Alexandru Muraru, Mihai Chirica şi Costel Alexe, validaţi în BPN al PNL candidaţi la europarlamentare, primărie şi CJ

joi, 21 martie 2024, 17:14
2 MIN
 Alexandru Muraru, Mihai Chirica şi Costel Alexe, validaţi în BPN al PNL candidaţi la europarlamentare, primărie şi CJ

Aseară, Biroul Politic Naţional al PNL a validat candidatura preşedintelui PNL Iaşi, Alexandru Muraru, la alegerile europarlamentare, pe poziţia 9 pe lista PNL, loc eligibil.

De asemenea, BPN al PNL a validat mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, în persoana actualului preşedinte Costel Alexe, şi la mandatul de primar al Municipiului Iaşi, prin actualul primar Mihai Chirica. Proiectele Iaşului au nevoie de continuitate iar decizia de astăzi (joi, n.r.) a BPN este un vot de încredere că parteneriatul puternic dintre Consiliul Judeţean Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi trebuie să continue şi în 2024, pentru un Iaşi puternic în Europa. Obiectivul PNL Iaşi pentru alegerile locale din 2024 rămâne ferm: câştigarea Consiliului Judeţean Iaşi, primăriilor municipiilor Iaşi şi Paşcani, oraşelor Podu Iloaiei, Târgu Frumos şi Hârlău, respectiv a unui număr de 60 de UAT-uri din judeţul Iaşi.

Preşedintele PNL Iaşi a subliniat motivele pentru care Iaşul trebuie să continue drumul european prin administraţie liberală şi o reprezentare puternică a interesului ieşenilor pe plan local, naţional şi european, şi că această candidatură este o recunoaştere pentru filiala PNL Iaşi şi singura pe loc eligibil PNL din Moldova.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a subliniat că 2024 va fi anul ieşenilor şi că printr-o administraţie liberală puternică, judeţul Iaşi îşi va consolida poziţia de lider regional de dezvoltare economică şi infrastructură mare. La rândul său, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica a reiterat că Iaşul are nevoie să continue cu aceeaşi formulă de guvernare liberală pentru susţinerea puternică a marilor proiecte locale şi regionale.

 

Comentarii