghere politica sau dictata de alte interese se transforma intr-o poveste de alcoov.
 
Principalele atribuţii ale acesteia erau de a redacta adrese şi referate de specialitate şi organizarea de evenimente desfăşurate de municipalitate sau parteneri: dezbateri, conferinţe sau simpozioane. O altă atribuţie era de actualizare a bazei de date a instituţiei, cu datele de contact ale instituţiilor şi persoanelor publice din administraţia publică, locală şi centrală, mediul universitar, cultural şi economic.
De asemenea, Adina Samson era responsabilă cu elaborarea de materiale informative şi întocmirea de sinteze a raportului anual al primarului Gheorghe Nichita. O componentă a activităţii ei consta şi în „gestionarea de apeluri şi rezolvarea urgentă a problemelor cetăţenilor cu sprijinul celorlalte departamente ale instituţiei”, după cum ea însăşi a afirmat într-un CV consultat de „Ziarul de Iaşi”.
 
În iunie 2014 este promovată şefă de serviciu
 
Adina Samson a fost promovată în funcţia de şefă la Serviciul Managementul Calităţii şi Control Intern Managerial în luna iunie 2014. Noua funcţie i-a adus o relaţie directă cu primarul Gheorghe Nichita, în sensul că aceasta, prin fişa postului, trebuia să-i raporteze edilului şef „stadiul implementării, funcţionării şi eficienţa sistemului de management al calităţii şi a sistemului de control intern şi managerial al Primăriei şi al unităţilor subordonate”. Samson este responsabilă şi cu menţinerea comunicării între Primărie şi entităţile din subordine. După momentul în care a fost promovată, la nivelul municipalităţii, au început să existe zvonuri conform cărora între Samson şi Nichita ar exista o relaţie care depăşeşte barierele profesionale. „Nu s-au afişat niciodată împreună, nici la petreceri, nici la evenimente, dar aveau o relaţie foarte apropiată”, au declarat surse din Primărie.
 
Era în căutarea unui loc de muncă?
 
În ciuda relaţiei directe cu Nichita şi poziţia sa în cadrul Primăriei, Adina Samson şi-a depus CV-uri pe site-uri care prezintă oferte de locuri de muncă. „Aş dori să lucrez în domeniul managementului calităţii deoarece am pregătirea necesară şi o experienţă de peste 3 ani în acest domeniu”, arată Samson.
 
Potrivit informaţiilor existente pe un site de joburi, ultima activitate a Adinei Samson datează din 7 martie 2015. Ea şi-a arătat disponibilitatea de a lucra full time în oraşe precum Iaşi, Bucureşti sau Cluj, dar şi în străinătate. La capitolul aptitudini, Samson nominalizează „competenţe de organizare eficientă a timpului, de organizare a echipei, de repartizare a activităţilor pentru fiecare membru al echipei, dobândite atât ca urmare a formării profesionale, a contextului profesional, precum şi în desfăşurarea activităţilor în timpul liber”. Adina Samson vorbeşte engleza şi franceza la nivel mediu. Ea a urmat cursuri de perfecţionare precum „Manager al sistemelor de management al calităţii” (2011), în limba franceză la Institutul de Administraţie (2007 – 2008), Managementul Relaţiilor publice (2007), Control financiar (2003) şi un program de perfecţionare ce constă în organizarea activităţilor de relaţii cu publicul – administraţia orientată spre cetăţean (2006). Şefa din Primărie a avut, până ieri, şi un cont de Facebook pe care, între timp, l-a dezactivat.
 
Are bijuterii evaluate la 3.500 euro
 
Adina Samson nu deţine proprietăţi, potrivit ultimei declaraţii de avere publicată în 2014. Când era inspector de specialitate, a declarat un venit lunar de 3.396 lei. În 2014 şi-a achiziţionat un autoturism Skoda şi a declarat bijuterii în valoare de 7.500 euro.
 

 

Comentarii