Ambuteiajele din Podu Iloaiei vor avea iluminat public stradal modern

vineri, 26 aprilie 2019, 07:40
1 MIN
 Ambuteiajele din Podu Iloaiei vor avea iluminat public stradal modern

Una dintre localităţile-problemă din judeţ în ceea ce priveşte traficul rutier va îmbunătăţi condiţiile de circulaţie, atât cât îi stă în atribuţii. Pe 3 mai va expira termenul de depunere a ofertelor în licitaţia pentru atribuirea contractului de modernizare şi reabilitare a sistemului de iluminat stradal din Podu Iloaiei. Procedura a fost iniţiată la mijlocul lunii aprilie, suma de pornire fiind 937 de mii de lei. Criteriile de atribuire sunt componenta financiară (40 la sută din punctaj) şi cea tehnică (puterea totală instalată – 60 la sută). 

Termenul de realizare este de şase luni, dar Caietul de sarcini menţionează dorinţa administraţiei locale ca lucrările să se încheie la patru luni de la semnarea contractului. Practic, vor fi achiziţionate şi montate 800 corpuri de iluminat stradal cu lămpi LED, accesoriile necesare pentru instalarea corpurilor de iluminat pe stâlpi (după demontarea celor existente), montarea a 25 de stâlpi de iluminat, echipaţi cu aparat de iluminat pietonal şi consolă ornamentală, modernizarea punctelor de aprindere existente şi implementarea unui sistem de control de la distanţă a iluminatului public. Alte peste 400 de corpuri de iluminat urmează să fie montate în satele aparţinătoare. „Oraşul Podu Iloaiei intenţionează reabi­litarea sistemului de iluminat public stradal în scopul eficientizării lui prin reducerea costurilor din factura plătită către furnizorul de electricitate şi performant din punct de vedere luminotehnic“, se menţionează în Caietul de sarcini. 

Comentarii