Analiza unui fost ministru al educaţiei despre subiectele de la Evaluarea Naţională

vineri, 23 iunie 2023, 19:22
3 MIN
 Analiza unui fost ministru al educaţiei despre subiectele de la Evaluarea Naţională

Daniel Funeriu, fostul ministru al Educaţiei, face o analiză detaliată a subiectelor de la Evaluarea Naţională.

“Unei ţări conduse fără busolă e util, din când în când, să-i pui în faţă oglinda. Evaluarea naţională la matematică este, în opinia mea, cea mai bună oglindă a societăţii. Spun din start că la astfel de subiecte este inacceptabilă orice notă sub 8, pentru un copil care nu este în categoria CES. Orice notă sub 6 este dovada unui dezinteres total din partea părinţilor, iar în astfel de condiţii e greu pentru un profesor, oricât ar fi el de bun la clasă, să scoată ceva…

1) cine are notă sub 6 este groaznic de nepregătit. Este, pur şi simplu, incapabil să facă cele mai simple operaţii matematice. E echivalentul analfabetismului. Vina unui rezultat sub 6 este preponderent a părinţilor. Doar un părinte total iresponsabil nu îşi dă seama de gravitatea problemelor copilului încă din clasa a V-a şi doar un părinte nedemn de acest nume nu face nimic pentru a remedia, indiferent de ce se întâmplă la şcoală.

2) Dacă ai între 6 şi 8.50 înseamnă că eşti slab rău, nu prea ai capacitatea de a face operaţii nebanale, dar ai totuşi cunoştinţe care să îţi permită să navighezi prin viaţă la un nivel destul de primitiv. Pentru cei cu astfel de note există speranţa ca liceul să poată să facă ceva, dacă se pun serios cu burta pe carte. „Vina” unui rezultat sub 8 este împărţită între profesor şi părinţi.

3) Între 8.50 şi 9.40 eşti bunicel, poate chiar bun, dar ai făcut vreo greşeală de neatenţie. Aş spune că este acceptabil. Aş spune că profesorii şi familia celor cu note în acest interval s-au achitat onorabil -dar la un nivel minim- de educaţia copilului.

4) Peste 9.40 eşti bun. Nu pot să spun cât de bun, pentru că în afară de cele 3 puncte de la subiectul III, 5b, restul este banal şi nu necesită decât cunoştinţe minime de matematică. Merită felicitaţi profesorii celor cu note peste 9.40 şi familiile încurajate.

5) Lăsaţi-o mai moale cu „subiectele la matematică trebuie să fie puse sub forma de probleme cu aplicabilitate practică”. Sper că nu suntem atât de duşi pe arătură încât să le punem copiilor de 14-15 ani probleme de genul „câte creioane ai dacă tata îţi dă 15, mama îţi ia 5 şi sora îţi ia 3”.

Când analizaţi numărul celor care sunt în prima categorie, adică cu note sub 6, adică incapabili să facă cele mai simple operaţiuni matematice, luaţi în considerare că ei au început şcoala în anul alegerii celui cu „România Educată” în gură. Ei sunt rezultatul concret al unui mandat prezidenţial, ei sunt oglinda reuşitelor şi nereuşitelor prezidenţiale. Asta este unica metrică prin care putem măsura epoca Iohannis în educaţie.

Pentru fiecare copil care a ajuns la evaluarea naţională statul a plătit cam 15.000 de euro. De aceea nu mai cred în capacitatea statului de a avea un sistem (subliniez, sistem) de educaţie care, cu această sumă să facă ceva bun. Cred că în acest moment sistemul public nu mai poate fi ameliorat semnificativ în următorii 10 ani.

Da, cineva trebuie să spună românilor şi aceste adevăruri. Pentru că tot mângâindu-i pe cei care sunt slabi la şcoală ajungem să fim conduşi de ei. Ah, wait, asta se întâmplă deja…”, scrie Daniel Funeriu pe contul său de Facebook.

Comentarii